OTV nu emite de la Vatican. „Afirmaţiile lui Dan Diaconescu sunt absolut false şi nefondate”



Televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu nu emite de la Vatican iar afirmaţiile lui nu trebuie crezute, se arată într-un comunicat al Vaticanului. 

OTV nu emite de la Vatican. „Afirmatiile lui Dan Diaconescu sunt absolut false si nefondate”
OTV nu emite de la Vatican. „Afirmaţiile lui Dan Diaconescu sunt absolut false şi nefondate”

„Afirmaţiile din mass-media din România conform cărora televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu ar fi obţinut licenţa de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o 'biserică a Vaticanului' şi rezidenţa în Vatican a lui Diaconescu însuşi sunt absolut false şi nefondate", afirmă Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declaraţie trimisă Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, remisă gândul.

Declaraţia reprezentantului Sfântului Scaun vine după afirmaţiile făcute de Dan Diaconescu în presa din România.

Pr. Federico Lombardi arată, de asemenea, că „singurele transmisiuni tv difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican", iar „rezidenţa în Statul Cetăţii Vaticanului este acordată numai unui număr foarte redus de persoane – ecleziastici sau laici – datorită serviciului lor pentru Sfântul Scaun sau Statul Cetăţii Vaticanului (cea mai mare parte a angajaţilor Sfântului Scaun şi ai Statului Cetăţii Vaticanului au rezidenţa pe teritoriul italian)".

Directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun îndeamnă totodată „să nu se dea în niciun fel crezare afirmaţiilor dlui Diaconescu".

Etichete: emitere otv, otv, Vatican

0/1 COMENTARII
Chelu
18 oct 13:35
+0
VOTURI
-0
Un mincinos ca si pana acum ce sa mai poti cere de la un Oltean , inafara de laude si minciuni nimic

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE