Noul Cod Fiscal: Impozit de şase ori mai mare pentru cei care își lasă terenurile în paragină



Noul Cod Fiscal: Dacă aveţi terenuri agricole pe care cresc buruieni, vindeţi-le sau ocupaţi-vă de ele! Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede amenzi usturătoare pentru cine nu îşi lucrează pământurile. Impozitul pe suprafaţă ar putea creşte de şase ori pentru cei care nu folosesc bucata lor de teren.

Noul Cod Fiscal: Impozit de sase ori mai mare pentru cei cu terenuri lasate in paragina
Noul Cod Fiscal: Impozit de şase ori mai mare pentru cei cu terenuri lăsate în paragină
Foto: timisoaraonline.ro

Noul Cod Fiscal: Statul vrea să taxeze diversele explicaţii în spatele cărora cresc liniştite buruieni pe terenuri fertile. Statisticile arată că în toată ţara există 500 de mii de hectare ce nu produc nimic.

Autorităţile nu au uitat nici de cei care au terenuri sau clădiri în oraş şi care nu îşi îngrijesc proprietăţile. Vizaţi sunt dezvoltatorii imobiliari care au cumpărat suprafeţe mari în perioada boomului imobiliar şi nu au mai avut bani să ridice ansamblurile rezidenţiale la care visau, potrivit Digi24.

Dragoş Vâlceanu, expert imobiliar: „Au blocat banii în terenuri, preţurile sunt de trei ori mai mici faţă de perioada actuală. Dezvoltatorii cu terenuri blocate au rămas în zona de nord, este cea mai căutată".

Noul Cod Fiscal: Şi nu sunt singurele schimbari. Nu vor mai exista valori fixe de impozitare ca până acum, ci limite minime şi maxime. Pericolul este că primăriile pot alege singure valoarea.

Gabriel Sincu, expert taxe: „Dacă toată lumea va merge cu impozitul maxim vom rămâne în situaţia de a aştepta să se întâmple şi a ne întreba de ce nu sunt investiţii în România".

Noul Cod Fiscal: Cel mai mare impozit pentru un metru pătrat de teren va fi 16 de lei, dublu faţă de valoarea de acum.

Etichete: impozit, noul cod fiscal

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h