Orange a lansat 4G la metrou



Orange România, liderul pieţei locale de telecomunicaţii, a extins acoperirea tehnologiei 4G, clienţii companiei având posibilitatea de a utiliza, începând de joi, conexiunea 4G şi la metroul din Capitală.

Orange a lansat 4G la metrou
Orange a lansat 4G la metrou
Foto: mobillissimo.ro

Începând de joi, clienţii Orange din Bucureşti sau cei care călătoresc în Capitală pot naviga pe internet la viteze 4G şi la metrou. Aici, traficul de internet în rețea a crescut într-un ritm susţinut în ultimii 3 ani.

"Aproximativ 650.000 de persoane care circulă cu metroul au începând de astăzi acces la viteze de internet mult mai mari prin intermediul tehnologiei 4G", a spus Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange România, citat de zf.ro.

Pe lângă acoperirea de la metrou, reţeaua Orange 4G se extinde în peste 200 de noi localități. Astfel, Orange continuă să ofere cea mai extinsă acoperire 4G, cu peste 1300 de localități, 48% din populația țării și 78% din populația urbană.

"Având la dispoziție un întreg ecosistem 4G – cea mai extinsă și mai rapidă rețea, un portofoliu variat de smartphone-uri, servicii 4G în toate abonamentele și în opțiunile de internet pentru utilizatorii PrePay, asistență dedicată și o gamă extinsă de servicii digitale – clienții Orange adoptă serviciile 4G într-un ritm mai accelerat decât în cazul serviciilor 3G", a declarat Jean-François Fallacher, Chief Executive Officer la Orange România.

Subsidiara locală a companiei franceze a lansat tehnologia 4G în aprilie anul acesta, iar de atunci până în prezent sunt de două ori mai multe telefoane mobile compatibile cu tehnologia 4G în reţea - circa 400.000 de smartphone-uri 4G, iar traficul de internet mobil a crescut de 2,5 ori - peste 250 Mbps/lună.

Din luna iulie, clienţii Orange pot naviga pe internet la viteze 4G la toate abonamentele, fără taxe adiționale. Cei care au sau aleg un abonament din oferta curentă primesc acum bonus 1GB de internet 4G pe lună pentru fiecare an petrecut în rețea.

De asemenea, clienții au facilități în plus pentru a-și schimba telefonul vechi cu unul 4G. Punctele Orange Thank You valorează dublu la achiziționarea unui astfel de terminal, iar prin programul Buy-Back clienții care vor să-şi schimbe smartphone-ul 3G cu unul 4G primesc o reducere suplimentară de 30 de euro peste valoarea evaluată pentru vechiul telefon.

Orange este lider de piaţă în România cu 10,384 milioane de clienţi şi venituri de 448,3 milioane de euro la 30 iunie 2014. Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 236 milioane de clienţi pe cinci continente.

Etichete: internet, metrou, metrou bucuresti, Orange, Orange Romania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE