Noua lege a salarizării: Cine sunt bugetarii care beneficiază de cele mai mari creşteri de salarii



Funcţionarii contractuali din administraţia publică vor avea cea mai mare creştere medie salarială în anul 2017, dacă proiectul de lege privind salarizarea unitată, elaborat de Ministerul Muncii va fi adoptat în forma prezentată ieri în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Ministerul Muncii propune ca poliţiştii, militarii, funcţionari publici cu statut special din penitenciare să beneficieze de a doua cea mai mare creştere medie salarială în 2017, cu peste 58% faţă de nivelul salariului de bază mediu din mai 2016.

Noua lege a salarizarii
Noua lege a salarizării

Proiectul de lege privind salarizarea unitată - elaborat de Ministerul Muncii - a fost discutat ieri, 28 noiembrie, de reprezentanţii Executivului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, scrie economica.net.

Creşterile medii salariale propuse de Ministerul Muncii pentru anul 2017 şi prezentate în proiectul salarizãrii unitare:

Funcţionarii contractuali din administraţia publică vor avea cea mai mare creştere medie salarială în 2017, dacă proiectul de lege privind salarizarea unitată, elaborat de Ministerul Muncii va fi adoptat în forma prezentată ieri în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

  • Creştere cu aproape 65% a salariului de bază mediu prevăzută pentru personalul contractual din administraţia publică în anul 2017, faţă de nivelul din luna mai 2016. Concret, salariul de bază mediu al funcţionarilor contractuali va creşte la 2.151 lei în 2017, de la 1.304 lei în luna mai 2016, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma prezentată ieri de Ministerul Muncii.
  • Creştere de 58,4% a salariului de bază mediu în 2017 pentru personalul din Apărare şi Ordine Publică, faţă de nivelul aceluiaşi indicator din luna mai 2016. Astfel că, salariul de bază mediu al personalului militar, poliţiştilor, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ar putea creşte în 2017 la aproape 2.450 lei, de la 1.546 lei în luna mai 2016.
  • Angajaţii care lucrează în domeniul asistenţei sociale ar putea beneficia de a treia cea mai mare creştere medie salarială în 2017, dacă proiectul Ministerului Muncii va fi adoptat în această formă. Concret, salariul de bază mediu din asistenţă socială va creşte la 2.141 lei în 2017, adică va înregistra o majorare cu 57,2% faţă de nivelul aceluiaşi indicator din luna mai 2016, dacă proiectul salarizării unitare va fi adoptat în forma actuală.
  • Personalul didactic din învăţământul preuniversitar va beneficia de o majorare a salariului de bază mediu cu 35,6% în 2017, potrivit proiectului Ministerului Muncii. Astfel că, salariul de bază mediu al educatorilor, învăţătorilor, profesorilor din gimnaziu, liceu şi şcoli postliceale va creşte la aproape 3.600 lei în 2017, de la 2.653 lei - în luna mai 2016.
  • Cea mai mică creştere salarială medie în 2017 e prevăzută pentru magistraţi şi personalul auxiliar din Justiţie. Salariul de bază mediu din 2017 al angajaţilor din Justiţie va creşte cu 12.8% până la nivelul de 6.284 lei, se arată în proiectul salarizării unitare.
  • Pentru profesorii din învăţământul universitar, creşterea salarială medie prevăzută pentru anul 2017 este de 17,4%, iar pentru angajaţii din Cercetare - majorarea propusă de Ministerul Muncii e de 18,3%.

Etichete: cresteri salariale 2017, legea salarizării, salarii bugetari

0/6 COMENTARII
adelina, caracal
17 Jan 19:08
+0
VOTURI
-0
SUNT BUCATAR LA GPP SI AM UN SALARIU MAI MIC DECIT INGRIJITOAREA, AVIND O RASPUNDERE MARE IN CEEA CE PRIVESTE SANATATEA COPIILOR.DOAMNA MINISTRU VA ROG SA VARIFICATI, DEOARECE SITUATIA ESTE GRAVA.
Aburica
16 Jan 16:45
+0
VOTURI
-0
De ce nu te angajezi atunci ca femeie de servici?
ELENA
10 Jan 10:52
+0
VOTURI
-0
Nu mai inteleg nimic din toata abureala asta cu salariile, cert este ca sunt inspector I, dar contractual, institutia la care lucrez nu au auzit de functionari publici si iau salariul unei femei de serviciu pe parcursul anului 2016 nu am primit nici o marire salariala si ma uit in jurul meu ca se mareste la medici acestia iau SPAGA se mareste la profesori acestia primesc CADOURI si dau MEDITATII fara impozit si la POLITISTI care iau BANI DE HRANA, HAINE si oleaca asa de SPAGA, dar la un amarat de functionar contracual cand pana mea mariti mai SALARIUL ???????????????
gheorghe mihaela
09 Jan 14:10
+0
VOTURI
-0
Lucrez la o Primarie din judetul Braila si am minim pe economie , am studii superioare si am acelasi salariu cu femeia de servici care are studii medii. Nu vreau sa par rautacioasa dar rasunderea difera.
MARIUS
30 Nov 18:46
+0
VOTURI
-0
Si functionarii publici din primarii nu primesc nimic in plus la salariu?Doar personalul contractual?Atunci sa faca aceia munca funcionarilor publici.
YPG
29 Nov 16:59
+0
VOTURI
-0
Medicii nu primesc nimic, ca ie pleaca din tara nu trantorii de prin administratie!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE