Nu te mai PREOCUPA eşti FRUMOASĂ ASTĂZI. Cine este ALEX, BĂRBATUL care a SCRIS MESAJUL de la METROU



De luni de zile, toate staţiile de metrou din Bucureşti şi numeroase panouri stradale sunt invadate de mesajul "Nu te mai preocupa eşti frumoasă astăzi". Acestea sunt semnate de Alex, un bucureştean care a reuşit să bucure femeile din Capitală într-un mod în care puţini pot să o facă, prin câteva cuvinte simple, dar cu un impact extrem de puternic. Cine este el şi de ce a ales să facă asta puteţi afla din interviul de mai jos. Totul a început în pasajul de la Unirii, în data de 8 martie, cu un singur mesaj scris cu un marker pe un perete, însă aceste vorbe au devenit în scurt timp virale şi au împânzit oraşul, aducând un zâmbet pe chipul multor doamne şi domnişoare de toate vârstele. Mai mult, acestea au depăşit graniţele Bucureştiului, ajungând şi în alte oraşe din ţară. În spatele lor se află ideea unui artist, un om complex, mereu cu zâmbetul pe buze, care a reuşit să transforme o pasiune într-un stil de viaţă.

Alexandru Sassu este un tânăr de 30 de ani din Bucureşti, de profesie make-up artist, care după aproape un deceniu de muncit în corporaţii a ajuns să îşi găsească adevărata pasiune şi menire în viaţă, riscând totul. Astfel, el a lăsat în urmă un job confortabil, de birou, într-o bancă, cu un salariu bun şi şi-a dedicat aproape un an din viaţă dezvoltării unei alt fel de cariere, fără costum şi cravată, aceea de a aduce pe chipul femeilor pe care le machiază un zâmbet şi un sentiment profund de dragoste de sine. Mai mult de atât, în timpul liber compune versuri, înregistrează piese hip-hop şi joacă FIFA. Povestea lui este una fascinantă şi demonstrează că visele devin realitate atunci când crezi cu adevărat în ele. Astfel, mesajul pe care l-a lansat în urmă cu aproape jumătate de an pe un perete de la metrou şi care a ajuns să fie cunoscut în toată ţara, este doar extensia unui mod creativ şi inedit de a înţelege viaţa şi oamenii din jurul său. Alex ne-a arătat că atunci când simţi ceva profund trebuie să vorbeşti, trebuie să te exprimi, altfel cei de lângă tine nu vor şti niciodată ce sentimente profunde ai pentru ei.

"Am învăţat repede să nu mai iau în seama comentariile, ci doar zambetele şi feedback-ul omenilor cu care lucrez sau îi fac frumoşi, mai frumoşi. Nu există oameni urâţi"

Povestea care l-a făcut cunoscut pe Alex în tot Bucureştiul, fără ca cineva să îi cunoacă identitatea, a început pe 8 martie, atunci când a auzit o discuţie între două tinere în metrou. Deoarece nu a putut să le spună în faţă ceea ce simte, a ales un alt mod de exprimare, printr-un mesaj scris pe un perete la metrou. 

"Totul a început pe 8 martie. Mă duceam la un prieten şi eram în metrou. Lângă mine erau două domnişoare, una mai aranjată şi alta mai puţin aranjată. Erau simpatice. Una se plângea celeilalte că "uite, toate prietenele mele se mărită şi au copii şi eu încerc să găsesc pe cineva şi nu se întâmplă nimic, am numai întâlniri eşuate". Eu am o chestie, de câţiva ani cred că trebuie să le spui oamenilor ceea ce gândeşti şi nu doar să simtă ei. Dacă ţii la cineva, să îi spui că îl iubeşti. Noi oamenii din ziua de azi trăim la modul ăstă, lasă că ştie iubita mea că o iubesc sau ştie prietenul meu că ţin la el. Ai fii surprins să vezi ce reacţie au oamenii când le spui chestia asta. Mamei i-am spus acum patru-cinci ani prima oară te iubesc fără să urmeze ajută-mă cu ceva şi mama a rămas uimită", îşi începe Alex povestea.

"Atunci, în metrou, în momentul acela, am vrut să mă duc la ea să îi spun băi, eşti frumoasă, nu ai niciun stres, relaxează-te, eşti OK, dar mi s-a părut aiurea. Amuzant este că în ziua aceea mi se înţepase tapiseria de la maşină şi am luat un marker negru că voiam să colorez acolo, să nu se mai vadă. Primul mesaj scris a fost pe 8 martie, la ora opt şi ceva, între Unirii 1 şi Unirii 2. Aşa a început toată chestia. Ulterior, au apărut în foarte multe locuri, pur şi simplu. Niciodată nu am făcut taguri sau chestii de genul ăsta. Pur şi simplu a fost feedback-ul acela de moment şi asta a fost: Nu te mai preocupa eşti frumoasă", a explicat el întâmplarea.

De aici, viralul pur şi simplu a explodat. Mesajul a început să apară pe numeroase panouri publicitare, cum ar fi reclamele de la AFI, aproape în toate staţiile de metrou din Bucureşti, pe ziduri şi chiar în alte oraşe din ţară, cum ar fi Cluj.

"Culmea este că singurul care a fost al meu a fost cel de atunci de la metrou, restul s-au întâmplat, pur şi simplu. Singurul pe care l-am scris a fost pe 8 martie cu scopul de a transmite ceva: Sunt multe tipe care trebuie să înţeleagă că nu e vorba de make-up sau că îţi pui gene, ori unghii, ori că te tunzi nu ştiu cum. Toţi oamenii sunt frumoşi în felul lor. În jurul nostru sunt puţini oameni care să îţi spună că eşti frumos, că eşti OK. Acelaşi lucru se întâmplă şi în relaţii şi de aia multe nu ţin, deoarece noi mereu căutam ceva mai bun, mai frumos şi din cauza asta pierdem foarte multe lucruri", a adăugat Alex.

Feedback-ul primit a fost unul neaşteptat. Numeroşi bloggeri, mai ales femei, au început să îi mulţumească pentru cuvintele frumoase pe care le-a scris. În prezent, Alexandru Sassu ar vrea să afle care au fost motivele pentru care oamenii au continuat să ducă mai departe mesajul. Mai mult, inedit este faptul că iniţial nu a recunoscut că el a scris acest mesaj deoarece nu a crezut că acest lucru este important.

"La chestia asta te uiţi, priveşti şi parcă un moment conştientizezi că nu îţi trebuie unghii făcute sau păr aranjat, poţi să fii un om frumos şi fără toate astea"

"Sunt foarte mulţi oameni care au vorbit despre asta. Primul feedback a fost pe Facebook, dar nu m-am apucat să comentez că staţi aşa, că eu am fost cel care a început treaba asta. Nu e vorba de asta. Important e ca lumea să se bucure. Mi se pare că ăsta e cel mai minunat lucru. Şi în jobul ăsta, de make-up, faptul că cineva se uită în oglindă şi zice uau, m-ai transformat şi uite ce frumos arăt, este un sentiment pe care nu îl poţi cumpăra. Au fost şi site-uri care au spus că doar mâzgălim pereţii, dar la chestia asta te uiţi, priveşti şi parcă un moment conştientizezi că nu îţi trebuie unghii făcute sau păr aranjat, poţi să fii un om frumos şi fără toate astea. Am văzut că la nivel de blogging foarte multe persoane vorbesc despre chestia asta şi chiar am fost uimit. Nu mă aşteptam. Asta a fost ideea. Ştiu că poate trebuia să sune mai altfel sau să fie îmbrăcată mai altfel, dar asta a fost, cel puţin la cel de acolo, care a fost singurul pe care l-am făcut. După aia au apărut mai multe. Pe cel de la Unirii l-au şters destul de repede", a continuat el.

Alex este unul dintre puţinii make-up artişti bărbaţi din România, fiind o industrie în care femeile sunt predominante. Cu toate acestea, el consideră că acesta este un avantaj, mai ales că majoritatea femeilor ar prefera să fie machiate de cineva care ştie ce caută un bărbat la o femeie. Chiar şi aşa, până să devină un make-up artist cunoscut, timp de 10 ani, încă de la sfârşitul liceului până acum trei ani, Alexandru Sassu a muncit în diferite companii, mai mici sau mai mari. Într-un final, a avut o revelaţie şi a realizat că acest lucru nu îl face fericit astfel că a căutat o altă cale.

"Dacă ajung la 30 de ani să stau la birou, eu mă sinucid"

"Credeam că e un clişeu că atunci când faci ceea ce îţi place simţi că nu munceşti. Nu credeam, dar chiar e adevărat. Cu make-up credeam că o să pot să mă trezesc când vreau eu, însă cu proiectele de la filmări am zile în care mă trezesc la 4 dimineaţa şi ajung la 9 seara acasă, dar nu e atât de obositor ca statul la birou sau făcut rapoarte. Am început să muncesc din liceu, am fost învăţat de ai mei că am nevoie de un job stabil, care la sfârşit de lună să îmi aducă un salariu fix. Eu am terminat Dreptul. Chiar asta e şi glumea mea, eu am făcut Dreptul ca să trag liniile de tuş cum trebuie. De la 18 ani, am rezistat până la 27 de ani în corporaţie, în tot felul de firme, mai mari sau mai mici, dar mi se pare OK că în anii ăştia am învăţat ce nu vreau să mai fac sau să mai trăiesc. E şi asta o cale. Te motivează foarte mult să faci atât de bine ceea ce faci de plăcere atât de mult încât să nu mai faci ceea ce nu ţi-a făcut plăcere. Maică-mea îmi zice că la cât de mult vorbesc aş fi făcut carieră şi cu Dreptul. Cu toate astea, unul dintre motivele pentru care nu am profesat şi nu mi-a plăcut nici în corporaţie a fost faptul că nu suport să port costum, cu toate că lumea îmi spune că fiind înalt îmi stă bine", a explicat Alex râzând.

"Am lucrat într-o bancă, la Garanti, pe platforma de la Pipera. Am zis povestea asta de multe ori, dar mereu îmi face plăcere să o spun. Într-o zi am avut o revelaţie. M-am trezit şi am spus băi, toţi oamenii ăştia care vin la muncă îşi găsesc un pătrăţel al lor acolo, stau opt ore, cu o oră pauză, nouă, mai stau şi după program, apoi ţi-ai terminat jobul, şi după care ajungi acasă şi cam asta e viaţa ta cinci zile pe săptămână. Apoi vine weekendul şi te duci în Centrul Vechi sâmbătă şi duminică şi spargi banii. Trebuie să fie mai mult de atât", a povestit Alex.

Un impact profund l-a avut o iubită din perioada respectivă, care l-a ajutat să îşi îndeplinească visul şi să îşi găsească adevărata pasiune.

"La momentul respectiv aveam o relaţie cu o tipă şi mi-am dat seama că motivul pentru care suntem împreună nu este neapărat ca să fim noi împreună, ci că aşa se întămplă. Oamenii apar în viaţa ta într-un moment, pentru un un scop, după care dispar sau rămân în funcţie de perioada care este necesară pentru modelarea ta şi aşa mai departe. Aşa s-a întâmplat cu tipa asta. Eram împreună şi imediat după ce am avut revelaţia asta i-am spus: Uite care e treaba, eu dacă ajung la 30 de ani să stau la birou, eu mă sinucid. Tipa asta mi-a zis să mă las de bancă şi să mă apuc să fac ceva care să presupună creativitate. Am făcut o listă. La sfârşit make-up-ul a rămas în faţă. Luni m-am întors la rapoartele mele în bancă şi prietena mea mă sună fix cu clişeul ăla: Ce ai făcut pentru visul tău? I-am zis să mă lase în pace că am treabă, dar a mi-a spus că mă sună iar în câteva ore, timp în care vrea să vadă că am găsit numerele la mai multe şcoli de make-up şi ce vreau să fac în sensul ăsta. Eu eram coleg la bancă cu un make-up artist foarte cunoscut, Ioana Cristea şi ea mi-a spus să mă duc la Kruger Brent. E un fel de MBA al machiajului. Dacă termini şcoala aia nu poate să fie ceva mai tare. M-am interesat, când am văzut care era costul şcolii am dat puţin înapoi, era 5.100 de euro, dar din banii ăştia, 2.700 reprezentau trusa, deci aveai şi un start de produse, plus că acolo făceai chimie, dermatologie, cromatică, impactul luminii asupra culorilor şi multe altele", îşi aduce aminte Alex, cu drag.

Chiar şi aşa, reconversia profesională nu a fost uşoară, însă, treptat, roadele au început să apară. 

"Nouă luni de zile, între 9 şi 6, zi de zi, trebuia să fii acolo, 9 ore pe zi. Nu mai aveam timp de nimic. Am început în octombrie şi am dat examenul final în august. După doi ani jumate, nu o spun eu, ci prieteni sau oameni care lucrează cu mine, am făcut foarte multe chestii. Nu am ratat proiecte. Am făcut machiaje de film, reclame, cam tot ce se putea. Trag foarte tare pentru că începând la 27 de ani am ratat startul şi în nebunia asta de a recupera am făcut foarte multe chestii. Îmi place foate mult. Când spui machiaj, toată lumea se gândeşte la machiaj de seară sau la mirese. Este un pattern. La machiajul de beauty te simţi cel mai bine pentru că acolo ai un feedback cinstit. Când faci un shooting îl faci pentru că cel care face shootingul vrea să arate într-un fel, la fel şi la film. În machiajul de beauty faci ce vrei tu, acolo îţi arăţi creativitatea, acolo eşti tu. Tu alegi culorile. Oamenii vin la tine şi îţi spun mă faci cum vrei. La sfârşit, când se uită în oglindă, şi zic Băi, arăt super, m-ai întinerit, atunci îţi dai seama că faci bine ceea ce faci", a explicat make-up artistul. 

În prezent, Alex continuă să facă machiaje de beauty pentru mirese, cât şi machiaje de seară, alături de machiaje pentru platourile de filmare, fie că este vorba de filme, documentare, emisiuni sau reclame. 

"Fac în continuare beauty, am lucrat pentru un documentar Discovery, care o să apară pe 5 septembrie, cu istoria Harley Davidson. Acum lucrez la următorul sezon al emisiunii Te cunosc de undeva, ceea ce este foarte tare, cu transformări şi cu toate cele şi în perioada următoare o să mai apară nişte proiecte. O să ne mai întâlnim şi o să îţi mai povestesc", spune Alex, explicând că următorul proiect este în prezent secret.

Unul dintre hobby-urile sale se referă la muzică, în special hip-hop. Astfel, pe youtube sunt disponibile multe dintre piesele sale, unele chiar cu videoclip. Chiar şi aşa, muzica rămâne doar o pasiune, fiind vorba de un mod prin care Alex reuşeşte să transpună şi să înţeleagă anumite stări pe care le are.

"Ca şi hobby, eu mai făceam muzică. Cum unii se relaxează citind o carte, mie îmi place să mai fac un vers, mai îl pun pe un instrumental şi cam atât. Iniţial am început să fac doar instrumentale. Trendul lor este hip-hop şi R&B. Trebuie doar să faci versuri şi să le pui acolo, nu contează că nu ai vocea nu ştiu care sau că nu cazi pe note. Nu am foarte multe view-uri la melodiile mele. O fac doar când am eu chef, ca să mă relaxez şi o pun acolo. Nu mă aştept să zică cineva că m-a descoperit sau că sunt extraordinar. Sunt mulţi care sunt infinit mai talentaţi ca mine pe treaba asta şi e minunat. Tot ceea ce fac eu e făcut acasă, nu în studio, cu un microfon pe care l-am cumpărat la un moment dat. Când am timp liber şi nu mă întâlnesc cu prietenii cam asta fac. Este o stare. În schimb am descoperit că după ce transpuns starea respectivă într-o melodie, vine ca o eliberare. Am trecut peste multe momente, şi bune, şi mai puţin bune. Asta cred că e bine pentru psihicul meu. Că alţi oameni se răgesesc sau nu, nu mai contează. Nu mă interesează dacă am 100 de view-uri sau 1.000 de view-uri. La unele am şi clip, for fun, clipuri făcute între prieteni, cu buget de cinci pizza şi două sticle de cola şi cam asta a fost. În ultima vreme nu am mai avut timp, s-au tot rărit. Anul ăsta am făcut doar două. Am versuri şi idei, dar nu ştiu când am timp să le fac. Nu mă deranjează, că fac cealaltă pasiune a mea", a conchis Alex discuţia, vorbind despre muzică.

Ultima sa piesă, Diferit:

Aceasta este povestea lui Alex, bărbatul care nu se teme să le spună femeilor că sunt frumoase. Încercaţi din când în când acest lucru, veţi fi uimiţi de ce se poate întâmpla. Mai mult, astfel de oameni arată că lucrurile se pot schimba, însă ai nevoie de pasiune, determinare şi mult curaj. Pe Alexandru Sassu îl găsiţi şi pe Facebook la Alexandru Sassu Make-up Artist sau pe alexsassumua.ro.

Etichete: alex, alex sassu, alexandru sassu, alexandru sassu make up artist, esti frumoasa astazi, make up artist, nu te mai preocupa esti frumoasa astazi, review

100/564 COMENTARII
Kristen Van Weyenberg
26 mai 16:14
+0
VOTURI
-0
Ma numesc Kristen Van Weyenberg. Soțul meu m-a lăsat pe mine când aveam 6 luni însărcinată cu fiica noastră în 2016 și s-a mutat cu amanta lui de atunci, nici măcar nu are grijă de noi amândoi. A trebuit să fac 3 schimburi în fiecare zi pentru a-mi plăti facturile și pentru a avea grijă și de fiica mea. Luna trecută am întâlnit un articol online care spunea cum Lordul Zakuza a fost atât de util pentru mulți oameni din restaurarea vieții lor de dragoste distruse. L-am contactat și mi-a spus că îmi va restabili căsătoria în 48 de ore cu puterile sale magice și am crezut în cuvintele sale că soțul meu se va întoarce și „va umbla”, în 48 de ore după ce am contactat Lordul Zakuza, soțul meu a revenit implorând spunând că nu știe ce a venit peste el, că-i pare rău și mi-a promis că nu o să renunțe niciodată eu și fiicei mele din nou, sunt atât de recunoscător pentru el pentru restabilirea căsătoriei mele. WhatsApp acest număr +1 (740) 573-9483 pentru mai multe întrebări dacă aveți nevoie de ajutorul lui.
Mariam Usman
24 mai 17:42
+0
VOTURI
-0
Sunt fericit să împărtășesc mărturia mea astăzi aici cu lumea în care nu îmi imaginez niciodată că fac asta, dar sunt plin de bucurie și vreau ca alții să le ajute. Sunt secretar de birou de profesie, am doi copii cu un soț. Soțul meu a abandonat-o pe mine și copiii noștri, fără nicio explicație, el a ieșit din casă și următorul lucru am auzit că vede o altă femeie, am încercat toate mijloacele posibile să-l readuc acasă, dar a acționat ciudat față de mine și chiar i-a neglijat pe copii. Am fost frustrat și devastat, am căutat ajutor din diferite unghiuri până când am văzut o postare despre dr. Ajayi, o casetă de vrajă. Am contactat o casetă de vrăji, care mi-a spus ce să fac. El m-a asigurat că va arunca o vrajă și că toate vor fi bine în trei zile, dar am fost sceptic, i-am dat câteva gânduri înainte să-l contactez din nou, am trecut împreună prin proces și, spre surprinderea mea, vraja a funcționat și soțul meu s-a întors acasă și a îngenuncheat să ceară iertare, dar primul a fost un apel surpriză din partea lui, pentru că nu am mai vorbit de vreo 6 luni. Dr Ajayi este într-adevăr un om al cuvintelor sale, dacă aveți probleme în relația dvs. sau vreun aspect din viața dvs., contactați-l pe războiul vrăjitor Dr Ajayi pentru o soluție de durată. E-mail: drajayi1990@gmail.com sau numărul Viber / WhatsApp: +2347084887094
Edith Katty
24 mai 09:32
+0
VOTURI
-0
Locuiesc în Irlanda, vreau să îi mulțumesc și să onorez DR.WEALTHY pentru munca deosebită pe care a făcut-o pentru mine, mi-a adus iubitul în 72 de ore pe care nu am crezut-o că va mai trece vreodată în viața mea, dar acest mare om DR .MONDIALITATEA mi-a dovedit că puterile pot face minuni, am primit contactul său de la un prieten din Irlanda care l-a ajutat, acest prieten de-al meu mi-a spus că acest om este grozav, dar am simțit că hmm ești sigur? pentru că cu greu cred aceste lucruri, așa că mi-a spus să nu-mi fac griji că atunci când îl contactez, el îmi garantează 100% că iubitul meu se va întoarce, dar dacă nu funcționează că el va fi cel care va da mi-am înapoiat banii, pentru a-i arăta sinceritatea, mi-a dat documentele casei sale, că dacă nu merge și nu mi-a plătit banii pe care i-am cheltuit, că ar trebui să-i strâng casa și el mi-a dat toate documentele , am fost atât de surprins că a fost atât de serios, așa că am contactat-o ​​și i-am spus ce vreau, mi-a spus doar că totul se va face în 72 de ore, așa că cu asigurarea prietenului meu mi-a dat că a avut încredere, așa că în următoarele 72 de ore, când mi-a spus că am auzit doar o lovitură la ușa mea, nu am știut niciodată că este omul meu, așa că am deschis ușa, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă în genunchi , a început să mă roage să-l iert că i-a părut foarte rău pentru toate, am fost foarte surprins și am fost și fericit, așa că l-am iertat și acum trăim împreună fericiți ca niciodată și folosesc mass-media pentru a-mi invita prietenii la nunta mea, care va avea loc pe 29 februarie 2020, sunt foarte fericit, mulțumesc domnului Daniel care mi-a oferit contactul și onoarea participați la DR.WEALTHY, care a ajutat foarte mult, dacă aveți aceeași problemă sau aveți orice fel de boli și aveți nevoie de ajutorul lui, vă rugăm să trimiteți un e-mail la DR.WEALTHY prin wealthylovespell@gm
Kristen Van Weyenberg
23 mai 01:10
+0
VOTURI
-0
Ma numesc Kristen Van Weyenberg. Soțul meu m-a lăsat pe mine când aveam 6 luni însărcinată cu fiica noastră în 2016 și s-a mutat cu amanta lui de atunci, nici măcar nu are grijă de noi amândoi. A trebuit să fac 3 schimburi în fiecare zi pentru a-mi plăti facturile și pentru a avea grijă și de fiica mea. Luna trecută am întâlnit un articol online care spunea cum Lordul Zakuza a fost atât de util pentru mulți oameni din restaurarea vieții lor de dragoste distruse. L-am contactat și mi-a spus că îmi va restabili căsătoria în 48 de ore cu puterile sale magice și am crezut în cuvintele sale că soțul meu se va întoarce și „va umbla”, în 48 de ore după ce am contactat Lordul Zakuza, soțul meu a revenit implorând spunând că nu știe ce a venit peste el, că-i pare rău și mi-a promis că nu o să renunțe niciodată eu și fiicei mele din nou, sunt atât de recunoscător pentru el pentru restabilirea căsătoriei mele. WhatsApp acest număr +1 (740) 573-9483 sau trimiteți-l prin e-mail pe (doctorzakuzaspelltemple@hotmail.com) pentru mai multe întrebări dacă aveți nevoie de ajutorul lui.
Carla Houstin
20 mai 23:18
+0
VOTURI
-0
Ma numesc Carla Houston. Sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată fostul meu soț este din nou după ce a lăsat eu și cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. Am fost atât de fericit că l-am cunoscut pe dr. Ilekhojie cum îi ajută pe mulți să-l aducă pe Lover înapoi, așa că îl contactez pentru a mă ajuta. Așa m-a ajutat dr. Ilekhojie să-mi aduc soțul înapoi .. Un mare mulțumesc pentru tine, dr. Ilekhojie, deoarece nu am crezut niciodată că fostul meu soț va reveni la mine atât de repede cu vraja ta. Ești cel mai bun și cel mai mare din lume. dacă sunteți aici și aveți nevoie înapoi de Ex Lover sau de soțul dvs. mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Mulțumesc! E-mail: gethelp05@gmail.com sau sunați la +2348147400259
Rob Burley
17 mai 02:59
+0
VOTURI
-0
Povestea mea de viață adevărată:
Buna tuturor, numele meu este Robt Burley, pe data de 14 februarie 2020, soția mea a avut un acord cu mine și s-a despărțit de mine, caut un ajutor peste tot pentru a o întoarce, nimeni nu m-a putut ajuta, acum câteva zile am însemnat contactul informații despre dr. Ogundele din ziar, ajutându-i pe oameni să-și recupereze iubitul pierdut, iar eu l-am contactat pentru ajutor, după ce i-a dat vraja pe soția mea, m-a sunat și mi-a cerut iertarea, ce minune. Mulțumesc dr. Ogundele, este un bărbat puternic și vraja lui este inofensivă, mi-a adus-o pe soția mea în termen de 24 de ore cu puterile sale, nu am crezut niciodată în magie, dar dr. Ogundele mi-a dat înapoi fericirea mea, am făcut un acord cu el să împărtășesc numele lui pe internet după ce m-a ajutat, de aceea fac asta acum. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta cu WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: ogundeletempleofsolution@gmail.com El este 100% real și puternic.
Rob Burley
16 mai 22:46
+0
VOTURI
-0
Povestea mea de viață adevărată:
Buna tuturor, numele meu este Robt Burley, la data de 14 februarie 2020, soția mea a avut un acord cu mine și s-a despărțit de mine, căutam ajutor peste tot pentru a o întoarce, nimeni nu m-a putut ajuta, în urmă cu câteva zile am însemnat informațiile de contact a doctorului Ogundele din ziar ajutându-i pe oameni să-și recupereze iubitul pierdut, iar eu l-am contactat pentru ajutor, după ce i s-a dat vraja, soția mea m-a sunat și mi-a cerut iertarea, ce minune. Mulțumesc dr. Ogundele, este un bărbat puternic și vraja lui este inofensivă, mi-a adus-o pe soția mea în termen de 24 de ore cu puterile sale, nu am crezut niciodată în magie, dar dr. Ogundele mi-a dat înapoi fericirea mea, am făcut un acord cu el să împărtășesc numele lui pe internet după ce m-a ajutat, de aceea fac asta acum. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta cu WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: ogundeletempleofsolution@gmail.com El este 100% real și puternic.
Rob Burley
16 mai 09:53
+0
VOTURI
-0
Povestea mea de viață adevărată:
Buna tuturor, numele meu este Robt Burley, la data de 14 februarie 2020, soția mea a avut un acord cu mine și s-a despărțit de mine, căutam ajutor peste tot pentru a o întoarce, nimeni nu m-a putut ajuta, în urmă cu câteva zile am însemnat informațiile de contact a doctorului Ogundele din ziar ajutându-i pe oameni să-și recupereze iubitul pierdut, iar eu l-am contactat pentru ajutor, după ce i s-a dat vraja, soția mea m-a sunat și mi-a cerut iertarea, ce minune. Mulțumesc dr. Ogundele, este un bărbat puternic și vraja lui este inofensivă, mi-a adus-o pe soția mea în termen de 24 de ore cu puterile sale, nu am crezut niciodată în magie, dar dr. Ogundele mi-a dat înapoi fericirea mea, am făcut un acord cu el să împărtășesc numele lui pe internet după ce m-a ajutat, de aceea fac asta acum. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta cu WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: ogundeletempleofsolution@gmail.com El este 100% real și puternic.
Rob Burley
16 mai 09:11
+0
VOTURI
-0
Povestea mea de viață adevărată:
Buna tuturor, numele meu este Robt Burley, la data de 14 februarie 2020, soția mea a avut un acord cu mine și s-a despărțit de mine, căutam ajutor peste tot pentru a o întoarce, nimeni nu m-a putut ajuta, în urmă cu câteva zile am însemnat informațiile de contact a doctorului Ogundele din ziar ajutându-i pe oameni să-și recupereze iubitul pierdut, iar eu l-am contactat pentru ajutor, după ce i s-a dat vraja, soția mea m-a sunat și mi-a cerut iertarea, ce minune. Mulțumesc dr. Ogundele, este un bărbat puternic și vraja lui este inofensivă, mi-a adus-o pe soția mea în termen de 24 de ore cu puterile sale, nu am crezut niciodată în magie, dar dr. Ogundele mi-a dat înapoi fericirea mea, am făcut un acord cu el să împărtășesc numele lui pe internet după ce m-a ajutat, de aceea fac asta acum. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta cu WhatsApp sau Viber Chat: +27638836445. E-mail: ogundeletempleofsolution@gmail.com El este 100% real și puternic.
Da Wong
16 mai 07:11
+0
VOTURI
-0
Vraja puternică și puternică de dragoste pentru a-ți câștiga înapoi Ex .. Am decis că voi petrece toată ziua pe internet doar pentru a mă asigura că o mulțime de oameni sunt capabili să citească această mărturie despre Dr.Ayoola care este un puternică cască de vrajă, După ce am fost abandonată de soția mea am fost atât de singură în acea zi, încât am decis să trec prin plasă pentru câteva sfaturi despre relații, nu am știut niciodată că aceasta este harta rutieră care va asigura întoarcerea soției mele. După ce am citit o mulțime de sfaturi despre cum să-mi refac relația într-un mod mai bun, am descoperit că doctorul Ayoola are o mulțime de recomandări decât alte rule de vrajă, așa că, cu asta, mi-am pus mintea că dr. Ayoola a fost persoana potrivită pentru a ajuta M-am întors cu soția la mine și l-am contactat pe doctorul Ayoola prin detaliile sale pe care le-am văzut pe internet și am fost atât de fericit încât am ales să lucrez cu Dr. Ayoola, deoarece munca lui a fost 100% perfectă, iar vraja mi-a readus-o pe soția mea. pentru mine, cu ajutor rapid, puteți să-l contactați și pentru ajutor acum, trimiteți un e-mail la drayoolasolutionhome@gmail.com sau contactați info@drayoolasolutionhome.com sau îl puteți apela la whatsapp +31684065675 sau site-ul https://drayoolasolutionhome.com/
Sarah Moore
14 mai 11:23
+0
VOTURI
-0
Vreau să mulțumesc DR.WEALTHY pentru că aduce bucurie și fericire în relația mea și cu familia mea. Mi-am pierdut logodnica și am avut nevoie de ajutor până când am găsit DR.WEALTHY un caster de vrăjitoare de sex masculin și mi-a dat asigurări că îmi voi primi logodnicul în două zile după ce vraja a fost aruncată. două zile mai târziu, mi-a sunat telefonul și, atât de șocant, a fost logodnica mea care nu m-a sunat de mult și mi-a cerut scuze pentru ruperea inimii și mi-a spus că este gata să-și dedice tot restul vieții cu mine. DR.WEALTHY a eliberat-o pentru a ști cât de mult am iubit-o și am vrut-o ...... acum eu și logodnica mea trăim o viață fericită, iar iubirea noastră este acum mai puternică decât cum a fost chiar înainte de despărțirea noastră .. Toate mulțumesc pentru DR.WEALTHY pentru munca excesivă pe care El a făcut-o pentru mine. Mai jos este adresa ei de e-mail în orice situație în care suferiți de o pauză cardiacă și vă asigur că așa cum a făcut-o pe a mea pentru mine, cu siguranță vă va ajuta și voi. E-mail: wealthylovespell@gmail.com Whatsapp +2348105150446
Nabrel Kim
12 mai 17:41
+0
VOTURI
-0
Numele meu este Nabrel Kim din FL din SUA. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrăji pe nume Dr. Ilekhojie Am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare pentru că îl iubisem atât de mult. Așa că am luat legătura cu această minusculă vrăjitoare. El m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra lui și la doar 48 de ore prietenul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. Dr. Ilekhojie l-a eliberat să știe cât de mult îl iubesc și îl doresc. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste avem în comun. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această mare casă de vrăjire oricui are nevoie cu adevărat de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la: gethelp05@gmail.com îl puteți Whatsapp și pe numărul său de telefon +2348147400259
Bianca Bethune
12 mai 09:20
+0
VOTURI
-0
Sunt azi foarte fericit alături de familia mea. Numele meu este Bianca Bethune care locuiește în CANADA, soțul meu m-a părăsit de 4 ani și acum îl iubesc atât de mult, am căutat o modalitate de a-l recupera înapoi de atunci. Am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a mai întors, până când am întâlnit un prieten care m-a aruncat la Dr.AYOOLA un caster de vrăji, care m-a ajutat să-mi readuc soțul după 48 de ore. Eu și soțul meu trăim fericiți împreună astăzi, DR AYOOLA este un om bun este grozav, îl puteți contacta prin e-mail drayoolasolutionhome@gmail.com Acum info@drayoolasolutionhome.com Vă sfătuiesc persoanele grave care s-au regăsit în acest tip de problemă. pentru a-l contacta acum o soluție rapidă fără stres, acum îl sun pe tatăl meu.contactează-l acum este întotdeauna online sau îl contactează pe whatsapp +31684065675 .... SAU websitr https://drayoolasolutionhome.com/
Lorena
10 mai 09:29
+0
VOTURI
-0
Vreau doar să împărtășesc experiența mea cu întreaga lume despre cum mi-am revenit soțul și mi-am salvat căsnicia ... M-am căsătorit de 5 ani cu 2 copii și am trăit fericit cu familia până când lucrurile au început să devină urâte cu mine și cu mine soț care ne conduce la lupte și argumente aproape de fiecare dată ... a devenit mai rău la un moment în care soțul meu a depus divorțul ... Am încercat tot posibilul să-l fac să se răzgândească și să rămână cu mine pentru că l-am iubit din toată inima și nu am făcut-o. Nu vreau să-mi pierd bărbatul, dar totul nu a rezolvat ... S-a mutat din casă și a plecat în față pentru a depune divorț ... Am pledat și am încercat totul, dar totuși nimic nu a funcționat. Dezvăluirea a venit atunci când cineva m-a prezentat în acest minunat și minunat caster vrăjitor, numit Dr. Oniha, care în cele din urmă m-a ajutat să ies ... Nu am fost niciodată fan al lucrurilor de genul acesta, ci doar am decis să îl încerc pentru că eram disperat și am rămas fără nicio alegere ... El a făcut vraja pentru mine și lucrurile funcționează cu adevărat, așa cum promite el și soțul meu se schimbă de gândire și se întoarce acasă pentru a rămâne cu mine și cu copiii. Și promit să nu mă mai doară niciodată. trăim fericiți așa cum a fost cu ajutorul dr. Oniha. Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți contacta Dr. Oniha.
E-mail: onihaspelltemple@gmail.com
Call / Whatsapp: +1669223962
Karoline Lekus
07 mai 19:48
+0
VOTURI
-0
Sunt azi foarte fericit alături de familia mea. Soțul meu m-a părăsit de 3 ani și acum îl iubesc atât de mult, am căutat o modalitate de a-l recupera înapoi de atunci. Am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a mai întors, până când am întâlnit un prieten care m-a aruncat la dr. Ilekhojie un caster de vrăji, care m-a ajutat să-mi readuc soțul după 48 de ore de contact cu el. Eu și soțul meu trăim fericiți împreună astăzi, acel bărbat este minunat, îl puteți contacta prin WhatsApp +2348147400259 Acum voi sfătui persoanelor serioase care s-au găsit în acest tip de problemă să-l contacteze acum o soluție rapidă fără stres .. El mereu acolo când ai nevoie de el, acum îl numesc tatăl meu. contactați-l pe WhatsApp Dr Ilekhojie la +2348147400259 sau pe e-mail gethelp05@gmail.com
Karoline Lekus
07 mai 19:30
+0
VOTURI
-0
Sunt azi foarte fericit alături de familia mea. Soțul meu m-a părăsit de 3 ani și acum îl iubesc atât de mult, am căutat o modalitate de a-l recupera înapoi de atunci. Am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a mai întors, până când am întâlnit un prieten care m-a aruncat la dr. Ilekhojie un caster de vrăji, care m-a ajutat să-mi readuc soțul după 48 de ore de contact cu el. Eu și soțul meu trăim fericiți împreună astăzi, acel bărbat este minunat, îl puteți contacta prin WhatsApp +2348147400259 Acum voi sfătui persoanelor serioase care s-au găsit în acest tip de problemă să-l contacteze acum o soluție rapidă fără stres .. El mereu acolo când ai nevoie de el, acum îl numesc tatăl meu. contactați-l pe WhatsApp Dr Ilekhojie la +2348147400259 sau pe e-mail gethelp05@gmail.com
Bianca Bethune
04 mai 07:33
+0
VOTURI
-0
Sunt azi foarte fericită cu familia mea. Numele meu este Bianca Bethune, care locuiește în CANADA Sotul meu m-a părăsit de 4 ani de zile bune și îl iubesc atât de mult căutam o modalitate de a-l recupera înapoi de atunci am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a mai întors, până când am întâlnit un prieten care m-a îndrăznit la dr. AYOOLA un caster vrăjitor care m-a ajutat să-mi aduc înapoi soțul meu după 48 de ore. Eu și soțul meu trăim fericiți împreună astăzi DR AYOOLA este un om bun este grozav. contactați-l info@drayoolasolutionhome.com Acum voi sfătui persoanelor serioase care s-au găsit în acest tip de problemă să-l contacteze acum o soluție rapidă fără stres, acum îl sun pe tatăl meu să îl contacteze acum el este întotdeauna online sau trimiteți-i prin e-mail drayoolasolutionhome.com SAU contactați-l pe whatsapp +31684065675 SAU https://twitter.com/DrAyoola1 sau site-ul web https://drayoolasolutionhome.com/
Cherry Benoit
03 mai 16:38
+0
VOTURI
-0
Viața mea a fost atât de pozitivă de când te-am cunoscut. Aproape că mă gândeam că nu există nicio speranță să mă reîntâlnesc cu soția mea. Dar am citit aceste recenzii bune despre munca ta și am cumpărat încă o vrajă. Am pus toată credința mea în tine și am urmat indicațiile tale către scrisoare. Suntem mai fericiți acum ca niciodată. Totul pare perfect și atât de natural! Asta iubesc cu vraja ta. Vă mulțumim pentru ajutorul dumneavoastră, dr. Ilekhojie pentru timpul acordat, pentru grija dvs. și pentru inima voastră frumoasă. Dacă aveți nevoie de ajutor similar, vă rugăm să contactați WhatsApp Dr Ilekhojie Dr Ilekhojie la +2348147400259 sau să trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com
VERONICA
02 mai 09:27
+0
VOTURI
-0
Nu am crezut niciodată în Vrăji sau Magii până când am întâlnit acest mare caster vrăjitor numit DR ONIHA .. Bărbatul cu care voiam să mă căsătoresc m-a lăsat 3 luni până la cununia noastră și viața mea a fost cu capul în jos. El a fost cu mine de 4 ani și chiar îl iubesc atât de mult .. m-a lăsat pentru o altă femeie fără motive. Când l-am sunat, el nu a primit niciodată apelurile mele și nu vrea să mă vadă în jurul lui. a fost neputincios și nu știu ce fac pentru ca omul pe care îl iubesc înapoi în viață. Am intrat online în căutare de ajutor și am găsit site-ul DR ONIHA trebuie să-l contactez. Deci, când i-am spus lui DR ONIHA ce s-a întâmplat. m-a ajutat să fac câteva lecturi, iar după lecturi m-a făcut să-mi dau seama că cealaltă femeie a făcut niște vrăji peste iubitul meu și acesta este motivul pentru care m-a părăsit .. mi-a spus că mă va ajuta să arunc o vraja să-l aducem înapoi. La început am fost sceptic, dar am încercat. În 4 zile mai târziu după care vraja a fost făcută de DR ONIHA, iubitul meu m-a sunat singur și a venit la mine scuzându-mă. Nu pot să cred că poate să se întoarcă din nou la mine, dar acum sunt fericit că s-a întors și suntem căsătoriți acum și trăim ca o familie fericită..Am postat acest lucru pe forum, dacă cineva are nevoie de ajutorul acestui om deosebit, îl puteți contacta și pe acesta.
Adresa de e-mail: onihaspelltemple@gmail.com sau a sa
Site web: http://onihaspelltemple.com.
Număr de apel / Whatsapp: + 16692213962
Nora Rusev
02 mai 04:10
+0
VOTURI
-0
Sunt foarte fericit că dr. Ilekhojie mă ajută să-mi readuc sufletul. Sunt sigur că sunt multe femei la fel ca mine, care au făcut totul în puterile lor, pentru a-și câștiga soții înapoi, am venit aici pentru a spune tuturor femeilor să nu privească mai departe, deoarece chiar aici este răspunsul. Mă gândesc total dacă, dacă ar fi fost cinci rotiri de vrăji precum Dr. Ilekhojie, lumea ar fi fost un loc bun. Eu și soțul meu am fost despărțiți de 4 ANI și nu puteam gestiona viața fără el, am folosit totul pentru a-l câștiga înapoi, dar non-a funcționat până când am citit multe mărturii despre un caster vrăjitor numit Dr. Ilekhojie și cât de eficientă este munca ei este. Am luat legătura imediat cu ea și am urmat pașii pe care mi-a cerut-o și după 4 zile, fostul meu a sunat să-mi ceară iertare că nu dorește altceva decât să mă aibă înapoi în viața lui permanent. Sunt fericit că l-am găsit pe dr. Ilekhojie. Sper că o vei găsi foarte utilă. Nevoie de ajutor? WhatsApp Dr Ilekhojie la +2348147400259 SAU Email: gethelp05@gmail.com
Diana Luis
30 apr 14:55
+0
VOTURI
-0
Hei, sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată și soțul meu este înapoi după ce m-a lăsat pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta, până când în final m-a părăsit și m-am mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima, inima îmi era plină de dureri și dureri, pentru că eram foarte îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc mereu să se întoarcă la mine, eram într-adevăr supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugera că dr. Mohammed poate ajuta să revină rapid . Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el mi-a spus ce să fac și l-am făcut apoi a făcut o (vraja de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îmi este foarte dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii. Atunci din acea zi, căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, totul datorită dr. Mohammed. el este atât de puternic și am decis să-mi împărtășesc povestea mea pe internet încât dr. Mohammed casterul de vrăji real și puternic, pe care îl voi ruga mereu să trăiască mult timp pentru a-și ajuta copiii săi în timpul necazului, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Iată contactul său: Trimiteți-l prin
Diana Luis
30 apr 14:54
+0
VOTURI
-0
Hei, sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată și soțul meu este înapoi după ce m-a lăsat pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta, până când în final m-a părăsit și m-am mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima, inima îmi era plină de dureri și dureri, pentru că eram foarte îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc mereu să se întoarcă la mine, eram într-adevăr supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugera că dr. Mohammed poate ajuta să revină rapid . Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el mi-a spus ce să fac și l-am făcut apoi a făcut o (vraja de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îmi este foarte dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii. Atunci din acea zi, căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, totul datorită dr. Mohammed. el este atât de puternic și am decis să-mi împărtășesc povestea mea pe internet încât dr. Mohammed casterul de vrăji real și puternic, pe care îl voi ruga mereu să trăiască mult timp pentru a-și ajuta copiii săi în timpul necazului, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Iată contactul său: Trimiteți-l prin
Chaissa Van Der Stam
29 apr 05:23
+0
VOTURI
-0
Het leven was voor mij ondraaglijk toen Willem het uitmaakte, mijn geluk was weg en ik huil bijna nacht. Ik deed mijn best om Willem te vergeten, maar hoe meer ik probeerde, hoe meer hart gebroken ik werd, ik kon niets doen zonder de gedachte aan Willem. Ik voelde me ongemakkelijk en toen zocht ik hulp op internet. Ik zag verschillende getuigenissen van mensen die over Lord Bubuza wonderbaarlijke krachten getuigen. Lord Bubuza heeft een gebroken huis hersteld, een minnaar herenigd, mensen geholpen om een ​​loterij te winnen, echtscheidingsparen herenigd, kanker genezen en nog veel meer gedaan met zijn magische spreuk. Ik nam contact op met Lord Bubuza voor hulp via Whatsapp: +1 505 569 0396, ik vertelde hem hoe mijn vriend het met mij uitmaakte en hij antwoordde dat hij me zal helpen en dat mijn vriend me zal smeken hem terug te accepteren. Het was als een grap en grappig maar ik volgde Lord Bubuza Instructions en deed wat hij me vertelde. Uren later stuurde Willem me een sms dat hij ons verspilde om te praten, Hij kwam huilend naar mijn huis en smeekte me hem te vergeven. Ik geloofde mijn oog niet dat Lord Bubuza zo snel en actief was. We leven nu gelukkig. Lord Bubuza is een emotionele en hartgenezer. Hij kan alles doen met zijn wonderbaarlijke spreuk, Heer Bubuza is een God op aarde. Neem contact met hem op voor hulp via E-mail: lordbubuzamiraclework@hotmail.com of via Whatsapp: +1 505 569 0396
Igna Tom
23 apr 01:56
+0
VOTURI
-0
Salut,
Ai dificultăți în viața ta?
Dr Ajayi, rula de vrăji oferă soluțiile de care aveți nevoie, datorită metodelor obținute de-a lungul anilor. L-am contactat prima dată prin WhatsApp după ce a primit numărul său online, mi-a pus câteva întrebări despre mine, la care am dat răspunsuri, după câteva minute, mi-a scris înapoi și îmi spune cum să rezolv problemele mele datorită darurilor sale de perspectivă pe care i le-au dat părinții săi, pentru că provine dintr-un vrăjitor.
Marele vrajitor Dr. Ajayi, care comunică cu tărâmul spiritului, lucrează din fotografii, rugăciuni și multe produse. Caseta de vrăjitoare Dr Ajayi vă oferă monitorizare zilnică și puteți suna pe dr. Ajayi în orice moment al zilei. Dacă aveți probleme, află ce a făcut succesul dr. Ajayi în atâția ani. Rezultatele sunt surprinzătoare și el folosește doar magie pură și benefică, care aduce efecte bune și mai bune, deci nu ai de ce să fii sacru. El se pricepe la următorul rege al muncii vraja.

• Întoarcerea unei persoane dragi
• Căutarea unei mari iubiri
• Re-cucerirea iubirii tale anterioare sau pierdute
• Îmbunătățirea relației de cuplu
• Armonie în relația ta
• Protejarea familiei
• Succesul tău profesional
• prosperitatea afacerii tale
• Anulează vrăji rele împotriva ta sau a celor dragi
• si altii

Viber / whatsApp: +2347084887094
E-mail: drajayi1990@gmail.com

După cum vedeți, dr. Ajayi este lumina de care aveți nevoie pentru a vă îmbunătăți viața de zi cu zi și a aduce pace și protecție în casa dvs.
Diana Luis
21 apr 17:47
+0
VOTURI
-0
Hei, sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată și soțul meu este înapoi după ce m-a lăsat pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta, până când în final m-a părăsit și m-am mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima, inima îmi era plină de dureri și dureri, pentru că eram foarte îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc mereu să se întoarcă la mine, eram într-adevăr supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugera că dr. Mohammed poate ajuta să revină rapid . Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el mi-a spus ce să fac și l-am făcut apoi a făcut o (vraja de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îmi este foarte dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii. Atunci din acea zi, căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, totul datorită dr. Mohammed. el este atât de puternic și am decis să-mi împărtășesc povestea mea pe internet încât dr. Mohammed casterul de vrăji real și puternic, pe care îl voi ruga mereu să trăiască mult timp pentru a-și ajuta copiii săi în timpul necazului, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Iată contactul său: Trimiteți-l prin
Dr. Nazeem...
19 apr 20:28
+0
VOTURI
-0
Ai nevoie de o caseta de vraji care sa-i readuca fostul so?, so?ie, iubit?

Inbox acum @ drnazeemspelltemple@gmail.com, astfel încât sa putem colabora pentru a le readuce

  (1) Vraja pentru promovare la birou
  (2) Vrei sa-i aduci înapoi iubitul, so?ul, so?ia
  (3) Vraja pentru a face pe cineva sa faca tot ce vrei pentru tine
  (4) Vraja pentru sarcina
  (5) Vraja pentru a opri Visele rele
  (6) Vraja de a ob?ine bani
  (7) Ave?i întotdeauna co?maruri?
  (8) Dori?i sa va opri?i divor?ul?
  (9) Î?i este greu sa câ?tigi o cauza în instan?a?
(10) Vindecarea pentru HIV ?i SIDA?

?i daca cuno?ti pe cineva din jurul tau care are nevoie de ajutor spune-i cuiva.

Trimite?i-mi un e-mail drnazeemspelltemple@gmail.com

Daca ave?i nevoie de ajutor, contacta?i drnazeemspelltemple@gmail.com chiar acum

Dr. Nazeem .......
Theodore
17 apr 21:05
+0
VOTURI
-0
Sunt fericit să împărtășesc mărturia mea astăzi aici cu lumea în care nu îmi imaginez niciodată că fac asta, dar sunt plin de bucurie și vreau ca alții să le ajute. Sunt secretar de birou de profesie, am doi copii cu un soț. Soțul meu a abandonat-o pe mine și copiii noștri, fără nicio explicație, el a ieșit din casă și următorul lucru am auzit că vede o altă femeie, am încercat toate mijloacele posibile să-l readuc acasă, dar a acționat ciudat față de mine și chiar i-a neglijat pe copii. Am fost frustrat și devastat, am căutat ajutor din diferite unghiuri până când am văzut o postare despre dr. Ajayi, o casetă de vrajă. Am contactat o casetă de vrăji, care mi-a spus ce să fac. El m-a asigurat că va arunca o vrajă și că toate vor fi bine în trei zile, dar am fost sceptic, i-am dat câteva gânduri înainte să-l contactez din nou, am trecut împreună prin proces și, spre surprinderea mea, vraja a funcționat și soțul meu s-a întors acasă și a îngenuncheat să ceară iertare, dar primul a fost un apel surpriză din partea lui, pentru că nu am mai vorbit de vreo 6 luni. Dr Ajayi este într-adevăr un om al cuvintelor sale, dacă aveți probleme în relația dvs. sau vreun aspect din viața dvs., contactați-l pe războiul vrăjitor Dr Ajayi pentru o soluție de durată.

E-mail: drajayi1990@gmail.com
Număr Viber sau WhatsApp: +2347084887094
Laura Mattis
14 apr 19:30
+0
VOTURI
-0
Am fost în căutarea disperată a unui fel de a-l face pe fostul meu iubit să se îndrăgostească de mine. Am avut neplăcerile noastre, dar în ultimele 6 luni relația noastră a mers spre sud. Am cheltuit 500+ pentru o cască de vrăji pe care am crezut că mă va ajuta și nu știu că nu a ajutat-o. Mă întind pentru că vreau să fiu femeia dorită de care eram și el să se îndrăgostească de mine și să mă căsătorească cu mine. Nu-l pot imagina pe acest băiat cu altcineva până când nu l-am contactat cu adevărat pe dr. Ikhine, care mi-a dat dorința inimii. El mi-a oferit detalii despre cum să mă ajute pe care l-a făcut atunci când m-am conformat și mi-a salvat omul de mâinile malefice ale doamnei care l-a hipnotizat și bărbatul meu s-a întors înapoi la tine în 48 de ore și am fost cu adevărat uimit că o astfel de manifestare de puteri este cu adevărat real. Acum pot spune fericit oamenilor să încerce dr. ISIKOLO în problemele lor și să aștepte rezultatele imediate. contactați-l cu adresa de e-mail. isikolosolutionhome@gmail.com sau direct Whatsapp +2348133261196.
Chloe
14 apr 14:27
+0
VOTURI
-0
Salut tuturor, numele meu este Chloe din Statele Unite. Viața a fost incoloră înainte ca Dr. Oniha să mă ajute cu o vrajă de dragoste să mă reîntâlnesc cu tatăl copiilor mei. Voința mea de a trăi și de a mă bucura de viață s-a întors acum, când familia mea este salvată. Nu mă voi mai simți niciodată singur. Mulțumesc, Dr. Oniha pentru că mi-a adus soțul înapoi la mine. Oricine se luptă în căsătoria sau relația ei, vă recomand azi dr. Oniha, știu că vă poate rezolva problema, deoarece sunt un martor viu al marii sale lucrări. Contactați dr. Oniha Știu că va rezolva și problema dvs.
E-mail: onihaspelltemple@gmail.com
Număr apel / Whatsapp: + 1 (669) 221-3962
Viktoria Andro
14 apr 10:37
+0
VOTURI
-0
Salut spectatori, nu m-am gândit niciodată că voi zâmbi din nou, soțul meu m-a lăsat cu doi copii timp de un an și două săptămâni, Tot efortul de a-l aduce înapoi a eșuat Am crezut că nu o să-l văd din nou, până nu am întâlnit o doamnă numită Christina care mi-a povestit despre o casetă de vrajă numită DR ISIKOLO, mi-a dat adresa de e-mail și numărul de telefon mobil și l-am contactat și m-a asigurat că în 48 de ore soțul meu se va întoarce la mine, în mai puțin de 48 de ore soțul meu s-a întors Am început să cerșesc iertare spunând că este lucrarea diavolilor, așa că sunt încă surprinsă până acum despre această minune, nu cred cu adevărat în niciun doctor spiritual, nu am putut concepe cinci ani după nașterea fetelor mele, așa că eu și soțul meu eram disperați să avem un copil de sex masculin, dar de îndată ce vraja a fost aruncată, am rămas însărcinată cu un bărbat și am născut al treilea copil, dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta: DR ISIKOLO vă va asigura că veți obține rezultatul perfect fără întârziere. Adresa de email. isikolosolutionhome@gmail.com sau direct Whatsapp +2348133261196.
Diana Luis
13 apr 14:06
+0
VOTURI
-0
Salvați-vă căsnicia și primiți-vă pe fostul iubit înapoi! Dr.Mohammed a ajutat mii de femei / bărbați să-și recupereze iubitul de Ex, să contacteze dr.mohammed la: sau sunați / WhatsApp lui +2348134493948, mulțumesc Dr.Mohammed că mi-a readus fostul soț și recomand Dr.Mohammed oricui acolo, care are probleme în căsătoria / relația lor acum
Diana Luis
13 apr 14:02
+0
VOTURI
-0
Hei, sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată și soțul meu este înapoi după ce m-a lăsat eu și cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta, până când în final m-a părăsit și m-am mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima, inima îmi era plină de dureri și dureri, pentru că eram foarte îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc mereu să se întoarcă la mine, eram într-adevăr supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugera că dr. Mohammed poate ajuta să revină rapid . Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el mi-a spus ce să fac și l-am făcut apoi a făcut o (vraja de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îmi este foarte dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii. Atunci din acea zi, căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, totul datorită dr. Mohammed. el este atât de puternic și am decis să-mi împărtășesc povestea mea pe internet încât dr. Mohammed casterul de vrăji real și puternic, pe care îl voi ruga mereu să trăiască mult timp pentru a-și ajuta copiii săi în timpul necazului, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Iată contactul său: Trimiteți-i un e-mail la:
Romy
12 apr 14:49
+0
VOTURI
-0
SALVEAZĂ-ȚI CĂUTĂȚIA DACĂ ÎȚI IUBIȚI SĂRĂȚIA. Dacă refuz să împărtășesc această mărturie înseamnă că sunt egoist față de mine și de oamenii pe care îi iubesc atât de mult, care ar putea avea probleme similare, soțul meu a plecat după o mică neînțelegere și nu a revenit niciodată acasă la început am crezut că este o glumă el m-a lăsat pentru amanta lui afară, toate acestea s-au întâmplat în septembrie Împărtășesc această mărturie pentru că Crăciunul este la colț și va fi o sărbătoare foarte proastă dacă nu o petreci cu persoana iubită, atât de mulți bărbați își vor trăi soția și vor sărbători De Crăciun cu prietena lor, m-am plâns prietenei mele foarte bune, ea mi-a spus că are o astfel de problemă în căsnicia ei până când a fost prezentată lui DR PADMAN un medic specialist care este specializat în readucerea caselor rupte și căsătoriilor rupte site-ul DR PADMAN: https: // padmanspell.com/index-3.html aruncă o vrajă pentru mine în 2 decembrie, în mod surprinzător soțul meu a venit acasă pe 6 decembrie, scuzându-mă că ar trebui să-l iert că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. cu asta nu voi uita niciodată pe dr. PADMAN care mi-a salvat căsătoria. adresa de contact este padmanlovespell@yahoo.com, https://twitter.com/padman_dr. WhatsApp +19492293867 vă mai puteți salva căsnicia dacă vă iubiți cu adevărat soțul .. https://padmanspell.com/index-3.html
Romy
12 apr 14:47
+0
VOTURI
-0
SALVEAZĂ-ȚI CĂUTĂȚIA DACĂ ÎȚI IUBIȚI SĂRĂȚIA. Dacă refuz să împărtășesc această mărturie înseamnă că sunt egoist față de mine și de oamenii pe care îi iubesc atât de mult, care ar putea avea probleme similare, soțul meu a plecat după o mică neînțelegere și nu a revenit niciodată acasă la început am crezut că este o glumă el m-a lăsat pentru amanta lui afară, toate acestea s-au întâmplat în septembrie Împărtășesc această mărturie pentru că Crăciunul este la colț și va fi o sărbătoare foarte proastă dacă nu o petreci cu persoana iubită, atât de mulți bărbați își vor trăi soția și vor sărbători De Crăciun cu prietena lor, m-am plâns prietenei mele foarte bune, ea mi-a spus că are o astfel de problemă în căsnicia ei până când a fost prezentată lui DR PADMAN un medic specialist care este specializat în readucerea caselor rupte și căsătoriilor rupte site-ul DR PADMAN: https: // padmanspell.com/index-3.html aruncă o vrajă pentru mine în 2 decembrie, în mod surprinzător soțul meu a venit acasă pe 6 decembrie, scuzându-mă că ar trebui să-l iert că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. cu asta nu voi uita niciodată pe dr. PADMAN care mi-a salvat căsătoria. adresa de contact este padmanlovespell@yahoo.com, https://twitter.com/padman_dr. WhatsApp +19492293867 vă mai puteți salva căsnicia dacă vă iubiți cu adevărat soțul .. https://padmanspell.com/index-3.html
Lisa Bass
12 apr 05:28
+0
VOTURI
-0
Sunt Lisa Bass. Sunt fericit să-mi împărtășesc mărturia. Sotul meu si cu mine avem o multime de probleme traind impreuna, el nu mi-a acordat niciodata atentia sau ma face fericit, deoarece s-a indragostit de o alta femeie in afara casatoriei noastre. Am încercat tot posibilul să mă asigur că soțul meu părăsește această femeie, dar cu cât vorbesc mai mult cu el despre asta, cu atât mă face să mă simt trist și nefericit, căsătoria mea a început să ducă la divorț, deoarece nu îmi mai acordă atenție. Îl iubesc atât de mult, mi-am pierdut integritatea, tot proiectul meu s-a oprit, am fost bolnav de 2 luni. Am vrut să-l uit, dar îl iubesc și totuși vreau să-l pierd, ne-am căsătorit de 5 ani și el este tot ce aș putea numi un adevărat cel mai bun prieten și cel mai bun în toate, omul care se ocupă perfect de problemele mele, bărbatul care sacrificii pentru fericirea mea. L-am vrut înapoi în viața mea. Eram atât de confuz. Prietenii mei mi-au spus să cumpăr cărți despre relații, așa că am intrat online pentru cărțile de relații, în timp ce am dat peste o casetă de vrăji numită „DR AYOOLA”. Am citit despre el, recenzii și mărturii, așa că l-am contactat imediat, i-am explicat problemele mele. În aceeași zi, El mi-a aruncat o vrajă și m-a asigurat de 48 de ore că soțul meu se va întoarce la mine și spre cea mai mare surpriză după 48 de ore soțul meu a venit să bată la ușa mea și a cerut iertare. Sunt atât de fericit că dragostea mea a revenit din nou, nu aș înceta să vorbesc despre el. Contactați-l astăzi dacă aveți nevoie de ajutorul său prin: e-mail drayoolasolutionhome@gmail.com sau pe WhatsApp: +31684065675.
Lisa Bass
12 apr 05:25
+0
VOTURI
-0
Sunt Lisa Bass. Sunt fericit să-mi împărtășesc mărturia. Sotul meu si cu mine avem o multime de probleme traind impreuna, el nu mi-a acordat niciodata atentia sau ma face fericit, deoarece s-a indragostit de o alta femeie in afara casatoriei noastre. Am încercat tot posibilul să mă asigur că soțul meu părăsește această femeie, dar cu cât vorbesc mai mult cu el despre asta, cu atât mă face să mă simt trist și nefericit, căsătoria mea a început să ducă la divorț, deoarece nu îmi mai acordă atenție. Îl iubesc atât de mult, mi-am pierdut integritatea, tot proiectul meu s-a oprit, am fost bolnav de 2 luni. Am vrut să-l uit, dar îl iubesc și totuși vreau să-l pierd, ne-am căsătorit de 5 ani și el este tot ce aș putea numi un adevărat cel mai bun prieten și cel mai bun în toate, omul care se ocupă perfect de problemele mele, bărbatul care sacrificii pentru fericirea mea. L-am vrut înapoi în viața mea. Eram atât de confuz. Prietenii mei mi-au spus să cumpăr cărți despre relații, așa că am intrat online pentru cărțile de relații, în timp ce am dat peste o casetă de vrăji numită „DR AYOOLA”. Am citit despre el, recenzii și mărturii, așa că l-am contactat imediat, i-am explicat problemele mele. În aceeași zi, El mi-a aruncat o vrajă și m-a asigurat de 48 de ore că soțul meu se va întoarce la mine și spre cea mai mare surpriză după 48 de ore soțul meu a venit să bată la ușa mea și a cerut iertare. Sunt atât de fericit că dragostea mea a revenit din nou, nu aș înceta să vorbesc despre el. Contactați-l astăzi dacă aveți nevoie de ajutorul său prin: e-mail drayoolasolutionhome@gmail.com sau pe WhatsApp: +31684065675. și el are și site-ul


Site-ul https://drayoolasolutionhome.com/


veți vedea că problema dvs. va fi rezolvată fără întârziere
Euginijus Caleb
09 apr 19:02
+0
VOTURI
-0
Viața mea a fost atât de pozitivă de când te-am cunoscut. Aproape că mă gândeam că nu există nicio speranță să mă reîntâlnesc cu soția mea. Dar am citit aceste recenzii bune despre munca ta și am cumpărat încă o vrajă. Am pus toată credința mea în tine și am urmat indicațiile tale către scrisoare. Suntem mai fericiți acum ca niciodată. Totul pare perfect și atât de natural! Asta îmi place cu vraja ta. Mulțumesc pentru ajutorul tău, dr. Ilekhojie pentru timpul tău, pentru grija ta și pentru inima ta frumoasă. Dacă aveți nevoie de ajutor similar, contactați-ne dr. Ilekhojie

WhatsApp Dr Ilekhojie pe +2348147400259 sau
E-mail info@gethelps.online și gethelp05@gmail.com
Site web: https://gethelps.online
Diana Luis
08 apr 17:55
+0
VOTURI
-0
Hei, sunt atât de entuziasmat căsătoria mea ruptă a fost restaurată și soțul meu este înapoi după ce m-a lăsat pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul meu am fost într-o ceartă sau alta, până când în final m-a părăsit și m-am mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima, inima îmi era plină de dureri și dureri, pentru că eram foarte îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc mereu să se întoarcă la mine, eram într-adevăr supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugera că dr. Mohammed poate ajuta să revină rapid . Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el mi-a spus ce să fac și l-am făcut apoi a făcut o (vraja de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îmi este foarte dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa a revenit în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii. Atunci din acea zi, căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât cum a fost înainte, totul datorită dr. Mohammed. el este atât de puternic și am decis să-mi împărtășesc povestea mea pe internet încât dr. Mohammed casterul de vrăji real și puternic, pe care îl voi ruga mereu să trăiască mult timp pentru a-și ajuta copiii săi în timpul necazului, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum această puternică vrăjitoare. Iată contactul său: Trimiteți-l prin
Jennifer
08 apr 15:41
+0
VOTURI
-0
Când am găsit DR. Ayoola Am avut nevoie disperată să-mi aduc prietenul înapoi. M-a părăsit pentru un motiv pe care nu pot să-l înțeleg ... S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 2 ani fără nicio explicație. Contactez DR.Ayoola și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat DR.Ayoola, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag DR. Ayoola oricui are nevoie de ajutor. Îl puteți trimite pe e-mail pe drayoolasolutionhome@gmail.com sau îl puteți adăuga pe whatsapp prin: +31684065675 SAU site-ul https://drayoolasolutionhome.com/ SAU https://twitter.com/DrAyoola1
Lorena
08 apr 13:59
+0
VOTURI
-0
Vreau doar să împărtășesc experiența mea cu întreaga lume despre cum mi-am revenit soțul și mi-am salvat căsnicia ... M-am căsătorit de 5 ani cu 2 copii și am trăit fericit cu familia până când lucrurile au început să devină urâte cu mine și cu mine soț care ne conduce la lupte și argumente aproape de fiecare dată ... a devenit mai rău la un moment în care soțul meu a depus divorțul ... Am încercat tot posibilul să-l fac să se răzgândească și să rămână cu mine pentru că l-am iubit din toată inima și nu am făcut-o. Nu vreau să-mi pierd soțul, dar totul nu a rezolvat ... S-a mutat din casă și a plecat în față pentru a depune divorț ... Am pledat și am încercat totul, dar totuși nimic nu a funcționat. Dezvăluirea a venit atunci când cineva m-a prezentat în acest minunat și minunat caster vrăjitor, numit Dr. Oniha, care în cele din urmă m-a ajutat să ies ... Nu am fost niciodată fan al lucrurilor de genul acesta, ci doar am decis să îl încerc pentru că eram disperat și am rămas fără nicio alegere ... El a făcut vraja pentru mine și lucrurile funcționează cu adevărat, așa cum promite el și soțul meu se schimbă de gândire și se întoarce acasă pentru a rămâne cu mine și cu copiii. Și promit să nu mă mai doară niciodată. trăim fericiți așa cum a fost cu ajutorul dr. Oniha. Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți contacta Dr. Oniha.
Adresa de e-mail onihaspelltemple@gmail.com
Lorena
07 apr 06:28
+0
VOTURI
-0
Vreau doar să împărtășesc experiența mea cu întreaga lume despre cum mi-am revenit soțul și mi-am salvat căsnicia ... M-am căsătorit de 5 ani cu 2 copii și am trăit fericit cu familia până când lucrurile au început să devină urâte cu mine și cu mine soț care ne conduce la lupte și argumente aproape de fiecare dată ... a devenit mai rău la un moment în care soțul meu a depus divorțul ... Am încercat tot posibilul să-l fac să se răzgândească și să rămână cu mine pentru că l-am iubit din toată inima și nu am făcut-o. Nu vreau să-mi pierd soțul, dar totul nu a rezolvat ... S-a mutat din casă și a plecat în față pentru a depune divorț ... Am pledat și am încercat totul, dar totuși nimic nu a funcționat. Dezvăluirea a venit atunci când cineva m-a prezentat în acest minunat și minunat caster vrăjitor, numit Dr. Oniha, care în cele din urmă m-a ajutat să ies ... Nu am fost niciodată fan al lucrurilor de genul acesta, ci doar am decis să îl încerc pentru că eram disperat și am rămas fără nicio alegere ... El a făcut vraja pentru mine și lucrurile funcționează cu adevărat, așa cum promite el și soțul meu se schimbă de gândire și se întoarce acasă pentru a rămâne cu mine și cu copiii. Și promit să nu mă mai doară niciodată. trăim fericiți așa cum a fost cu ajutorul dr. Oniha. Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți contacta dr. Oniha.Email e-mail onihaspelltemple@gmail.com
Site-ul: http://onihaspelltemple.com.
Lauren Molly
07 apr 05:23
+0
VOTURI
-0
Asta este atat de adevărat. Eu am experimentat-o eu și dr. Ilekhojie m-au ajutat cu probleme serioase în viața mea. Dr. Ilekhojie mi-a stabilit relația în mai puțin de 24 de ore. este minunat și știe cu adevărat ce face. L-am recomandat tuturor. Această cască de vraja este foarte bună. Profesionist, precis, sincer și foarte experimentat. Vă mulțumim pentru munca depusă! Îi mulțumesc prietenului meu că m-a anunțat despre site-ul tău. Trebuie să vă vorbesc despre problemele mele. Nu mă așteptam la rezultate instantanee și eram pregătit să aștept câteva luni. Spre surprinderea și uimirea mea, am început să văd rezultate după câteva zile de la casting. Ești cu adevărat grozav. Acest site este foarte recomandat. Acesta este adevăratul lucru. Încercați și nu veți fi dezamăgiți! ”Aveți nevoie de ajutor?

WhatsApp Dr Ilekhojie pe +2348147400259 sau
E-mail info@gethelps.online și gethelp05@gmail.com
Site web: https://gethelps.online
susanram
07 apr 01:01
+0
VOTURI
-0
whatsapp +31684065675 sau site-ul https://drayoolasolutionhome.com/ SAU https://twitter.com/DrAyoola1


Iubitul meu s-a despărțit de mine și suntem împreună de trei ani. Afecțiunea mea pentru el nu a murit niciodată pentru că a fost primul meu iubit. În timp ce prietena mea Jen știa despre sentimentele mele pentru iubitul meu, ea a căutat o casetă de vrajă care m-ar putea ajuta să-mi revin fostul prieten, fără să știu. Nu am știut niciodată, dar într-o zi m-a prezentat în DR Ayoola și am cunoscut-o pe DR Ayoola și, pe măsură ce timpul a început să simt graba prezenței iubitului meu în jurul meu și în 2 zile, prietenul meu a revenit la mine. Mărturia mea despre cum l-am primit pe fostul meu înapoi au devenit virală în școala mea și mulți dintre prietenii mei au avut un contact cu această cască de vrăji. I-aș posta aici e-mailul pentru cei care caută pe cineva care să-l ajute pe e-mail este drayoolasolutionhome@gmail.com sau să-l sun pe whatsapp +31684065675 sau pe site-ul https://drayoolasolutionhome.com/ SAU https://twitter.com/DrAyoola1
Wendy
06 apr 21:45
+0
VOTURI
-0
Bună ziua tuturor am avut relații de luptă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorț cu primul meu soț. După ce eu și fostul meu soț am divorțat, am avut o altă șansă să mă recăsător din nou și la doar 2 ani de la a doua căsătorie, a existat un alt divorț care aproape că m-a omorât emoțional. Am rămas încă doi ani, fiind necăsătorită și mamă singură. Sincer, nu am fost foarte fericit pentru că fiecare femeie are nevoie de un bărbat în viața ei, a fost un timp când am văzut primii mei soți fotografia și mi-am dat seama cât de mult îl iubesc și mi-a fost dor de el. Am încercat să ajung la el, dar mi s-a spus că a continuat viața lui și este posibil să nu mai fim niciodată împreună. Am plâns amarnic în noaptea aceea, gândindu-mă că am pierdut omul pentru care am avut atâta dragoste. Am cerut sfaturi despre ce să fac și un prieten de-al meu mi-a pus un contact cu Dr. Mohammed Solution Temple, l-am consultat și, la maxim, cu vrăjile lui puternice, m-a ajutat cu o vraja de dragoste a căsătoriei din Reunion pentru a-i întoarce fostul meu soț înapoi pentru mine, în doar 6 zile am avut vrăjitor cu o reuniune spirituală rugăciuni cu dr. Mohammed totul se întoarce în bine în viața mea, acum trăiesc din fericire cu primul meu soț și rezolv problemele de divorț. cu ajutorul doctorului Mohammed, omul său de înțelepciune și grijă. Mulțumesc și apreciez tot ajutorul pe care l-ați oferit pentru a-l readuce din nou pe viața fostului meu soț. Marturisesc astăzi aici că dr. Mohammed este puternic, poate rezolva toate problemele dintr-o relație ruptă cu dragostea, din nou să-l contacteze pentru soluții la orice fel de problemă de relație. E-mail .... (monicaspiritualtemple@gmail.com) Puteți, de asemenea, să îl sunați sau să îl adăugați pe WhatsApp +2348134493948
Loreta Dough
06 apr 16:52
+0
VOTURI
-0
Ce problemă treci în viață și ai nevoie de o soluție rapidă, îți voi sugera să-l contactezi pe dr. Ajayi, el este un vrăjitor care este binecuvântat de zeii săi pentru a ajuta oamenii cu diferitele lor probleme de viață, îl împărtășesc ca beneficiar al lui o mare putere pentru că m-a ajutat să-mi revin coaja după ce el a lăsat eu și copiii să fiu cu o altă femeie care l-a încurajat să rămână cu ea, sunt foarte fericit că soțul meu se întoarce acasă, deoarece va trăi în dragoste și pace . Contactați astăzi marele vrăjitor și nu veți mai plânge, deoarece el trebuie să găsească o soluție la problema dvs. contacte Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
Lucia Hopkins
05 apr 03:11
+0
VOTURI
-0
Mulțumesc, dr. Ilekhojie că m-a ajutat. M-am căsătorit de 4 ani și în al cincilea an, o altă femeie și-a smuls soțul departe de copii și de mine. Am suferit până când l-am întâlnit pe dr. Ilekhojie online și am ales să-i încerc și, în mod surprinzător, am trimis doar poza mea la ea și la soțul meu și după 48 de ore în timp ce mi-a spus, l-am văzut pe soțul meu venind la mine și la copii și asta este motiv pentru care recomand oricui are o problemă de relație să contacteze această femeie puternică și să-și revină iubitul la tine. Nevoie de ajutor?

WhatsApp Dr Ilekhojie la +2348147400259 Email info@gethelps.online și gethelp05@gmail.com Website: https://gethelps.online
susanram
05 apr 00:58
+0
VOTURI
-0
whatsapp +31684065675 sau site-ul https://drayoolasolutionhome.com/ SAU https://twitter.com/DrAyoola1


Iubitul meu s-a despărțit de mine și suntem împreună de trei ani. Afecțiunea mea pentru el nu a murit niciodată pentru că a fost primul meu iubit. În timp ce prietena mea Jen știa despre sentimentele mele pentru iubitul meu, ea a căutat o casetă de vrăji, care m-ar putea ajuta să-mi revin fostul iubit fără mine. Nu am știut niciodată, dar într-o zi m-a prezentat în DR Ayoola și am cunoscut-o pe DR Ayoola și, pe măsură ce timpul a început să simt graba prezenței iubitului meu în jurul meu și în 2 zile, prietenul meu a revenit la mine. Mărturia mea despre cum l-am primit pe fostul meu înapoi au devenit virală în școala mea și mulți dintre prietenii mei au avut un contact cu această cască de vrăji. I-aș posta aici e-mailul pentru cei care caută pe cineva care să-l ajute pe e-mail este drayoolasolutionhome@gmail.com sau să-l sun pe whatsapp +31684065675 sau pe site-ul https://drayoolasolutionhome.com/ SAU https://twitter.com/DrAyoola1
Donald Tarqut
03 apr 18:01
+0
VOTURI
-0
Am aflat despre site-ul dvs. online și am comandat o vrajă Love pentru că prietena mea de 5 ani m-a lăsat pentru un alt bărbat. Am avut o vrajă de dragoste și, după 24 de ore pe care am comandat-o, am început să văd rezultatele. Am început să primesc e-mailuri de la ea care îmi spuneau cât de mult iubește și îmi lipsea. Acest lucru este uimitor mai ales că obișnuia să mă ignore de fiecare dată. Nu a fost niciodată atât de compătimitoare și grijulie pentru relația noastră, nu a fost niciodată atât de emoțională. Vă rog, tuturor celor care așteptați rezultatele dvs. nu disperați. Cu toții merităm să fim iubiți și sentimentul este minunat. Vreau să-i mulțumesc dr. Ilekhojie pentru cantitatea de fericire pe care o aduce oamenilor. Sunt mai încrezător acum și viața mea este mai bună doar prin asta. Știu că lucrurile se vor îmbunătăți doar. Multumesc mult, multumesc mult. Sunt atât de recunoscător încât dr. Ilekhojie și toate spiritele iubitoare frumoase susțin dragostea. " Nevoie de ajutor?

WhatsApp Dr Ilekhojie pe 2348147400259 sau
E-mail info@gethelps.online și gethelp05@gmail.com
Site web: https://gethelps.online
Hanna Rosin
03 apr 10:11
+0
VOTURI
-0
Thank you sir for your genuine spells. This is really incredible, and I have never experienced anything like this in my life. Before i met you Sir, i have tried every possible means that i could to get my wife back, but i actually came to realize that nothing was working out for me, and that my wife had developed lot of hatred for me.. I thought there was no hope to reunite with my ex wife and kids. But when i read good reviews about your work sir, i decided to give it a try and i did everything that you instructed me and i Trusted in you and followed your instructions just as you have guaranteed me in 48 hours, and that was exactly when my wife called me.. We are more contented now than ever. Everything looks perfect and so natural! Thank you so much for your authentic and indisputable spells. Thanks Sir for your help. So I promise to tell the world about you great If you need help in your marriage of broken relationship,please contact Dr Osasu right now for urgent help WhatsApp +2347064365391 or Email drosasu25@gmail.com I want every one who is facing any problem should also give a testimony soon. Just like me today

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h