Panică în Centrul Vechi. Bărbat înarmat cu o sabie lungă de 1 metru, prins de poliţişti VIDEO



Un bărbat a fost prins de poliţişti după ce a intrat, duminică seară, pe strada Lipscani din Centrul Vechi al Capitalei, înarmat cu o sabie lungă de un metru, speriind trecătorii, anunţă Poliţia Locală. El le-a spus agenţilor că era supărat pe mama fostei sale concubine şi a vrut să o pedepsească.

Atac cu sabia in Centrul Vechi
Atac cu sabia în Centrul Vechi

Reprezentanţii Poliţiei Locale Bucureşti au anunţat că duminică seară, în centrul Capitalei, mai multe persoane au intrat în panică după ce un bărbat a pătruns, înarmat cu o sabie, pe strada Lipscani.

Bărbatul a fost observat, prima oară, de către o patrulă de Ordine Publică a Poliţiei Locale. Era agitat şi învârtea în mâini o sabie lungă de un metru. Sabia i-a speriat pe trecătorii aflaţi în Piaţa Roma, aproape de miezul nopţii. Incidentul a fost raportat de către poliţişti dispeceratului Poliţiei Locale, care a început monitorizarea video a bărbatului. Acesta a fost urmărit şi prins chiar pe strada Lipscani.

"Deşi i-a ameninţat şi i-a înjurat pe agenţi, aceştia l-au imobilizat pe tânăr şi l-au pus la pământ, capturându-i arma albă. După ce a fost încătuşat, bărbatul a fost dus la secţia Poliţiei Locale -Centru Istoric, pentru identificare. Acolo, N.B.F. a declarat că era supărat pe mama fostei sale concubine şi...voia să o pedepsească. Cu sabia", transmite Poliţia Localeă, pe pagina de Facebook.

După stabilirea identităţii, bărbatul a fost condus, împreună cu sabia, la Secţia 10 de Poliţie.

Etichete: atac, Centrul vechi, panica centrul vechie

0/1 COMENTARII
gjh
24 Apr 13:26
+0
VOTURI
-0
barbatul a declarat: cra cra cra

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE