Noua lege a achiziţiilor publice, aprobată în Senat. Preţul cel mai mic NU va mai fi decisiv



Criteriul preţului cel mai mic nu mai este singurul criteriu care va dicta câştigătorul unei licitaţii de achiziţii publice, au decis marţi senatorii, care au votat în favoarea proiectului de lege privind achiziţiile publice aprobat de Guvernul Ponta în octombrie 2015.

Noua lege a achizitiilor publice, aprobata in Senat
Noua lege a achiziţiilor publice, aprobată în Senat

În favoarea acestui proiect s-au pronunţat 88 de senatori, existând o singură abţinere.

''Venim cu praguri valorice noi pentru diverse tipuri de contracte, reducerea termenelor limită între depunerea candidaturilor şi deschiderea ofertelor, care pot ajunge şi la 15 zile, în acelaşi timp introducem obligativitatea realizării procedurilor de achiziţie prin mijloace electronice, va exista un singur criteriu de atribuire - cea mai bună ofertă tehnico-economică, iar acest criteriu va avea mai multe subcriterii. Deci criteriul preţului cel mai mic va dispărea. Avem costul preţul cel mai scăzut, cel mai bun raport calitate-preţ '', a declarat în plenul Senatului preşedintele Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, Bogdan Puşcaş, scrie Mediafax.

El a mai spus că va fi introdusă şi obligativitatea consultării pieţei înainte de lansarea unei proceduri de achiziţie.

Şeful ANAP a explicat  că se urmăreşte adoptarea unor "soluţii inovatoare, bazate pe indicatori de performanţă".

Potrivit amendamentelor propuse de Curtea de Conturi şi preluate de ANAP şi senatori, aplicarea sancţiunii cu amendă contravenţională se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârşirii faptei, se arată în raportul Comisiei economice. Amenzile sunt cuprinse între 5.000 şi 30.000 de lei. Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: neducerea la îndeplinire a deciziilor CNSC, nepunerea la dispoziţia ANAP în termenul solicitat a informaţiilor cerute şi orice încălcare a prevederilor acestei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia.

Decizia finală urmează să fie luată de Camera Deputaţilor.

Etichete: achiziții publice, criterii achizitii publice, lege achizitii publice, pret achizitii publice

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h