Parlamentarii PDL care au votat la modificarea Codului Penal, suspendaţi 3 luni din partid



Cei trei parlamentari PDL care ar fi votat pentru sau s-au abţinut la votul din Parlament privind modificările la Codul Penal, respectiv Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia, au fost suspendaţi din partid pentru o perioadă de trei luni, a decis, luni, Colegiul director al PDL.

Cei trei parlamentari PDL care au votat la modificarea Codului Penal, SUSPENDATI trei luni din partid
Cei trei parlamentari PDL care au votat la modificarea Codului Penal, SUSPENDAŢI trei luni din partid

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, luni, că, potrivit deciziei Colegiului director al PDL, sunt sancţionaţi cu suspendarea din partid pentru o perioadă de trei luni parlamentarii Adrian Gurzău, Gheorghe Udriște şi Dragoş Gunia. El a precizat că în perioada în care "cineva este sancţionat" nu participă la votul din Parlament.

"Am avut trei colegi, doi au votat «pentru» la modificarea unui articol din Codul Penal care se referă la incompatibilităţi, deci trei au votat «pentru» şi unul s-a abţinut, i-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar până la urmă discutăm despre imaginea PDL şi prin votul majorităţii membrilor Colegiului director au fost sancţionaţi cu suspendare pe o perioadă de trei luni din partid", a spus Blaga, potrivit Mediafax. 

El a fost întrebat dacă nu crede că este o sancţiune prea dură având în vedere că PDL are puţini parlamentari. "Nu şi vom lua în discuţie la viitorul Colegiu director şi pe cei care au lipsit pentru că unii şi unele dintre cei care au lipsit şi nici măcar nu şi-au exprimat votul sunt extrem de guralivi zilele astea şi atunci trebuie să vedem de ce nu au fost la vot", a adăugat Blaga.

El a mai spus că cei trei parlamentari sancţionaţi cu suspendare din partid pot depune contestaţie la Comisia partidului. Europarlamentarul PDL Monica Macovei a solicitat conducerii partidului sancţionarea deputaţilor democrat-liberali care au votat pentru modificarea infracţiunii de conflict de interese din Codul penal sau s-au abţinut. Macovei menţiona, într-o declaraţie remisă agenţiei MEDIAFAX, că, potrivit listei de vot de pe site-ul Camerei Deputaţilor, deputaţii Adrian Gurzău şi Gheorghe Udrişte au votat pentru modificarea infracţiunii de conflict de interese, alături de USL, iar deputatul Dragoş-Ionel Gunia s-a abţinut.

"În aceste condiţii, solicit conducerii PDL să analizeze situaţia celor trei deputaţi şi să-i sancţioneze, pentru că modificarea infracţiunii de conflict de interese este o lovitură dată anticorupţiei", spunea Monica Macovei. Ea susţinea că USL acţionează în acest moment împotriva intereselor României şi a statului de drept, iar PDL nu poate fi părtaş nici măcar cu un vot, la acest demers.

Deputatul PDL Adrian Gurzău susţinea că a votat împotriva modificării Codului Penal şi că este o eroare electronică că a apărut că a votat "pentru", adăugând că îşi retrage votul în scris şi că Monica Macovei trebuia să aibă o discuţie personală cu el înainte de a cere sancţionarea lui. La rândul său, deputatul PDL Dragoş Gunia spunea că votul său la modificarea Codului penal a fost de abţinere, ceea ce înseamnă că nu a fost de acord cu aceste modificări şi nu înţelege de este pus în aceeaşi oală cu cei care au votat "pentru".

Etichete: codul penal, parlamentari, pdl, vasile blaga

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE