Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Klaus Iohannis de a vizita România în 2018



Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Klaus Iohannis de a veni la București.

Cel mai probabil Papa Francisc va veni în România în 2018, le-a spus președintele Klaus Iohannis jurnaliștilor care l-au însoțit în Italia. Șeful statului a mărturisit că vizita la Suveranul Pontif a fost una emoționantă.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primit în audienţă în această dimineață de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat. În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani.

S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate. Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice. Vizita a avut loc la exact 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale, la 15 mai 1990", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de realiatea.net.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat vineri o vizită oficială la Vatican. După ce s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Papa Francisc și cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctităţii Sale, Președintele împreună cu soția au vizitat Bazilica Sfântul Petru unde au depus un buchet de flori și au păstrat un moment de reculegere la mormântul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.

Etichete: administratia prezidentiala, Klaus Iohannis, Papa Francisc, Vatican, vizită România

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE