Noi sensuri unice în cartierul Bucureștii Noi, începând de la 1 aprilie



Începând de miercuri, 1 aprilie, pe două artere din cartierul Bucureștii Noi se vor introduce noi sensuri unice.

Noi sensuri unice in cartierul Bucurestii Noi, incepand de la 1 aprilie
Noi sensuri unice în cartierul Bucureștii Noi, începând de la 1 aprilie
Foto: bpr.b.politiaromana.ro

Primăria Sectorului 1 continuă programul de fluidizare a traficului pe străzile secundare din această zonă administrativă şi introduce noi sensuri unice pe două artere din cartierul Bucureștii Noi. Începând de miercuri, 1 aprilie 2015, în baza avizului Comisiei Tehnice de Circulație din Primăria Capitalei, se va circula într-un singur sens pe străzile Berveni și Aurel Băieșu, după cum urmează:

Pe strada Berveni - se va circula în sens unic dinspre bulevardul Bucureștii Noi spre strada Fabrica de Cărămidă;

Pe strada Aurel Băieșu - se va circula în sens unic dinspre strada Stănilești spre bulevardul Bucureștii Noi.

"Introducerea sensurilor unice pe străzile secundare oferă, pe lângă alternative de fluidizare a traficului, soluţii pentru locuri de parcare, întrucât se poate parca pe ambele laturi ale străzii, fără ca circulaţia rutieră să fie obstrucţionată. Până în prezent, prin introducerea sensurilor unice, Primăria Sectorului 1 a creat peste 100.000 de noi locuri de parcare.

Programul de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfârșitul anului 2007. Până în acest moment, Primăria Sectorului 1 a introdus sensuri unice pe o treime din străzile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, bulevardul Ion Mihalache, Buzești, Aviaţiei, bulevardul Expoziţiei, Cartierul Băneasa, Dorobanţi, Floreasca şi Romană", anunţă Primăria Sectorului 1, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Etichete: 1 aprilie, Bucureşti, bucureştii Noi, Primaria Sectorului 1, Sectorul 1, sens unic, sensuri unice

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h