O firmă asociată cu numele lui Popoviciu şi-a reevaluat proprietățile la 9 milioane de euro



O firmă controlată de o societate înregistrată în Cipru şi asociată cu numele omului de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, Wellkept Imobiliare, şi-a reevaluat o serie de bunuri imobiliare, în mare majoritate apartamente în zone centrale din Bucureşti, la peste 40 milioane de lei (9 milioane de euro).

O firma asociata cu numele lui Popoviciu si-a reevaluat proprietatile la 9 milioane de euro
O firmă asociată cu numele lui Popoviciu şi-a reevaluat proprietățile la 9 milioane de euro
Foto: agerpress.ro

Reevaluarea a fost realizată de firma Tehnoconcept Expert şi se referă la 21 de proprietăţi, 19 în Bucureşti şi câte una în Constanţa şi Poiana Braşov, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, scrie zf.ro.

În Bucureşti au fost reevaluate 12 apartamente şi spaţii comerciale, situate în Şoseaua Nordului, Bulevardul Agronomiei, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi Strada Vasile Lascăr şi 5 terenuri, dintre care câte unul pe Strada Ştirbei-Vodă, evaluat la 12 milioane de lei (2,8 milioane de euro), în Şoseaua Pipera, cu o valoare de 245.000 lei (55.300 de euro) şi Bulevardul Primăverii (1.134 mp) - 6,88 milioane de lei (1,55 milioane de euro), respectiv 1.370 de euro/mp.

Totodată, Wellkept Imobiliare mai deţine un teren în Bulevardul Expoziţiei, de 382,3 mp, evaluat la 474.000 lei, echivalentul a 107.040 euro, adică 280 euro/mp şi unul de 333 mp pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, unde construieşte o clădire de birouri, evaluat la 1,5 milioane de lei (333.000 euro, 1.000 euro/mp).

Cel mai scump apartament din Bucureşti este evaluat la 474.000 de euro, fiind amplasat în Şoseua Nordului.

În Poiana Braşov, evaluarea a vizat un apartament de 91.900 de euro, iar în Constanţa o proprietate, compusă din construcţii, inclusiv un apartament, şi teren, de 248.000 de euro.

Etichete: apartamente Bucureşti, Puiu Popoviciu, spaţii comerciale, terenuri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE