Parlamentarii caută loc pentru FUMAT. La ce variantă s-au gândit senatorii



Conducerea Senatului a discutat, în şedinţa de luni, posibilitatea creării unui spațiu pentru fumători prin mutarea unuia dintre bufetele instituției "acolo unde există și o terasă". Asta în condiţiile în care, începând cu data de 16 martie, fumatul va fi intezis în spaţiile publcie închise. 

Parlamentarii cauta loc pentru FUMAT
Parlamentarii caută loc pentru FUMAT

"Unul dintre colegii senatori a venit cu o propunere să mutăm unul dintre bufetele pe care le avem din amplasamentul existent acolo unde există și o terasă, ca să permitem celor care sunt fumători să respecte legea sau să nu încalce legea, mai bine zis. Am dat dispoziție secretarului general să operaționalizeze acest lucru. Dacă sunteți fumători, vă pot spune că e de bine", a declarat Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței conducerii Senatului, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă spațiul alocat fumătorilor ar putea deveni funcțional până în data de 16 martie, președintele Camerei superioare a Parlamentului a replicat: "Nu știu. Nu mă întrebați lucruri de administrație că nu este de resortul meu să mă ocup de așa ceva".

El a precizat că nu a fost realizată, pentru moment, o evaluare a costurilor.

Niculae Mircovici: Bufetul nu este un loc de fumat

Secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, a declarat în schimb că Legea antifumat prevede realizarea în spațiile închise a unui loc special destinat fumatului, dar a menționat că este exclus ca bufetul să fie folosit în acest scop.

"Bufetul nu este un loc de fumat, bufetul este un loc în care se poate servi masa, în care se poate servi o cafea, un suc și altceva și nu cred că are legătură cu viciul care se numește în momentul de față obiectul de reglementare a unei legi privind interdicția fumatului", a precizat Mircovici, după ședința Biroului permanent.

El a adăugat că nu a auzit despre posibilitatea ca bufetul de la Senat să fie mutat pe o terasă interioară a acestuia, loc unde ar urma să se fumeze.

"Ceea ce prevede legea este să se realizeze în spațiile închise un spațiu anume destinat acestei satisfacții a unei astfel de nevoi și nu are nicio legătură. Mâine, poimâine va veni cineva și va voi ca în sala de plen să fie o sală în care să se fumeze. Deci nu are nicio legătură cu treaba aceasta. E posibil să se facă și un alt bufet acolo, dar eu am observat inclusiv la Parlamentul European, la Bruxelles, că în sala celor care aveau această dorință de a fuma nu exista niciun fel de bufet", a susținut Mircovici.

Etichete: fumat, fumat Parlament, fumatul interzis

0/1 COMENTARII
Fumator
09 Feb 07:39
+0
VOTURI
-0
Pai si ce facem? Respectam legea, sau nu?
Cateii nu fumeaza, c-asa zice la lege, dar cainii batrani, javrele, fumeaza, ca doar legea nu li se aplica si lor?

Ei au votat legea, ei s-o respecte prima data!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE