O lună de la tragedia din Colectiv: 60 de morți, peste 120 de răniți și patru anchete penale



Luni, 30 noiembrie, se împlineşte o lună de la tragedia din clubul Colectiv. 60 de morţi şi peste 120 de răniţi este bilanţul negru, de până acum, al nenorocirii. Zeci de tineri sunt în continuare internaţi în stare gravă în spitalele din România şi Europa. Zeci de mii de file contabilizează cele patru dosare penale deschise de procurori în acest caz.

O luna de la tragedia din Colectiv: 60 de morti, peste 120 de raniti si patru anchete penale
O lună de la tragedia din Colectiv: 60 de morți, peste 120 de răniți și patru anchete penale

Ancheta a fost declarată drept prioritatea zero a magistraţilor, poliţiştilor şi experţilor care, timp de o săptămână, au mers zi de zi în club pentru a face lumină în acest caz. Mărturiile şi actele ridicate în primele zile de la tragedie au dus la primele puneri sub acuzare, scrie Digi24.ro

Cei trei patroni au fost reţinuţi şi arestaţi pentru ucidere din culpă. Li s-a reproşat că au făcut rabat de la calitate, pentru a face economie, şi au renovat clubul cu materiale ieftine, care au favorizat propagarea flăcărilor. Nu aveau ieşiri de urgenţă, extinctoare sau sistem de stingere a incendiului.

Mai mult, tot ei au încurajat organizatorii concertului Goodbye to Gravity să aducă în club cât mai mulţi oameni, pentru a plăti cât mai puţin pentru spaţiul pus la dispoziţie. Procurorii nu s-au oprit aici şi au descoperit nereguli şi la firma tocmită să monteze artificiile pentru concert.

După câteva zile petrecute după gratii, patronii firmei de artificii şi angajatul lor au ajuns în arest la domiciliu, Ulterior, procurorii descopereau că, pe etichetele în limba bulgară găsite pe resturile de artificii, scria: „ATENŢIE! Se utilizează numai în aer liber! Utilizarea greşită poate să ducă la rănire sau la incendiu!”.

Nu doar neglijenţa celor care au organizat evenimentul a dus însă la tragedia de acum o lună, spun procurorii, ci şi corupţia.

„Sunt indicii cu privire la comiterea unor fapte de corupţie în legătura cu circumstanţele în care a fost emisă autorizaţia de funcţionare pentru clubul Colectiv”, a declarat Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA, pentru Digi24. 

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, cel care a emis autorizaţia de funcţionare a localului, este bănuit că ar fi abuzat de funcţie şi că ar fi încălcat legea atunci când a semnat actul. A stat aproape o săptămână în spatele gratiilor, până când un judecător a considerat că procurorii nu au dovedit existenţa unei fapte de corupţie.

Cei doi pompieri sunt arestaţi de aproape trei săptămâni. Ar fi mers în club, şi nu doar o dată, însă nu au raportat neregulile descoperite. Nici măcar existenţa localului. Mai mult, spun patronii Colectiv, aceştia le-ar fi spus că respectă regulile PSI.

Citește și Cristian Popescu Piedone: Aici se incheie cariera mea politica. Ma retrag! 

 

Etichete: anchetă, colectiv, Cristian Popescu Piedone, patroni

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE