Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a prezentat priorităţile mandatului



Printre priorităţile mandatului noului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, se află după cum a declarat acesta investiţiile în infrastructura sistemului de Sănătate, asigurarea medicamentelor esenţiale şi parteneriatele public-private pentru constuirea de spitale noi. 

Noul ministru al Sanatpatii, Vlad Voiculescu, si-a preuentat prioritatile mandatlui sau (Foto adevarul.ro)
Noul ministru al Sănătpăţii, Vlad Voiculescu, şi-a preuentat priorităţile mandatlui său (Foto adevarul.ro)

„Cu siguranţă nu sunt primul ministru care se confruntă cu lipsa unor medicamente ieftine din spitale, dar cu siguranţă aş vrea să fiu ultimul şi soluţia să nu vină de la un om, nici măcar de la o echipa de oameni, ci să fie o soluţie sistemică. Trebuie să fie o soluţie care să aibă la baza reguli şi proceduri clare şi, de asemenea, extrem de important, să aibă la baza o transparenţă, în aşa fel încât pacienţi, medici, manageri de spitale, media să poată urmări aceste probleme şi să vadă unde este problema şi să ceară rezolvarea ei urgenţă, pentru că lucrurile astea sunt extrem de urgenţe", a declarat Vlad Voiculescu, în legătură cu asigurarea medicamentelor esenţiale în spitalele din România.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre investiţiile în infrastructura din sistem şi despre parteneriatele public-private pentru construirea de noi spitale.

„ Vorbim destul de mult în ultima vreme despre infecţiile nosocomiale şi ştim că o parte a problemei au fost biocidele. Este însă o parte a problemei, după cum regulile de urmat în spitale, după cum lipsa medicilor, toate acestea sunt părţi ale acestei probleme deosebit de complexe. Dar o parte semnificativă a acestei probleme este infrastructură, infrastructură învechită, infrastructură... când spun infrastructură, spun în special spitale, spitale care au fost în general construite în anii '70 sau înainte de această perioadă, spitale care pun în pericol viaţă pacientului, dar şi pe a medicului, a personalului medical. Investiţiile sunt necesare de mult, investiţiile pe care ţară această le-a făcut în ultimii 25 de ani sunt absolut sumare", a spus ministrul. Detalii, pe Mediafax. 

Etichete: ministrul Sănătăţii, prioritati mandat vlad voiculescu, vlad voiculescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE