Pacienţii ies în stradă. Se anunţă mitinguri de protest în toată ţara



Deşi au promis, de mai mulţi ani, că vor actualiza lista medicamentelor compensate şi gratuite pentru că multe sunt depăşite, autorităţile şi-au încălcat de fiecare dată promisiunile. După ce noul ministru al Sănătăţii a anunţat că nici ultimul termen, 1 aprilie, nu va fi respectat, asociaţiile pacienţilor au decis să treacă la proteste.

Pacientii ies in strada. Se anunta mitinguri de protest in toata tara (Foto obiectiv.info)
Pacienţii ies în stradă. Se anunţă mitinguri de protest în toată ţara (Foto obiectiv.info)

Asociaţiile de pacienţi spun că vor organiza proteste în toată ţara şi mitinguri în faţa Guvernului şi a Parlamentului European în luna mai.

"Refuzăm să credem că nu sunt bani. Suntem hotărâţi, mai mult ca oricând, să nu mai lăsăm ca lucrurile să tegiverseze, să treneze, să fim amânaţi, amânaţi, amânaţi. Vom pierde vieţi, copii şi adulţi", a declarat Cezar Irimia, preşedinte FABC, citat de realitatea.net. 

Trei milioane de pacienţi urmau să aibă o şansă în plus la viaţă de la 1 aprilie. Schimbarea de ministru îi obligă să îşi lase speranţele deoparte. Noul şef al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că întâi doreşte să analizeze toate proiectele primite moştenire. Şi oricum. De la înălţimea funcţiilor pe care le deţin, problemele par foarte mici pentru autorităţi.

 

Etichete: banicioiu, Ministerul Sănătăţii, miting, pacienţi, proteste

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE