Opt suspecţi în cazul atentatelor din Paris şi Bruxelles, căutaţi în Europa



Serviciile de securitate europene caută cel puţin opt suspecţi în cazul atentatelor din Paris şi Bruxelles.

Opt suspecti in cazul atentatelor din Paris si Bruxelles, cautati in Europa
Opt suspecţi în cazul atentatelor din Paris şi Bruxelles, căutaţi în Europa
Foto: lexpress.fr

Potrivit surselor din securitate citate de Die Welt, majoritatea suspecţilor sunt cetăţeni francezi şi belgieni, despre care se crede că sunt în Siria sau se ascund de autorităţi în Europa.

Publicaţia germană mai susţine, în baza surselor sale, că supecţii căutaţi au fost în contact cu Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor din Paris, soldate cu 130 de morţi, dar şi Salah Abdeslam, informează mediafax.ro.

Abdelhamid Abaaoud a murit într-un raid al poliţiei efectuat în zona Saint-Denis din Paris pe 18 noiembrie, la cinci zile de la atentatele din Paris.

Salah Abdeslam, despre care se crede că este singurul supravieţuitor al comandoului responsabil de atacurile din Paris, a fost arestat în Bruxelles, săptămâna trecută, într-un raid al poliţiei.

Departamentul Poliţiei Federale germane (BKA) este implicat, printre alte agenţii de securitate europene, în operaţiunile de căutare a respectivilor suspecţi, susţine Die Welt. Dar contactată, BKA a refuzat să comenteze informaţiile.

Etichete: atentat bruxelles, atentate, terorism

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE