Parlamentul a decis: Supermarketurile, obligate să aibă pe rafturi 51% produse româneşti



Proiectul prin care supermaketurile sunt obligate să achiziţioneze 51% din alimentele de la raft pe "lanţul scurt" a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților.

Parlamentul a decis: Supermarketurile, obligate sa aiba pe rafturi 51% produse romanesti
Parlamentul a decis: Supermarketurile, obligate să aibă pe rafturi 51% produse româneşti
Foto: giurgiuveanul.ro

Deputații au luat decizia cu 293 de voturi pentru, informează agerpres.ro.

În dezbaterile din Camera Deputaților, grupurile PNL, PSD și UDMR au anunțat că vor vota proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a dat raport de adoptare proiectului de lege.

"Nu închidem magazinele în week-end, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preț minim pe piață, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendați cu sume între 100.000 — 150.000 de lei și în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului", afirma președintele Comisiei pentru agricultură, Nici Săpunaru, în dezbaterile de la comisie.

Potrivit proiectului de lege, "lanțul scurt de aprovizionare este un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activități de cooperare și de dezvoltare economică la nivel local și regional și relații strânse între producători, procesatori și comercianți". Săpunaru preciza că proiectul de lege stabilește că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută țara de proveniență a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conținut de acestea.

Proiectul de lege prevede: "comercianții — persoane juridice autorizate au obligația ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Excepție fac comercianții cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern".

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Etichete: produse românești, supermarketuri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE