O româncă a câştigat marele premiu National Geographic pentru fotografie 2015



O tânără pasionată de fotografie din Iaşi, Alexandra Raluca Drăgoi, care studiază la Londra, a câştigat marele premiu la concursul National Geographic Traveller 2015.

Fotografia apreciată de juriu a fost realizată la Comăneşti, în judeţul Bacău, în timpul unui festival de iarnă, informează radioiasi.ro.


"Am veşti bune!!! Fotograful Simon Stafford a anunţat că sunt câştigătorul marelui premiu la competiţia National Geographic Traveller photography 2015.

România, îşi promit că acesta este doar începutul în evidenţierea frumuseţilor tale! Urmăriţi această pagină şi dacă vreţi să vă alăturaţi campaniei mele de promovare a României, ţineţi-mă la curent. Mai multe detalii vor fi dezvăluite în curând", a scris Alecsandra Raluca Drăgoi pe pagina sa de Facebook.

Alecsandra Raluca Drăgoi locuiește în Marea Britanie, la Londra. Ea a absolvit University of Portsmouth, iar în prezent este masterandă la University of Westminster.

Alecsandra are în palmares și alte premii. Ea a devenit primul fotograf român care a câştigat un trofeu la gala Sony World Photography Awards, în urmă cu doi ani, impunându-se la secţiunea "Youth", dedicată tinerilor fotografi în vârstă de până la 19 ani.

Etichete: câştigător, concurs, concurs fotografie, fotografie, National Geographic, premiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h