Parcări Kiss & Go şi terenuri expropriate pentru pietoni, pe Magistrala 6 de metrou. VEZI PROIECTUL



Magistrala 6 de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni a primit, miercuri, avizul preliminar al Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei. Potrivit proiectului, staţiile magistralei vor avea parcări cu zece până la 500 de locuri. În plus, zonele de deasupra staţiilor vor fi amenajate ca spaţii publice pietonale. 

Magistrala 6 de metrou şi configuraţiile celor 12 staţii ale sale au fost avizate de membrii Comisiei de Urbanism a municipalităţii. Potrivit proiectului prezentat, pe traseul magistralei, chiar în dreptul staţiilor, vor fi amenajate mai multe parcări. Astfel, la staţiile Pajura, Washington (intersecţia Liviu Librescu cu DN1) şi Paris (Aleea Padina) vor fi construite parcări de tip Kiss&Go. "Vor fi parcări de scurtă durată folosite pentru a lăsa sau a lua călători de la metrou", a spus arhitectul Constantin Enache, cel care a realizat şi prezentat Planul Urbanistic Zonal al Magistralei 6. 

În plus, la staţia Otopeni Sud, situată chiar la şoseaua de centură va fi construită o parcare Park&Ride, pentru navestişti, cu aproximativ 500 de locuri. 

"Deasupra staţiilor de metrou vor fi amenajate spaţii publice pentru pietoni. Terenurile vor fi expropriate, iar după ce vor fi terminate staţiile, aceste terenuri vor intra în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, care va organiza concursuri în vederea amenajării unor spaţii publice", a mai precizat arhitectul Constantin Enache. De exemplu, spaţiul din faţa Gării Băneasa va fi amenajat ca un spaţiu public de loisir după ce staţia de metrou de acolo va fi terminată. 

Unde vor fi amplasate staţiile de metrou şi cum se va face accesul 

Noua magistrală M6 va porni din actuala M4, după staţia 1 Mai şi va avea o lungime de 14 km şi 12 staţii: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokio, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni Centru, Otopeni Nord şi Aeroportul Henri Coandă. Locul exact în care vor fi amplasate aceste staţii, pe teritoriului municipiului Bucureşti, a fost prezentat şi avizat, miercuri, în Comisia de Urbanism. 

Pajura - staţie la marginea cartierului cu cinci accese

Expoziţiei - staţie în incinta complexului Romexpo, prevăzută cu 5 accese

Piaţa Montreal - staţie la nodul rutier de la Casa Presei, cu 4 intrări/ieşiri

Gara Băneasa - staţie la Fântâna Mioriţa, cu 3 accese

Aeroportul Băneasa - staţie lângă aeroport cu 5 accese

Tokio - staţie în faţa magazinului Ikea cu 5 accese

Washington - staţie la intersecţia DN1 cu bd. Liviu Librescu cu 5 accese

Paris - staţie la intersecţia DN1 cu Aleea Padina cu 5 accese

Bruxelles - staţie la şoseaua de centură, la graniţa dintre Municipiul Bucureşti şi oraşul Otopeni, cu 5 accese.

Potrivit planurilor autorităţilor, magistrala M6 va avea trenuri noi, care vor circula la intervale de 5 minute, iar designul staţiilor va fi unul ultramodern, futurist. Garniturile de metrou vor fi dotate cu display-uri care vor indica programul curselor aeriene şi informaţii despre Bucureşti atât în română cât şi în alte limbi de circulaţie internaţională.

Lucrările la Magistrala 6 ar urma să înceapă în anul 2013 şi vor fi finalizate în 2017-2018. Contractul a fost încredinţat, în urma unei licitaţii internaţionale, consorţiului format din Padeco Japonia, Oriental Consultants Ltd Japonia şi SC Metroul SA România.

Magistrala va face şi legătura directă a două moduri de transport, cel pe calea ferată, prin Gara de Nord, şi cel pe calea aerului, prin aeroporturile Băneasa şi Otopeni. Astfel, utilizatorii transportului aerian vor putea utiliza serviciile de check-in în Gara de Nord.

Etichete: m6, magistrala 6, metrou, promo, PUZ, realitatea, staţii

0/10 COMENTARII
dinu
02 aug 16:48
+0
VOTURI
-0
http://www.myeconomist.info/cine-poate-beneficia-de-firme-offshore-intr-un-paradis-fiscal/
Robotzel
02 aug 14:06
+0
VOTURI
-0
Parcarile "Kiss&Go" nu sunt tocmai parcari, ci zone de stationare de foarte scurta durata (2-3 minute), pe principiul "nevasta, te-am pupat, da-te jos si du-te cu metroul".
Contrariat
02 aug 12:09
+0
VOTURI
-0
ba, voi stiti ce scrieti aici? parcari "Kiss and Go" ????
matei daniel
02 aug 11:46
+0
VOTURI
-0
Eu m-a gindesc CA MAGISTRALA 6 trebuie sa se continuie pe directia : BALOTESTI , CACIULATI , SNAGOV SI SNAGOV PLAJE .
marinos
02 aug 09:49
+0
VOTURI
-0
are logica denumirea cu orase ale lumii. Este totusi o line de metrou care duce la cele 2 aeroportui ale Bucurestiului.
Cris
02 aug 09:40
+0
VOTURI
-0
Desi nu mi se pare cea mai buna solutie cea gasita (pentru ca din centru, respectiv de unde sunt cele mai multe hoteluri - ca nah, ne gandim si la turisti - trebuie sa schimbi metroul de 2 ori ca sa ajungi pe M6 asta), nu asta ma infurie cel mai mult ci faptul ca toate PUZ-urile mari din Bucuresti sunt dedicate: Enache sau Machedon. Exista atatia urbanisti buni la noi ... si tot ce-i public fac oamenii astia doi. Nu ca n-ar fi buni, da' ne mai calmam nitel, le bagam NUMAI lor banu' doldora in buzunare.
mng
02 aug 08:58
+0
VOTURI
-0
Aveti niste comentarii de cretini. Pacat ca v-a dat Washington dreptul sa postati ca niste tembeli pe internet si UE dreptul la libera circulatie. Voi meritati sa ramaneti mandri, adevaerati romani si sa va faceti vacantele la Ruse cu autocarul. Prostilor!
Costi Prisacariu
02 aug 08:51
+0
VOTURI
-0
Buna dimineata,

Traseul prezentat de voi se opreste la Linia de Centura.Sper ca in realitate sa nu se intample asa si sa putem ajunge cu metroul la aeroport!?
Florin
02 aug 08:33
+0
VOTURI
-0
Un popor de lingai, noi plecam capul in fata tuturor.
gogu
02 aug 08:11
+0
VOTURI
-0
de ce nu spune statia otopeni,miorita etc nume romanesti?
ce nume e asta urmeaza statia washington? ori suntem in romania ori in sua.
oare in sua existo o statie bucuresti?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h