Pariezi pe bet365 sau unibet? Riști amenzi. Ce site-uri de pariuri sunt legale și cine te amendează



O nouă lege care reglementează activitatea pariurilor online este pe cale să bulverseze viaţa a milioane de români. Până acum, agenţii de pariuri celebre în lume, precum william hill, bwin, bet365 sau unibet, jucători mari pe piaţa de profil, funcţioează în afara legii în România. Pariorii de la noi (care sunt de ordinul milioanelor) jucau astfel ilegal, fiind socotiţi infractori.

Odeta Cristinela Nestor
Odeta Cristinela Nestor

O lege nouă, intrată în vigoare luna trecută, îi transformă din potenţiali infractori în potenţiali contravenienţi. O trecere la o viaţă mai blândă. Doar în aparenţă, fiindcă ameninţările cu aplicarea legii sunt de această dată reale şi vin de la o instituţie nou-înfiinţată a statului (în 2013), ONJN - Organizaţia Naţională a Jocurilor de Noroc. ONJN-ul promite, după modelul sperietoarei ANAF, că îi va controla la sânge pe români şi îi va sancţiona, urmând să le ia urma cu ajutorul băncilor. Caz în care mulţi vor ajunge să îşi închidă conturile, de teama amenzilor. Presiunea se va muta, astfel, pe casele de pariuri, care vor dori cu orice preţ să obţină licenţa în România, ca să nu-şi piardă clienţii dintr-o piaţă europeană importantă, aşa cum este socotită cea românească.

Amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei

Doar că, pentru a lua licenţa de funcţionare, marii operatori trebuie să plătească din urmă 20% din profitul realizat din decembrie 2010 şi până în prezent. Este o miză de sute de milioane de euro pentru statul român, iar marile agenţii mondiale au bătut, deocamdată, în retragere. Acum, un om cu domiciliul în România nu-şi mai poate deschide un cont de pariuri la bwin, unitbet sau la bet365, dar sunt active conturile făcute înainte de apariţia legii în România. Acestea din urmă sunt tot ilegale şi li se va lua urma cât de curând. Doar trei operatori au obţinut drept provizoriu de operare în România: Stanleybet, Netbet şi Winmasters.

Şefa instituţiei a acceptat să stea de vorbă cu ziariştii de la Libertatea. Discuţia s-a purtat într-un birou în care, pe masa de lucru, trona o cană pe care scria "Super Şefa". "Îi atenţionăm pe toţi cei care joacă pe platformele online că, după data de 10 septembrie, le va fi restricţionat accesul către platformele de joc şi va exista o mare probabilitate ca banii pe care îi au pe aceste platforme să fie blocaţi. Băncile sunt obligate să ne ofere tot concursul, în acest sens. Iar operatorii de pariuri care vor licenţa trebuie să-şi achite datoriile din urmă, în timp de 90 de zile, adică 20% din profitul obţinut din decembrie 2010 încoace. Dacă nu, o să-i alergăm şi îi vom găsi!", este mesajul dur lansat de Odeta Cristinela Nestor. Amenda pentru un parior prins în "ofsaid" este între 5.000 şi 10.000 de lei.

Sunt 3.700 de agenţii în ţară

România a devenit patria pariurilor. Conform statisticilor, peste 1.000.000 de români pariază în mod constant. Cu conturi online cu tot, sunt 1.500.000 de jucători. Peste 7,5% din populaţie! Jocurile de noroc - de la loto la pariuri sportive - reprezintă o industrie uriaşă, de peste 1.000.000.000 de euro anual. În România funcţionează 3.700 de agenţii de pariuri. Număr comparabil cu cel al farmaciilor, care ajunge la 5.000, după o estimare recentă. Potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers, pe datele financiare ale anului 2012, contribuţia directă şi indirectă la PIB a industriei pariurilor în cotă fixă este de 141 milioane euro (0,11% din PIB).

Mai multe, pe Libertatea

Etichete: online, pariuri

0/1 COMENTARII
Marius
09 oct 14:05
+0
VOTURI
-0
Nu e corect. Eu am trimis mesaj la Unibet si m-au asigurat ca se poate juca pt ca au licenta dar azi cand am pus pariul de 150 de lei miau transmis ca nu poate fi plasat. ba mai mult banii mi-au fost retrasi din cont si am cerut explicatii pe care nu le-am primit!!! nu intelg de ce o tara poate restrictiona inspiratia unui om de a juca sau nu si nu inteleg de che as-i fi eu responsabil in vreun fel de ceea ce fac ei. e o facatura generala iar tipa asta nu inteleg de fapt ce vrea.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE