O parte din mall-ul Plaza România, transformat în birouri



Aproape 20% din mall-ul Plaza România va fi transformat în birouri. Peste 10.000 de metri pătraţi din suprafaţa mallului Plaza din Capitală, controlat de grupul Anchor, vor fi transformaţi în spaţii pentru birouri, proiect la care se lucrează în prezent în procesul de renovare a complexului comercial din Drumul Taberei, care va fi inaugurat în primăvară.

O parte din mall-ul Plaza Romania, transformat in birouri (Foto lacoltulstrazii.ro)
O parte din mall-ul Plaza România, transformat în birouri (Foto lacoltulstrazii.ro)

„Încă de la început am privit întregul concept Plaza România ca pe o locaţie facilă pentru shopping, timp liber şi birou în acelaşi timp. Astfel, ia naştere Plaza România Offices – spaţii de birouri chiar în mall – pe o suprafaţă de 10.500 de metri pătraţi", a spus pentru Ziarul Financiar Affan Yildirim, general manager al Anchor Grup.

Vizavi de centrul comercial, grupul deţine şi clădirea Anchor Plaza, cu chiriaşi precum Credit Europe Bank, Adobe sau Clinica Polisano, potrivit datelor de pe site-ul proiectului. Din Anchor Plaza au plecat însă anul trecut angajaţii sediului central al Carrefour, care s-au mutat în zona Aurel Vlaicu - Pipera. Mega Image ar fi una dintre companiile care vor închiria spaţii în Plaza România Offices, însă informaţia nu a fost deocamdată confirmată oficial. 

Etichete: birouri, mall Plaza, plaza mall romania, transformare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE