Parlamentarii au aprobat toate articolele legii bugetului pe 2015. Votul final va fi dat sâmbătă



Plenul reunit al Senatului şi Camerei a finalizat, vineri, la ora transmiterii acestei ştiri, dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, urmând ca lucrările să fie reluate sâmbătă dimineaţă cu dezbaterile pe bugetul asigurărilor sociale, cele două legi urmând să fie supuse votului final.

Parlamentarii au aprobat toate articolele legii bugetului pe 2015. Votul final va fi dat sambata
Parlamentarii au aprobat toate articolele legii bugetului pe 2015. Votul final va fi dat sâmbătă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, vineri seară, înaintea închiderii şedinţei de plen, că Birourile permanente reunite ale celor două Camere vor fi convocate sâmbătă dimineaţă, la ora 9.30, scrie Mediafax. 

Zgonea a mai spus că dezbaterile în plenul reunit asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi reluate sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00.

Cele 56 de articole ale proiectului de buget au fost adoptate în două ore şi jumătate, fiind respinse amendamentele opoziţiei, care nu fuseseră acceptate nici de comisiile parlamentare de specialitate.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, vineri, în şedinţă comună, pentru a analiza proiectul bugetului de stat pe anul 2015, la dezbaterile generale, în care opoziţia a criticat acest proiect, a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

La dezbaterile generale asupra bugetului de stat, deputatul PSD Viorel Ştefan a declarat că proiectul de buget artată că Guvernul s-a ţinut de cuvânt şi finanţează toate măsurile la care s-a angajat şi cuprinde creşteri la toate domeniile cheie: sănătate, educaţie, apărare.

“Primul-ministru a venit cu un buget sănătos, să-l votaţi cu gândul la cei care ne-au trimis aici şi mai puţin cu gândul la răfuielile politice”, a afirmat Viorel Ştefan.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a spus că are “o profundă dezamăgire” faţă de proiectul de buget şi o “profundă îngrijorare” faţă de modul în care va arăta viaţa românilor dacă acest buget va fi adoptat.

“Acest buget este o improvizaţie de la un capăt la altul, este nerealist, neprofesionist şi mincinos, este un plagiat marca Ponta a celui din 2014 şi este chiar mai rău. Ne spulberă orice speranţă de mai bine. Grupul PNL va vota împotriva acestui proiect croit iresponsabil”, a spus Nicolăescu.

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a spus că bugetul “stimulează evaziunea” şi nu stimulează mediul de afaceri, ducând la tăierea locurilor de muncă. “PDL nu va vota, pentru că este un buget împotriva românilor”, a spus Ialomiţianu.

Senatorul UDMR Alexandru Vegh a arătat că a fost un timp insuficient pentru studierea acestui proiect de buget, iar UDMR va decide cum va vota în urma dezbaterilor din plenul reunit.

Deputaţii aparţinând minorităţilor vor vota acest proiect de buget, a anunţat şi deputatul Adrian Merka.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta le-a spus parlamentarilor, după ce opoziţia a criticat bugetul de stat pe anul 2015, că nu răspunde „nici la jigniri, nici la insulte” şi că îi roagă pe membrii Parlamentului să voteze pentru ca România să aibă „cât mai curând şi cât mai bun un buget”.

Etichete: buget 2015, parlament

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE