Cursă aeriană Iaşi-Bucureşti, întârziere de peste 3 ore din cauza ceţii de pe Aeroportul Otopeni



Cursa aeriană Iaşi-Bucureşti, care urma să decoleze, vineri, la ora 6.00, a avut o întârziere de peste trei ore, din cauza ceţii de pe Aeroportul Otopeni, o altă cursă tur-retur spre Capitală având o întârziere de aproape o oră.

Cursa aeriana Iasi-Bucuresti, intarziere de peste 3 ore din cauza cetii de pe Aeroportul Otopeni
Cursă aeriană Iaşi-Bucureşti, întârziere de peste 3 ore din cauza ceţii de pe Aeroportul Otopeni

Zeci de pasageri au fost blocaţi, vineri dimineaţă, pe aeroportul din Iaşi, întrucât avionul spre Bucureşti a plecat cu o întârziere de trei ore, din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni.

Printre călătorii care au aşteptat în aeroport s-a numărat şi deputatul PDL Camelia Bogdănici.

"Am ajuns la ora 5.00 pe aeroportul din Iaşi pentru cursa aeriană către Bucureşti, dar ni s-a spus că nu poate decola din cauza ceţii de pe Otopeni. Abia la ora 9.00 am fost îmbarcaţi în aeronavă. O fi ceaţă pe Otopeni, însă am aflat că avionul de Timişoara a putut ateriza la Bucureşti, iar cel de Iaşi nu", a spus deputatul Camelia Bogdănici.

Întârzieri de aproape o oră au avut şi alte două curse aeriene Tarom, Iaşi-Bucureşti şi Bucureşti-Iaşi, tot din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din Capitală.

Reprezentanţii aeroportului ieşean susţin că au fost afectate doar zborurile către Bucureşti.

Cursa aeriană de la Iaşi către Roma, operată tot de Tarom, a decolat vineri dimineaţă, la ora stabilită, 9.30.

Sursa: Mediafax

Etichete: aeroport Otopeni, ceaţă, cursă Tarom, intârziere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h