O franţuzoaică intră în cursa pentru Primăria sectorului 1 din partea USB



ALEGERI BUCUREŞTI. Clotilde Armand, o franţuzoaică care a obţinut cetăţenia română în 2015, va candida la Primăria sectorului 1. Clotilde Armand va intra în cursă la alegerile din Bucureşti din partea USB, partidul lui Nicuşor Dan. 

 Clotilde Armand
Clotilde Armand

ALEGERI BUCUREŞTI.  Uniunea Salvați Bucureștiul îşi va anunţa, marţi, 29 martie, candidatul la Primăria sectorului 1. Este vorba de Clotilde Armand, o franţuzoaică, căsătorită cu un român, matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Academia Română, şi care s-a stabilit definitiv în România în 2013. 

"Marți, 29 martie, la ora 10:30 Uniunea Salvați Bucureștiul va organiza o conferința de presă pentru anunțarea candidatului Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1. Clotilde este un manager de succes, a gestionat bugete de peste un miliard de euro în cadrul unor mari companii multinaționale și este un inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology. O susțin din toată inima și am toată încrederea că este cea mai potrivită persoană. Vă invit să îi descoperiți CV-ul impresionant!‬", a scris Nicuşor Dan pe Facebook. 

Povestea lui Clotilde Armand

"Sunt Clotilde Armand, manager, inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology si Ecole Centrale din Paris. Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais. La Vichy, staţiune balneară burgheză, au fost trei generaţii de doctori Armand-Giraudoux. Bunica mea paternă era verişoară primară a scriitorului Jean Giraudoux, iar bunica maternă era fiica contelui de Champs de Saint-Leger. Dar sunt și românca prin "adopţie", căsatorită cu matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Academia Română.

Am ales să trăiesc în România deoarece soţul meu este român. Ne-am cunoscut pe când aveam 22 de ani, în timpul studiilor în SUA la MIT. (...) În 1999 ne-am stabilit prima dată în România, am mai plecat apoi câţiva ani în Germania şi Franţa, am revenit, am plecat din nou... Până la urmă, în 2013 ne-am hotărât să ne stabilim definitiv la Bucureşti, unde s-au născut trei dintre copiii noştri. De când am făcut această alegere am cerut cetăţenia română, pe care am obţinut-o în 2015. Astăzi nu-mi imaginez viaţa mea în altă parte decât în România. De fapt, sunt apropiată sufleteşte de români. De ce? Am să revin asupra acestui lucru.

Îl cunosc pe Nicuşor Dan de 20 de ani. Cumnatul meu Andrei Moroianu a fost împreună cu Nicuşor la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 1987 si 1988, au studiat apoi împreună la Ecole Normale Superieure din Paris, cea mai prestigioasă universitate din Franţa. Nicuşor Dan este colegul soţului meu la Institutul de Matematică al Academiei Române, au fondat împreună în 2001 Şcoala Normală Superioară din Bucureşti şi Asociaţia Tinerii pentru Acţiune Civică în 1999. Eu însămi l-am susţinut mereu pe Nicuşor dar niciodată nu m-am gândit să intru în politică, nu era lumea mea, aşa gândesc profesioniştii din business.

Acum Nicuşor Dan a trecut la un alt nivel, şi are nevoie de o implicare substanţială a profesioniştilor pentru transformarea în bine a Primăriei Bucureşti. Eu sunt manager şi mă indignează proasta administrare care iţi sare în ochi când ai de-a face cu autorităţile publice. Am condus organizaţii de 2000 de oameni pe care le-am eficientizat, am gestionat bugete de 1 miliard de euro, astăzi sunt director general al unui grup de firme de servicii de inginerie/proiectare cu 200 de ingineri. Firma mergea prost când am preluat-o in 2013, astăzi ne-am redresat. Sunt însă gata să renunţ la job-ul meu de director general, la salariul consistent pe care îl am în acest moment, pentru a lua parte la proiectul de administrare profesionistă şi cinstită a Bucureştiului în echipa Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

Candidez din partea partidului Uniunea Salvaţi Bucureştiul al lui Nicuşor Dan la Primăria Sectorului 1, unde locuiesc, lucrez, unde copiii mei se duc la şcoală. Sunt convinsă că echipa USB poate face o treabă infinit mai bună la Primăria Sectorului 1 decât politicieni fără consistenţă şi personalitate, care nu au exersat altă meserie în afara de politicieni de profesie. În plus, chiar şi această meserie de politicieni au învăţat-o de la politicienii din partidele lor, şi nu sunt profesionişti nici măcar pe partea de politică, pentru că nu au avut de unde să înveţe. Pe mine ca franţuzoaică mă scandalizează că românii sunt nevoiţi să aleagă între astfel de personaje. Doresc ca și alţi oameni cinstiţi şi competenţi să se implice, astfel incât cetăţenii să aibă cu adevarat de unde alege.

Partidul USB propune o listă de consilieri locali care fiecare au ceva de spus în administrarea oraşului și nu se vor lasă corupţi, de exemplu Roxana Wring, preşedinta ProDoMo, sau Dan Milea si Oliver Paiuși de la Asociaţia „Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi". Noi suntem oameni care nu am mai fost în politică, ne pasă de soarta oraşului şi vrem o administraţie cinstită", scrie Clotilde Armand, pe blog. 

Etichete: alegeri bucuresti, alegeri locale 2016, Clotilde Armand, nicuşor dan, Uniunea Salvați Bucureștiul

0/9 COMENTARII
Dorel.
05 Jun 22:12
+0
VOTURI
-0
In urma cu 2 ani am ales un presedinte etnic german si la auzul ca Dna. Clotilde Armand ar putea sa castige primaria sectorului 1 m-am bucurat pentru ca asta dovedeste ca cel putin in sectorul 1 oamenii au inteles ca pentru a putea progresa trebui sa schimabm ceva si aceasta schimbare trebuie sa inceapa cu schimbarea oamenilor care ne coduc aducand oamenii din afara care au demonstrat ceva pana acum in cariera lor profesionala si care nu sunt compromisi cum sunt majoritatea politicienilor din prima linie.
Sustnic
27 Mar 22:22
+0
VOTURI
-0
Diversiunea cu Soros e fumata:
http://epochtimes.ro/news/cine-finanteaza-activitatile-lui-nicusor-dan---243521
Andreea
25 Mar 10:26
+0
VOTURI
-0
Mi se pare foarte amuzanta retorica asta cu "oamenii lui Soros". Bun, nu stiu cine este Soros dar o sa presupun ca este un tip f rau care vrea sa aiba acces la bugetul capitalei, pentru a-l folosi in scopuri ilegale. Daca e asa, nu e mai logic sa il cumperi pe Oprescu, de exemplu? Sau oricare alt primar de sector? (Cam toti primarii din Bucuresti au avut probleme cu DNA-ul). De ce ar alege Soros calea aia dificila in care il "antreneaza" pe Nicusor Dan de pe margine timp de 10 ani? De ce sa nu isi faca combinatiile direct cu primarii si consilierii in functie? Bine, explicatia ar fi ca primarii actuali sunt oameni onesti si nu pot fi cumparati :))
Marius
24 Mar 20:23
+0
VOTURI
-0
Mai bine oamenii lui Soros decat oamenii lui Ghita, Voiculescu, Basescu, Nastase, si a altor specimene care au stapanit acest pamant ca niste stapani de iobagi din evul mediu pe care i-au exploatat la sange .
Andreea
24 Mar 14:25
+0
VOTURI
-0
....si extraterestrii. Ai uitat de ei.
Walter von Grappendorf
22 Mar 17:27
+0
VOTURI
-0
Eu il cunosc pe Nicusor Dan de cind era la Olimpiade,un om deosebit de politicos,cu foarte mult bun simt,respectos,un mare matematician,CINSTIT,corect ,merita sa fie VOTAT.Eu din pacate darare 27 de voturi de la rudele mele care locuesc in Bucuresti,cu speranta ca ei sa convinga la rindul lor si pe alti.Partidele PSD dar si PNL nu au invatat nimic dupa Rosia Montana 2012,Prezidentiale 2014 si Colectiv 2015.Iubesc Romania,sun omul norocos cu doua Patrii,sper in anul 2016 romanii sa scape definitiv de FSN.
Succes Nicusor Dan si USB ,Walter von Grappendorf,Frankfurt am Main.
dac
22 Mar 14:22
+0
VOTURI
-0
Super tare, daca nu ar fi oamenii lui Soros! In rest sa auzim de bine!
momo
22 Mar 10:58
+0
VOTURI
-0
eu unul o votez iar daca toti cei care au constiinta fac ca mine, o sa le dam la mwuie partidelor feseniste la alegeri
ALEXANDRU
21 Mar 18:01
+0
VOTURI
-0
Pana acum pare cel mai bun candidat la sectorul 1. Sunt curios cu ce candidati o sa vina Nicusor Dan la celelalte sectoare. El si USB devin o alternativa din ce in ce mai puternica la PSD-PNL.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE