Oprescu despre Bd. Berzei - Uranus: Trebuie lege specială să dărâmăm gardul de la Casa Poporului



Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că bulevardul Berzei-Uranus "mai are o problemă", pe hârtie, la Palatul Parlamentului, deoarece trebuie avize şi o lege specială pentru a putea dărâma gardul clădirii.

Sorin Oprescu
Sorin Oprescu
Foto: dcnews.ro

"Dom' le, probleme am din cinci în cinci metri. Acuma îmi dau seama ce deştept a fost Videanu, cu ghilimele, că nu s-a apucat de ea (de lucrare - n.r.). Da' nu-mi pare rău, că tot o fac. Dar mai are o problemă: am ajuns acum, pe hârtie, la poarta trecerii pe sub Parlament. Dom'le, nu poţi să-ţi închipui ce înseamnă asta: avize de la SPP, avize de la SRI, avize de la Armată...", a declarat edilul-șef la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, arătând că, după Hala Matache, proiectul a ajuns, pe hârtie, la Parlament.

În acelaşi context, Oprescu a precizat că Municipalitatea intenționează să lărgească bulevardul Izvor la patru benzi de circulaţie, însă este nevoie de o lege specială pentru dărâmarea gardului Palatului Parlamentului, notează Ziarul Financiar.

"L-am întrebat pe domnul preşedinte Zgonea: «Dom'ne, mă mai ţii mult cu asta?» L-au zăpăcit şi pe el ăia din jur: «Trebuie să trecem la aprobare, la vot». Da' bagaţi-o, bă, la vot, că mă duc la 36 de metri (cu lucrările - n.r.), nu vă deranjez cu nimic, nu sar farfuriile pe masă la restaurant", a arătat primarul general.

Potrivit primarului Capitalei, lucrările pentru pasajul subteran de la Palatul Parlamentului vor fi începute, cel mai probabil, anul acesta, după finalizarea tronsonului de bulevard Berzei-Buzeşti.

Sorin Oprescu a mai precizat, referitor la Hala Matache, că reconstrucţia acesteia "cu elementele originale, la 50 de metri mai încolo", va fi finalizată mai târziu, din cauza fondurilor insuficiente. "Hala nu va fi terminată odată cu bulevardul. Nu am atâţia bani să mă scald în ei. Eu vreau, undeva spre septembrie, să închei lucrările (la bulevard - n.r.)", a explicat Oprescu.

Etichete: bd. uranus, casa poporului, Hala Matache, Palatul Parlamentului, Sorin Oprescu

0/3 COMENTARII
Matache
07 Apr 14:22
+0
VOTURI
-0
«Sorin Oprescu a mai precizat, referitor la Hala Matache, că reconstrucţia acesteia "cu elementele originale, la 50 de metri mai încolo", va fi finalizată mai târziu, din cauza fondurilor insuficiente. »

Pai, ba nene, ba Oprescule... Inainte s-o darami nu te-ai gandit ca-ti trebuie bani s-o refaci? Sau oricum nici nu ti-a trecut prin cap ideea asta?
Lasa, mai trec cativa ani, ii prostesc p-astia ca n-am bani si or sa uite de ea...
vlad
01 Apr 09:43
+0
VOTURI
-0
Tot ONG-urile te-au oprit ca 5 ani sa ai grija sa fie legea aprobata?? :)) Amuzant. Pai daca avea toate lucrurile rezolvate, pe urma pe cine mai dadea vina??? Cum mai parea ca a dus lupte seculare pt soseaua asta esentiala?? (pe care o s-o terminam cu pasaj cu tot in vreo 20 de ani)
vallym
01 Apr 00:11
+0
VOTURI
-0
papitoi de primar, dar pasajele vacaresti, mihai bravu, ciurel, ce ne zici de ele?se mai facu un an de and TOT esti la primarie si degeaba?dispari ma cu gargara ta ieftina...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE