Parcagiu infectat cu HIV, ameninţa că îi muşcă pe poliţişti



Sumele percepute de parcagii variaza de la 5 la 100 de lei, in functie de zona
Sumele percepute de parcagii variază de la 5 la 100 de lei, în funcţie de zonă

P.S.C. are 39 de ani şi este din judeţul Călăraşi. În Bucureşti trăieşte, de câţiva ani, din banii percepuţi ilegal în parcările din centrul oraşului, relatează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.

Parcagiul este veteran: de la începutul acestui an, P.S.C. a primit câteva zeci de amenzi de la agenţii Serviciului de Ordine Publică al P.L.M.B. În timp, pentru a scăpa de contravenţii, bărbatul a încercat să-şi justifice activitatea din parcare cu un certificat medical care arată că este infectat cu H.I.V., susţinând că strânge bani pentru a se îngriji. Fiindcă această metodă nu l-a scăpat de amenzi, P.S.C. a început să devină agresiv. De fiecare dată când era prins în timp ce lua bani de la şoferii care doreau să parcheze în zona Pieţei Unirii, P.S.C. îi ameninţa pe agenţii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti cu un ac de seringă - despre care susţinea că ar fi fost infestat cu virusul H.I.V. Luni seara, parcagiul nu a avut acul la el. Aşa că, în încercarea de a scăpa de contravenţie, bărbatul a sărit la o patrulă a P.L.M.B. ameninţând că-i va muşca de picioare, infectându-i, astfel, pe poliţişti cu H.I.V.

Parcagiul a fost găsit zăcând în zona în care, de regulă, încasează ilegal taxa de parcare. Poliţiştii locali au încercat să-i acorde primul ajutor însă bărbatul a refuzat, pe motiv că doreşte să rămână în parcare pentru a obţine bani. În acel moment, agenţii i-au solicitat lui P.S.C. actele de identitate pentru verificări, moment în care parcagiul a devenit violent. Omul a ameninţat că îi va muşca pe agenţi ‘’să-i contamineze ‘’. Imediat, P.S.C. a fost reţinut şi condus la secţia Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti unde, mai întâi, a fost amendat contravenţional şi, apoi, predat Poliţiei Naţionale.

Etichete: HIV, plmb, poliţişti, realitatea

0/0 COMENTARII
Bogdan
20 iun 08:53
+0
VOTURI
-0

La Universitate parcagiul de pe Tudor Arghezi a prosperat pe criza, si-a mai facut un copil si- "tras" si cateva ajutoare... Il vad de vreo 5 ani acolo si in ultima vreme cred ca se imbraca mai modern decat mine :) Poate ca sunt gelos, dar macar sa plateasca taxe pe venit si CASS, nu ??

vlad
19 iun 21:28
+0
VOTURI
-0

Autorul probabil a sperat sa primeasca multe comentarii pline de ura din partea cititorilor. In schimb a primit sfaturi despre cum se realizeaza un articol cu un subiect "delicat". Buna treaba, Garfield !

vasile
19 iun 21:25
+0
VOTURI
-0

sambata si duminica in zona unirii e plin de parcangii, si sincer trec in fiecare sambata si duminica de 2 ori pe zi dimineaata si seara si nu am vazut pe nimeni care sa-i goneasca.



eu ma propun voluntar si promit ca in maxim 6 luni rezolv problema cu acesti parcangi.

am nevoie de:

2 masini cu jandarmi, dotati evident cu bastoane

daca nu se poate ma multumesc si cu 10 mineri cu niste ciomege.

Garfield
19 iun 17:01
+0
VOTURI
-0

Ce a uitat jurnalistul sa mentioneze, e ca HIV nu se transmite prin saliva sau muscatura (cu exceptia situatiilor in care si sangele este prezent - exemplu: rani in gura, gingii sangerande, etc.)

CUM NU SE TRANSMITE HIV: http://www.dictionar-medical.ro/index.php/totul-despre-/hiv-sida/239-cum-nu-se-transmite-hiv.html



Limbajul/cuvintele folosite referitor la HIV/SIDA formează opinia publică, percepţia şi atitudinile faţă de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. De aceea, cuvintele trebuie să fie constructive, să combată miturile şi stereotipurile şi să nu creeze prejudecăţi.

Sugerez autorului articolului (cu cele mai bune intentii) sa arunce o privire si peste "Ghidul de bune practici pentru relatarea despre HIV/SIDA" elaborat de UNOPA: http://www.unopa.ro/files/manual_jurnalisti_ro.pdf

Alan Ritzi
19 iun 22:45
+0
VOTURI
-0

Domnu' Garfield poate ai dreptate oarecum, sa inteleg ca te-ai lasa voios muscat de persoana pentru ca nu HIV nu se transmite?

Multa sanatate!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE