Onorariile medicilor, aprobate de Senat



Senatorii au aprobat, marţi, legea privind onorariile medicilor.

Onorariile medicilor, aprobate de Senat
Onorariile medicilor, aprobate de Senat
Foto: realitatea.net

Potrivit legii aprobate de senatori marţi, doctorul nu va mai primi atenţii, ci doar onorarii. Şi numai atunci când bolnavul cere să fie îngrijit într-un spital de stat de un anumit doctor, după orele de program ale acestuia.

Proiectul care ar permite medicilor să-şi crească veniturile fără să mai primească bani în plic a stârnit discuţii aprinse între deputaţii din Comisia de sănătate, potrivit TVR.

Şi Colegiul Medicilor şi reprezentanţii pacienţilor au reţineri în ceea ce priveşte o astfel de lege.

Medicii din spitalele de stat vor acorda consultaţiile în regim privat după cele opt ore de program şi doar cu programare prealabilă, susţin oficialii din Ministerul Sănătăţii.

Plata pentru consultaţiile acordate în regim privat va include onorariul pentru medic şi echipa acestuia, dar şi cheltuielile cu materialele sanitare.

Legea a primit girul Senatului şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Etichete: lege, medici, Senat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE