Noua clădire a Facultăţii de Biotehnologii a fost INAUGURATĂ, după o investiţie de 30 mil. lei



Noua clădire a Facultăţii de Biotehnologii de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, care cuprinde 16 laboratoare de biologie moleculară, ezimologie, inginerie genetică şi biochimie, a fost inaugurată marţi, în urma unei investiţii de 30 de milioane de lei din bugetul de stat şi din veniturile proprii ale instituţiei de învăţământ superior.

Noua cladire a Facultatii de Biotehnologii a fost INAUGURATA
Noua clădire a Facultăţii de Biotehnologii a fost INAUGURATĂ

Rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Sorin Cîmpeanu, spune că noul sediu reprezintă o investiţie de 30 de milioane de lei, iar noua clădire are o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi şi cuprinde 16 laboratoare de biologie moleculară, ezimologie, inginerie genetică şi biochimie, dar şi o aulă, amfiteatre şi săli de seminar pentru studenţi.

"Ca dotări, nu suntem cu nimic mai prejos faţă de Europa. Este o dotare de vârf, o dotare care a fost asigurată, de asemenea, prin cele peste 160 de proiecte derulate de cadrele didactice şi cercetătorii din Facultatea de Biotehnologie. Acesta este un exemplu fericit în care, alături de o infrastructură de top, avem şi resursă umană înalt calificată", a adăugat Sorin-Mihai Cîmpeanu, potrivit news.ro.

La inaugurarea noii clădiri a fost prezent şi Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, care a spus că fără biotehnologie nu se poate dezvolta producţia agroalimentară şi că aceasta este singura soluţie atât în ceea ce priveşte alimentaţia, cât şi pentru combaterea bolilor.

"În lume, după cum ştiţi bine, fără biotehnologii nu se mai poate dezvolta producţia agroalimentară. În condiţiile în care până în 2050 trebuie cel puţin să se dubleze sau se prevede că se va dubla cererea de alimente, cred că soluţia nu mai poate veni decât de la cercetare şi de la partea de biotehnologii. În condiţiile în care ştim cu toţi că bolile şi dăunătorii devin tot mai rezistenţi la produsele chimice clasice, cred că biotehnologiile reprezintă o soluţie. Ştiu foarte bine că în lume cam 30% din profitul din agricultură se obţine din cultivarea de plante rezultate în urma biotehnologiilor", a afirmat ministrul Agriculturii.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, le-a transmis studenţilor de la Facultatea de Biotehnologii că aşteaptă de la ei soluţii pentru marile probleme şi că Facultatea de Biotehnologii este locul potrivit pentru studiu şi cercetare şi pentru formarea lor ca specialişti.

"Ceea ce faceţi dumneavoastră aici nu este numai relevant şi important pentru noi toţi, pentru societate, ci este şi paradigmă, este un model pentru cercetarea ştiinţifică a viitorului. Toată lumea aşteaptă de la dumneavoastră soluţii pentru marile provocări, pentru temele viitorului: eradicarea foametei în lume este o temă extraordinar de dificilă şi de grea pe care specia noastră ar trebui, totuşi, să o rezolve într-un timp istoric rezonabil. Cred, de aceea, că aveţi în momentul de faţă aici un loc excepţional pentru studiu, pentru cercetare, pentru formarea dumneavostră ca viitori specialişti şi întrega societate aşteaptă de la dumneavoastră mari rezultate", a mai spus Mircea Dumitru.

La inaugurare au luat parte ambasadorii Franţei şi Germaniei, dar şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thomson.

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti are şapte facultăţi: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie, Facultatea de Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului şi Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, fiecare facultate având două sau trei specializări.

Etichete: clădire Facultatea de Biotehnologii, Facultatea de Biotehnologii, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE