O firmă din Turcia va construi partea de nord a Centurii Bucureștiului: CNAIR dă 750 de milioane



Ofertantul desemnat câştigător la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 1 al Centurii Bucureşti, sector Nord, este Nurol Insaat ve Ticaret A.S., cu preţul de 746,76 milioane de lei fără TVA, informează luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Lucrari pe Centura Capitalei
Lucrări pe Centura Capitalei

"Luni, 15.06.2020, au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect 'Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti, km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000 - km 52+770, Lot 1: km 2+500 - km 20+000' către toţi ofertanţii. Ofertantul desemnat câştigător este Nurol Insaat ve Ticaret A.S., cu preţul de 746.763.568,57 lei fără TVA şi un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componenţa financiară şi 50 de puncte pentru componenta tehnică", se menţionează într-un comunicat al CNAIR.

Potrivit sursei citate, durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 de luni perioada de execuţie a lucrărilor.

Perioada de garanţie a acestora este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Autostrăzii de Centură Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000, pentru 17,50 km.

"Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire", precizează CNAIR.

Etichete: bani, centura Capitalei, CNAIR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE