Oprescu: Lucrările la Pasajul Muncii se termină la sfârșitul acestui an



Lucrările de consolidare și reabilitare a Pasajului Muncii vor fi terminate până la sfârșitul acestui an, a anunțat marți primarul general, Sorin Oprescu. Proiectul a fost demarat în 2010 și ar fi trebuit finalizat după un an. 

Oprescu: Lucrarile la Pasajul Muncii se termina la sfarsitul acestui an
Oprescu: Lucrările la Pasajul Muncii se termină la sfârșitul acestui an

"La Pasajul Muncii am băgat viteză în băieții ăia și sper să terminăm lucrările. Trei ani de zile am stat să refacem proiectele pe care le-am găsit făcute cu lucrarea începută. Licitațiile au fost atribuite în urmă cu 6-7 ani. Am stat să refacem proiectele. Acolo s-au mutat, s-au făcut o serie întreagă de relocări de utilități. Important e că se termină la sfârșitului anului acesta. Am dat penalizări constructorului în ultimii doi ani de zile. De vreo două ori, pentru întârzierile din acești doi ani", a declarat marți, primarul general, Sorin Oprescu. 

Lucrările la Pasajul Muncii au început în 2010 și ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2011 cu un cost de aproximativ 40 de milioane de lei.  Imediat după începerea lucrărilor s-a constatat că întreg planșeul care acoperă pasajul trebuie consolidat.

Mai mult, cu o lună înainte de termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor, primarul general Sorin Oprescu a suplimentat bugetul acordat Pasajului Muncii cu încă 40 de milioane de lei şi a prelungit totodată şi termenul de finalizare cu încă 12 luni.

Lucrările au fost însă întrerupte și reluate abia în septembrie 2013. "Ne-am lovit de problema legată de faptul că, după începerea lucrărilor, în momentul în care s-a făcut o expertiză pentru realizarea proiectului tehnic s-a constatat că tot planşeul de deasupra staţiei de metrou şi  de deasupra pasajului trebuie consolidat. Pentru asta s-au iscat nişte costuri suplimentare, motiv pentru care am demarat o nouă procedură de contractare. Acea procedura trebuia să se încheie în decembrie 2012, însă, din păcate, a existat un contestatar şi s-au dat toate lucrurile peste cap. Acum s-a reluat procedura să reuşim să contractăm acele lucrări suplimentare. Trebuie făcută aceasta consolidare, după aceea vom realiza partea de finisaje şi de suprastructură", explica Ion Dedu, șeful Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.  

Potrivit proiectului tehnic, finisajele în Pasajul Muncii se refac prin placări cu piatră granit gri, montare de benzi fluorescente alb-roşu, în lungul soclurilor, pe ambele laturi ale pasajelor rutiere şi pe capetele parapeţilor rampelor, la gurile de acces. Lucrarea include şi modernizarea reţelei de iluminat şi semnalizare în pasajul rutier.

Pasajul Muncii, construit în anul 1982, acoperă Şoseaua Mihai Bravu pe o lungime de 124 de metri şi este încadrat de două rampe de 200 de metri în partea de Nord spre Vatra Luminoasă, respectiv 169,28 metri în Sud spre strada Baba Novac. Pasajul asigură prin partea de vest continuarea traficului din centrul Capitalei dinspre Piaţa Unirii prin Calea Călăraşilor, Şoseaua Matei Basarab, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal spre estul Capitalei, prin Bulevardul Basarabiei, precum şi ieşirea spre localitatea Călăraşi pe DN3. 

Etichete: pasaj subteran, Pasajul Muncii, Sorin Oprescu

0/1 COMENTARII
vlad
28 Oct 22:45
+0
VOTURI
-0
Mda, stand langa Piata Muncii stiu exact ce s-a intamplat acolo.... ok, da vina pe altii, desi in 2010 era deja in mandat Oprescu. Dar noile lucrari au inceput in octombrie anul trecut si aveau termen de finalizare fix 1 an. L-au depasit deja!!! Pt asta pe cine mai acuza?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE