O nouă amânare pentru Pasajul Auto de la Piaţa Sudului. Noul termen este 31 decembrie 2018



Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, joi, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului" până la data de 31 decembrie 2018.

Consilierii Generali ai Municipiului Bucureşti au aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CGMB, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului" până la data de 31 decembrie 2018.

,,Acesta este termenul maxim de finalizare al obiectivului de investiţii, dar se referă la partea de finanţare. Îmi e greu sa spun o dată exactă când se va finaliza efectiv realizarea acestui proiect. Există un grafic de execuţie, un termen asumat. Termenul final estimat pentru deschiderea pasajului este de un an, deci august 2017. Termenul este estimativ, deci posibil să apară modificări. Procentul de realizare a acestui proiect este de 73,3% în acest moment. Sumele eligibile atrase din fonduri europene au fost de 17 milioane de lei, la o valoare totală a proiectului de 123 de milioane de lei. Dacă nu se prelungea aceast termen de finanţare, am fi fost obligaţi să dăm înapoi şi aceste sume primite de la Uniunea Europeană", a declarat Florin Legea, director excutiv al Direcţiei de Transporturi, Drumuri şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.

Lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului, a cărui lungime este de 356 de metri, au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015.

Primăria Generală a Capitalei a prelungit, însă, termenul de execuţie până în vara acestui an, iar noua administraţie a decis acum o altă modificare a termenului - iarna anului 2018.

Etichete: pasaj Piaţa Sudului, Pasajul Piaţa Sudului, termen de finalizare, termen pasajul piata sudului

0/8 COMENTARII
Berceni
26 Aug 18:16
+0
VOTURI
-0
Daca acelasi pasaj era facut pe, sa spunem Kiseleff, primarita era pe capul constructorilor de era terminat in maxim doua luni de zile. Bineinteles, totul de dragul bucurestenilor blocati in trafic in Otopeni pe DN1, nu din cauza vreunui sediu de partid aflat in zona.
Acum, ca pasajul blocheaza literalmente un cartier intreg, Berceni, dupa ce acelasi cartier a fost blocat din cauza construirii unui pod cvasi-nenecesar si care a durat si ala nepermis de mult, nu mai e absolut nicio problema.
Ca alt cartier, Drumul Taberei, e blocat de "trei ani" de zile din cauza constructiei a 10 km nenorociti de tunel cu statii in fiecare statie de autobuz, iar nu e vreo problema.

E o simpla coincidenta ca primarii PSD blocheaza orasul? Oprescu cu metroul si podul Vacaresti, Firea cu pasajul Sudului...?
Cum de accepta primaria devansari de termene atat de nerealiste ca nu le crede nici mama mare? Ce spagi se invart in pasajul ala de primaria nu zice nimic cand constructorul anunta ca va mai intarzia inca 20 de ani cu finalizarea lucrarilor?

@ Caine: In 2030? Atat de repede? Da' ce crezi, ca oamenii aia-s Superman? Poate 2300, dar fara verificari...
Caine
26 Aug 13:39
+0
VOTURI
-0
Va rugam sa nu va grabiti, puneti accentul pe calitate.Un pasaj ca lumea ar trebui sa fie gata in 2030 !!! Va pup, un bercenar care a suportat si 6 ani de constructie pasaj suprateran de pe Vacaresti.Forzza bercenari, nimic nu ne poate darama !
Caine
26 Aug 12:45
+0
VOTURI
-0
31 decembrie ca sa nu fie 1 ianuarie,este?
Vlad
26 Aug 12:12
+0
VOTURI
-0
Domne este scandalos ce se intampla acolo!! Nu se poate sa dureze un pasaj cat o magistrala de metrou!! Am pierdut vreo 25 de milioane de euro pe intarzierile astea... constructorul ar trebui sa dea toti banii!! Nu are nicio scuza, nu ca nu stiau schema de canalizare sau mai stiu eu ce... si-au asumat un termen, nu poti sa-l triplezi cu scuze realiste.
frone
26 Aug 08:17
+0
VOTURI
-0
Altii construiesc tunele pe sub mare, poduri suspendate de multi km si multe benzi, cladiri desute de etaje si noi nu suntem in stare sa fianlizam un pasaj de 300 m.
Oare avem niste constructori si arhitecti atat de incompetenti incat chiar nu sunt in stare sa faca treaba?
Oare nu e mai usor sa aduca pamantul inapoi si sa-l ingroape si gata santierul? Ce atata chin.
De ce nu se mobilizeaa nimeni sa protesteze? De ce nu vin cateva mii de oameni la primarie si sa intre in audienta fortata la Consiliul asta care tot acepta termene de SF?
ESTE INADMISIBIL
25 Aug 23:24
+0
VOTURI
-0
Este INADMISIBIL !!! Un blestemat de pasaj subteran de 350 metri sa fie terminat in 5 (CINCI) ANI ???
Si nu raspunde nimeni! Toata lumea isi inchipuie ca asa e normal!
Vreau sa vad DEMISII !!! Sa cada capete! Unde s-au dus banii alocati acestui proiect? Si daca au crescut costurile, de ce au crescut? Pe ce motive?
yyy
25 Aug 19:57
+0
VOTURI
-0
suntem in vara 2016 ... care e iarna anului 2018 ? ( ianuarie sau decembrie ? ... ce tare .
zzz
25 Aug 19:55
+0
VOTURI
-0
gata, e rezolvat si asta ... se baga sub pres ... adica pe romaneste - revenim la "normalitate". ce tara ...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE