Număr uriaş de solicitări la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: 1.804 cazuri în 24 de ore



Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.804 solicitări, număr mare pentru această perioadă, dintre care 990 au fost clasificate drept urgenţe, iar, în pofida suplimentării echipajelor, sunt peste 70 de cazuri în aşteptare, anunţă managerul SABIF, dr. Alis Grasu, care îi roagă pe cetăţeni să sune la 112 numai pentru situaţiile ce nu pot fi rezolvate de medicii de familie sau în ambulatorii.

Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov

"O parte dintre cazurile care ajung la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov ar putea fi preluate de medicii de familie sau de medicii specialişti. Vorbim aici de viroze, bronşite, colici renale, afecţiuni gastrointestinale, diabet şi alte afecţiuni cronice care sunt în urmărire la medicii din policlinici. Aceste cazuri fără risc vital suprasolicită dispeceratul, iar alocarea resurselor se face cu dificultate. Astfel, cazuri cu adevărat de urgenţă riscă să fie rezolvate cu întârziere, în ciuda suplimentării echipajelor de intervenţie", a spus Alis Grasu, potrivit news.ro.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Iflov a adăugat că, în ultimele 24 de ore, au existat peste 1.800 de apeluri, dintre care doar 990 au fost clasificate drept urgenţe.

"Ca în orice sistem, resursele umane şi tehnice sunt limitate, momentan utilizate la maximum. Scopul unei astfel de informări nu este acela de a crea panică, ci de optimizare a capacităţilor existente. Cu toate că numărul de echipaje a fost suplimentat, iar acum se lucrează cu 52 de echipaje de urgenţă de tip B şi C şi cu 24 de echipaje pentru consultaţii la domiciliu, numărul apelurilor în aşteptare atinge şi chiar depăşeşte 70 de cazuri. Avem foarte multe solicitări, 1.804 apeluri în ultimele 24 de ore, dintre care 990 au fost clasificate drept urgenţe, a mai spus dr. Alis Grasu.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov solicită populaţiei conştientizarea acestei situaţii şi apelează la calm şi înţelegere.

Reprezentanţii SABIF spun că există posibilitatea ca, la cazurile de cod verde, fără risc vital, să se înregistreze timpi de ajungere de ordinul orelor. În acelaşi timp, SABIF asigură cetăţenii din Bucureşti şi Ilfov că nu va refuza niciun apel şi că va ajunge la toate solicitările înregistrate.

Întrebat dacă există soluţii pentru rezolvarea acestor solicitări numeroase, secretarul de stat Raed Arafat a spus că populaţia trebuie să înţeleagă că ambulanţa nu poate ajunge în cinci minute pentru o febră.

"În fiecare an intrăm în perioade cu viroze şi solicitările cresc. Chiar dacă am suplimentat sau am adus de acasă echipaje este o perioadă cu viorze şi solicitările cresc. Cerem ca populaţia să înţeleagă că, pentru o febră, ambulanţa nu va veni în cinci minute ca pentru o urgenţă. Logic şi normal este să apeleze la medicii de familie, şi nu la 112. Majoritatea acestor probleme sunt corelate cu gripa şi vrioza. Apoi, mai este o problemă, aceea în care populaţia exagerează starea de sănătate, ceea ce creează o mare problemă pentru pacientul care chiar este în stare gravă", a adăugat dr. Arafat.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dispecerul trebuie să stea de vorbă mai mult cu cei care apelează, ca să vadă dacă este o urgenţă reală sau una exagerată.

"Dispecerul trebuie să stea de vorbă un pic mai mult ca să vadă dacă este chiar urgenţă de cod roşu, pentru a depista tentativele de a minţi pentru a aduce o ambulanţă mai repede", a mai spus secretarul de stat.

Etichete: ambuanta ilfov, ambulanţă, Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, solicitari Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, solicitări Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE