Ce spune Sorin Oprescu despre problemele cu apa caldă din București



Cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București a fost plătită, a anunțat edilul Capitalei, Sorin Oprescu, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Oprescu: Cantitatea de agent termic achizitionata de la Electrocentrale Bucuresti a fost platita
Oprescu: Cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București a fost plătită
Foto: www.sursazilei.ro

"Pentru cantitățile de energie termică cumpărate de la Electrocentrale București SA în volum de 2.840.000 Gcal în perioada ianuarie — septembrie, RADET București și Primăria Municipiului București au achitat din încasări directe și respectiv din subvenții acordate de Primăria Municipiului București suma totală de 677.580.571 de lei față de valoarea totală a facturilor aferente perioadei menționate în valoare de 609.907.040 de lei, ceea ce înseamnă că a fost plătită în totalitate cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București", a afirmat Oprescu.

Potrivit acestuia, având în vedere acest lucru, nu pot fi reținute motivele invocate de Electrocentrale București SA conform cărora arieratele pe care aceasta le are la Distrigaz Sud Rețele SRL sunt cauzate în principal de neplata obligațiilor financiare ale RADET și Primăriei Municipiului București privind achiziția de agent termic pentru perioada menționată, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Apel către Primăria Capitalei: Problema apei calde trebuie rezolvată în ședința Consiliului General 

"În consecință considerăm ca nefondată afirmația Electrocentrale București SA și vă solicităm clarificarea de urgență a situației în vederea identificării soluțiilor de remediere, întrucât orice fel de măsuri de sistare a furnizării gazelor naturale pentru producerea agentului termic reprezintă o amenințare la siguranța populației Municipiului București", a declarat Oprescu.

El a făcut aceste precizări referitor la o adresă din 3 octombrie a Distrigaz Sud Rețele SRL, transmisă la Cabinetul primarului general al Municipiului București, prin care compania afirmă că are o creanță de 88,86 milioane de lei la Electrocentrale București SA, reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale neachitate până în prezent, motiv pentru care pe 2 octombrie, de la ora 10,00, au fost realizate limitări în furnizarea gazelor naturale la CET Sud și CET Vest. De asemenea, societatea a anunțat aplicarea măsurii de sistare a prestării serviciilor de distribuție a gazelor naturale pentru locurile de consum menționate începând de luni, ora 10,00.

Bucureştenii au fost, timp de câteva zile, victime colaterale în războiul dintre Distrigaz, Elcen, Radet şi Primăria Capitalei. Nu au avut apă caldă pentru că producătorul de agent termic - Elcen - nu a plătit gazele primite. Iar Elcen ar avea foarte mulţi bani de încasat şi de la distribuitorul de căldură, RADET. De partea cealaltă, Primăria Capitalei susţine că RADET a plătit facturile la zi. După discuţii şi negocieri, Distrigaz ar fi fost de acord să reia furnizarea de gaze la parametri normali pentru o săptămână, pentru recuperarea datoriilor. 

Etichete: apă caldă, datorii, ELCEN, Primăria Capitalei, RADET, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE