Omar Hayssam rămâne fără cetăţenie română



Comisia din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) a decis, vineri, că se impune ca lui Omar Hayssam să îi fie retrasă cetăţenia română, raportul fiind trimis spre aprobare preşedintelui ANC.

Omar Hayssam ramane fara cetatenie romana
Omar Hayssam rămâne fără cetăţenie română

Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informații, iar propunerea motivată a Comisiei va fi înaintată președintelui ANC, care va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și va emite un ordin în acest sens.

"Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetățeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia cetățenia română se poate retrage persoanei care 'este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională'. Urmare a dezbaterii sesizării, comisia a constatat îndeplinirea condițiilor legale de retragere a cetățeniei și va înainta președintelui ANC propunerea sa motivată. În baza raportului primit, acesta din urmă va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și va emite un ordin în acest sens", se precizează într-un comunicat al ANC.

Conform aceleiași surse, acordarea cetățeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993.

Conform legii, orice autoritate sau persoană care are cunoștință de existența unui motiv pentru retragerea cetățeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetățenie, având totodată obligația să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor legale, Comisia va propune președintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetățeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.

Președintele ANC este cel care, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetățeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetățeniei. Ordinul președintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetățeniei se comunică persoanei în cauză, precum și persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire

"Pierderea cetățeniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului președintelui ANC de aprobare a retragerii cetățeniei române. Procedura de retragere a cetățeniei se derulează în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 32 din Legea cetățeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare", se mai arată în comunicat.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanțele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat în 2015 de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. În același dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi frați au fost obligați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Această decizie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în țară în anul 2013, pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea.

Etichete: anc, Omar Hayssam, Omar Hayssam cetatenie, Omar Hayssam cetatenie romana, Omar Hayssam retragere cetatenie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE