Ordonanţa de Urgenţă 14 a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti de o persoană condamnată



Ordonanţa de Urgenţă 14, prin care sunt abrogate prevederile Ordonanţei de Urgenţă 13, de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, a fost atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, de către o persoană condamnată, în primă instanţă, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Luiza Cazanescu
Luiza Căzănescu

Luiza Căzănescu şi SC Luisa Casa de Modă SRL au deschis, în 10 februarie 2017, la Curtea de Apel Bucureşti, câte două procese pentru suspendarea, respectiv anularea Ordonanţei 14. Femeia se numără printre cei care au fost la dezbaterea privind graţierea şi modificarea codurilor penale, organizată de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, cerându-i lui Iordache "să fie bărbat de stat", să promoveze aceste legi şi "să lupte împotriva securităţii care a invadat toate organismele statului", ea spunând că are 800 de dosare civile şi 46 de dosare penale. După dezbatere, Căzănescu a fost invitată de Iordache la discuţii, alături de o altă femeie care a cerut graţierea şi amnistia - "mama unui băiat care a furat decât trei maşini".

Căzănescu a fost condamnată de Tribunalul Dâmboviţa, în 15 iulie 2016, la trei ani şi două luni de închisoare, fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu.Totodată, instanţa a menţinut sechestrul dispus de procurori asupra unui teren intravilan de 2.400 de metri pătraţi din Snagov şi a unui apartament din Bucureşti, deţinute de Luiza Căzănescu. Decizia nu a fost definitivă, recursul judecându-se, în prezent, la Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2003 - octombrie 2005, inculpaţii Marius Daniel Pietricică, în calitate de director ARDAF Dâmboviţa, Marius Cristian Stan, în calitate de director adjunct asigurări ARDAF Dâmboviţa, Loredana Silvia Iacob, şef birou contabilitate şi Cristina Sânpetrean, inspector verificator în cadrul SCAsigurare Reasigurare ARDAF SA - Sucursala Dâmboviţa, au aprobat încheierea mai multor contracte (de consultanţă, de închiriere şi de marketing) între ARDAF Dâmboviţa şi firmele reprezentate de Luiza Căzănescu şi Ioan Igescu în condiţii nelegale şi cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, derularea acestora fiind, de asemenea, contrară normelor ARDAF şi prevederilor legale.

Contractele de consultanţă vizau promovarea şi vânzarea poliţelor "Căminul", asigurări de sănătate şi asigurări de viaţă, instruirea agenţilor de asigurări şi distribuirea de fluturaşi publicitari, iar contractele de marketing aveau ca obiect prestarea serviciilor de promovare şi publicitate a produselor de asigurare ARDAF, mai arată anchetatorii.

Prejudiciul adus ARDAF Bucureşti în acest caz ar fi fost de 6,7 milioane de lei (1,8 milioane de euro, la cursul din octombrie 2005), sumă pentru care ARDAF s-a constituit parte civilă în dosar, au mai susţinut procurorii.

O altă sesizare vizând OUG 14 a fost înregistrată luni la Curtea de Apel Bucureşti, când fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP privind despăgubirea ilegală a lui Horia Simu, a cerut instanţei să sesizeze Curtea Constituţională în cazul ordonanţei care a abrogat ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate codurilor penale, arătând că prin acest act normativ i se încalcă dreptul la apărare. Procurorul DNA a cerut respingerea cererii fostului deputat, pe motiv că nu are legătură cu cauza, judecătorul urmând să decidă dacă va fi trimisă la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate, scrie news.ro.

Etichete: Curtea de Apel, Curtea de Apel Bucureşti, Luiza Căzănescu, oug 14, oug 14 in instanta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE