O nouă grădiniță de stat a fost deschisă în Sectorul 6



O nouă grădiniță a fost inaugurată, luni, 19 octombrie 2015, în Sectorul 6 din Capitală. Grădiniţa „Albinuţele” este situată în incinta Şcolii Generale Nr. 142 din Cartierul Militari.

Opt grupe a câte 20 de copii, alături de 16 cadre didactice şi 8 îngrijitori îşi vor desfăşura activitatea în clădirea nou-construită printr-o investiţie provenind în totalitate de la bugetul local al Sectorului 6.

Grădiniţa este dotată cu sală de sport, bibliotecă, sală pentru cursuri opţionale, cabinet medical cu izolator, calculatoare, materiale didactice actualizate, precum şi un bloc alimentar ultramodern. Totodată, micuţii beneficiază de spaţii de joacă atât în interiorul clădirii, cât şi în aer liber.

“Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne referim la educaţia pe care copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi a comportamentului copilului până merge la şcoală, uitând de importanţa grădiniţelor. Sunt mulţumit că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect al unei noi grădiniţe, atât de necesar comunităţii. Sunt convins că echipa de cadre didactice ale Grădiniţei «Albinuţele» va insufla copiilor entuziasm, hărnicie şi bucuria de a învăţa lucruri noi”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Grădiniţa este situată pe strada Centurii nr. 4, în imediata vecinătate a Şcolii Nr. 142, într-o zonă dens populată a sectorului.

Etichete: grădiniţă, Militari, rareş mănescu, Sector 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE