Oscar Pistorius a petrecut noaptea în spital. A încercat să se sinucidă



Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius, condamnat la închisoare pentru uciderea fostei sale prietene, a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în spital, cu răni la încheieturile mâinilor, și există speculații că a încercat să se sinucidă, scrie presa internațională.

Oscar Pistorius
Oscar Pistorius
Foto: d-news.ro

"A fost internat sâmbătă după-amiază după ce s-a accidentat căzând din pat", scrie Agerpres, care îl citează pe Singabakho Nxumalo, purtătorul de cuvânt al serviciilor penitenciare.

"De acum a revenit sub supravegherea noastră", în aripa medicală a închisorii în care este încarcerat de obicei, a adăugat el.

Potrivit revistei sud-africane City Press, care citează un deținut din închisoarea din Pretoria, Pistorius ar fi fost internat după ce și-a tăiat intenționat venele de la încheieturile mâinilor.

"Nu putem confirma această informație, sunt doar speculații", a declarat duminică Nxumalo.

"Doi gardieni care cunosc aripa medicală a închisorii au indicat că au fost găsite lame în celula lui Pistorius, într-o percheziție efectuată sămbătă după-masă", relatează City Press.

Potrivit revistei, un paznic al spitalului la care a fost dus campionul afirmă că Pistorius avea "tăieturi urâte la încheieturile mâinilor, pe care doctorii au trebuit să le bandajeze".

"Noi l-am văzut pe Oscar și se simte bine. Articolele care spun că a încercat să-și facă rău sunt complet false și au caracter senzaționalist", a indicat pe Twitter fratele campionului, Carl Pistorius.

"Pur și simplu a alunecat în celulă și s-a rănit. Nimic grav", a adăugat el.

Pistorius a fost condamnat în apel, luna trecută, la șase ani de închisoare fermă pentru uciderea fostei sale prietene Reeva Steenkamps, în februarie 2013.

Etichete: Oscar Pistorius, Oscar Pistorius sinucidere, Oscar Pistorius tentativa de sinucidere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE