Oprescu dă tichete pentru medicamente pensionarilor cu venituri mai mici de 400 lei



Pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei vor primi tichete pentru medicamente si servicii medicale (Foto: publipro.ro)
Pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei vor primi tichete pentru medicamente și servicii medicale (Foto: publipro.ro)

Peste 34.000 de persoane vârstnice din Capitală cu pensia până la 400 de lei inclusiv vor primi, lunar, începând de miercuri, tichete sociale în valoare de 40 de lei, care por fi folosite exclusiv pentru medicamente şi servicii medicale, potrivit anunţului făcut de primarul general, Sorin Oprescu.

"Este vorba de persoane vârstnice care au pensie, în sistemul asigurărilor de stat, de până la 400 de lei inclusiv. Încercăm să îi sprijinim pe cei cu pensii mici cu o serie de tichete care, veţi vedea, nu au pe ele nici poza primarului şi nici a consilierilor. Este un ajutor prin care aceştia să-şi poată achiziţiona medicamente, ştiind că nu au bani suficienţi pentru a-şi lua reţetele", a spus Oprescu, cu ocazia deschiderii Centrului pentru vârstnici "Nicolae Cajal", care funcţionează într-una dintre clădirile fostului Spital Caritas.

Deşi susţine că tichetele nu au caracter electoral, ajutoarele vin cu doar trei săptămâni înainte de alegerile locale, deşi proiectul pentru acordarea voucherelor a fost aprobat încă din toamnă de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Cosmina Simean, a precizat că beneficiarii acestor tichete sunt numai cei care deţin cupon de pensie de culoare roşie şi care nu cumulează două sau mai multe tipuri de pensii a căror valoare totală să depăşească 400 de lei. Voucherele se pot folosi exclusiv în Bucureşti, numai în farmacii şi pentru servicii medicale sau aparatură medicală.

Pensionarii care au domiciliu în sectoarele 1 şi 6 vor ridica tichetele de la Primăria Municipiului Bucureşti, cei care locuiesc în sectoarele 2 şi 3 - de la Direcţia Sanitară de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, iar cei din sectoarele 4 şi 5 - de la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţii cu Cetăţenii, din Bulevardul Regina Elisabeta.

Etichete: alegeri locale, gratuit, medicamente, pensionar, servicii medicale, Sorin Oprescu

0/1 COMENTARII
Manolache Lidia
27 Sep 13:00
+0
VOTURI
-0
Va rog sa-mi spuneti daca si pensionarii din judetul Ilfov, care au venituri sub 400 lei, beneficiaza de ajutoarele in alimente si tichete pentru medicamente.
medeea
21 May 19:00
+0
VOTURI
-0

macar a lasat ceva in urma de care bucurestenii sunt mandri, indiferent de cat este factura, ca sa nu mai vorbim de pasaje in lucru sau finalizate necesare pt fluidizarea traficului. Spune-mi un nume de primar care a facut ceva notabil pt Bucuresti, ca bugetele au fost aceleasi, poate chiar mai mari avand in vedere ca Oprescu mai intampina dificultati si din partea PDL cand cere bani pt ceva...

Concluzie: Altii doar au furat...si atat.

mateea
21 May 18:59
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu macar a facut ceva! ca afaceri au toti si vor avea, dar cand unul mai face si ceva din banii pe care ii are la dispozitie e un lucru de luat in considerare. uite-te mai bine: a fost vreodata Oprescu un om sarac? ?! crezi ca d'aia a intrat in politica? nu prea imi vine mie sa cred ca n-avea ce sa manance. astea-s baliverne

Tzopan
21 May 17:42
+0
VOTURI
-0

Oricât ne place nouă să dăm altora în cap, mai sunt ş câte unii care încearcă să schimbe ceva. Că n-o fi fost Bucureştiul un Paris pe vremea lui Videanu, că erau câini şi pe la 1900, dar n-au fost mereu haite de netrebnici care să distrugă ce au construit alţii. Dacă până acum se mergea pe ideea că cine mai vine trebuie să se pună să ia totul de la cap, să îşî facă alte proiecte şi să gândească alt Bucureşti, cel puţin Oprescu a dus o treabă la bun sfârşit.

Daniel
21 May 17:41
+0
VOTURI
-0

Dacă stai să te gândeşti, în Bucureşti s-au făcut progrese semnificative: s-a dat drumul la statia de epurare a apelor de la Glina. E un lucru extraordinar ce a facut Oprescu!

Robert M.
21 May 17:32
+0
VOTURI
-0

Buni si cei 40 de lei. La ce venituri au saracii si 10 lei sunt buni. Bun asa domnule Oprescu

Toto
21 May 17:46
+0
VOTURI
-0

Bre, pot să scrie aştia şi ca Oprescu e adevăratul şef MISA, că are flăcări violet în birou, eu ştiu ce văd când mă duc la cumpărături, când mă duc la muncă dimineaţa, când mă duc în parc să mă plimb cu copilul, adică în eneral, când ies din casă. Şi nu e Bucureştiul care era acum patru ani, parcă abandonat de autorităţi. Nu, e un Bucureşti in care poţi să respiri, se poate circula de bine de rău, se poate face o plimbare.

mateea
21 May 18:59
+0
VOTURI
-0

Avand in vedere capitalul pozitiv de imagine de care se bucura Oprescu, e normal ca lumea sa incerce sa-l atace, doar, doar va aparea si numele lui langa cel al primarului.

Florin Chirica
21 May 17:11
+0
VOTURI
-0

Il felicit pe domnul Sorin Oprescu pentru aceasta idee!Sper ca nu se gaseasca niste farmacii sau lanturi de farmaciii care sa se opuna acestei initiative!Este cu adevarat o masura de protectie sociala.

arthuro
21 May 17:45
+0
VOTURI
-0

Daca ma intrebi pe mine, Sorin Oprescu a facut in acesti ani de mandat cat nu s-a facut in 20.

mateea
21 May 18:59
+0
VOTURI
-0

Sorin Oprescu este al bucurestenilor pentru Bucuresti! Sorin Oprescu a aratat tuturor ca Bucurestiul este al locuitorilor sai. arena nationala si Pasajul Basarab sunt marca inregistrata Sorin Oprescu!

Radu Carjan
21 May 17:05
+0
VOTURI
-0

O adevarata masura de protectie sociala:sunt multe categorii sociale vulnerabile,iar pensionarii cu venituri sub 400 de lei merita toata atentia lui Sorin Oprescu si a Serviciului de Asistenta Sociala!

Dora Marin
21 May 17:07
+0
VOTURI
-0

Face Sorin Oprescu ce face,si nu stiu cum(dar e de bine),se intoarce la prima dragoste:medicina!Medicina e o meserie care te face sclavul ei,pentru totdeauna!Jos palaria pentru aceasta initiativa,domnule Sorin Oprescu!

Iri
21 May 17:44
+0
VOTURI
-0

Oricine mai iese din perimetrul blocului unde stă, vede că nu e chiar asa de rău la Bucureşti. Iar dacă oraşul n-ar fi invadat de toate felurile de oameni, de grupuri şi interese politice, ar fi mult mai uşor de administrat şi ar arăta mai bine.

mateea
21 May 18:58
+0
VOTURI
-0

Poate că e ceva care se vede numai la o privire atentă, dar Capitala noastra are destul de multă grijă de toată lumea, iar de nevoiaşi, aş putea spune, mai mult decât guvernul! Primăria (probabil şi prin prisma faptului că Oprescu e medic), a arătat un interes deosebit în ce priveşte asistenţa socială şi nu numai. Sunt convins să Sorin Oprescu e un om deosebit.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE