Pasajul Muncii intră din nou în lucrări



Investiţia este estimată de municipalitate la aproximativ 18 milioane de lei. 

Pasajul Muncii intra din nou in reabilitare
Pasajul Muncii intră din nou în reabilitare

Lucrările de reabilitare a Pasajului Muncii ar fi trebuit finalizate în urmă cu un an, mai precis în decembrie 2011, potrivit termenului anunţat de primarul Sorin Oprescu. Însă, abia acum, Primăria Capitalei a anunţat că intenţionează să termine lucrările de consolidare, arhitectură şi iluminat la Pasajul Muncii, investiţia fiind estimată la suma de 17.927.459,14 lei (aprox. 4 milioane euro). 

În noiembrie 2011, costurile lucrărilor la Pasajul Muncii au fost majorate cu aproape 70% până la valoarea de 80,19 milioane lei, decizia fiind aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Tot atunci s-a decis şi şi prelungirea termenului de finalizare de la 24 de luni, cât era prevăzut iniţial, la 36 de luni. 

"Datorită menţinerii acceselor de metrou în actuala confiuraţie este necesară adaptarea proiectului iniţial astfel încât să se asigure funcţionalitatea integrată atât a metroului şi a tramvaiului cât şi a căii rutiere în condiţiile actuale de trafic", se menţiona în raportul de specialitate al Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei.

Reabilitarea Pasajului Muncii a început în decembrie 2010. Până peste un an a fost refăcută structura de rezistenţă a pasajului, hidroizolaţia pasajului, iar la suprafaţă a fost amenajat un mic parc şi o fântână arteziană. În septembrie 2011 au început lucrările la supralărgirea bretelelor laterale de lângă pasaj la două şi respectiv trei benzi pe sens în funcţie de segment, dar şi la trotuare şi la reabilitarea interioară a pasajului prin placare cu materiale estetice şi fonoabsorbante, după cum B365.ro a scris aici. Unele din aceste lucrări urmează să fie finalizate în urma noului contract încheiat de municipalitate, jumătate din pasaj nefiind finisat nici până acum. 

Potrivit proiectului tehnic, finisajele în Pasajul Muncii se refac prin placări cu piatră granit gri (sare-piper), montare de benzi fluorescente alb-roşu, în lungul soclurilor, pe ambele laturia le pasajelor rutiere şi pe capetele parapeţilor rampelor, la gurile de acces. Lucrarea include şi modernizarea reţelei de iluminat şi semnalizare în pasajul rutier. 

Pasajul Muncii, construit în anul 1982, acoperă Şoseaua Mihai Bravu pe o lungime de 124 de metri şi esteîincadrat de două rampe de 200 de metri în partea de Nord spre Vatra Luminoasă, respectiv 169,28 metri în Sud spre strada Baba Novac. Pasajul asigură prin partea de vest continuarea traficului din centrul Capitalei dinspre Piaţa Unirii prin Calea Călăraşilor, Şoseaua Matei Basarab, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal spre estul Capitalei, prin Bulevardul Basarabiei, precum şi ieşirea spre localitatea Călăraşi pe DN3.

Etichete: Bucureşti, lucrări, Pasajul Muncii, Primăria Capitalei, reabilitare, realitatea, Sectorul 2, Sectorul 3, termen finalizare

0/7 COMENTARII
moise
10 ian 14:14
+0
VOTURI
-0
s-a refacut de mintuiala hidroizolatia la pasaj.Pasajul este plin de turturi de la infiltratiile de apa.
Cipper
13 dec 15:00
+0
VOTURI
-0
De ce va plangeti? Nu va bucurati ca ati scapat de Videanu? El s-a scos. Sta linistit si borduri se pun in continuare. Alte lucrari, mai greu, mai greu
General Katana
13 dec 14:25
+0
VOTURI
-0
De s-ar sista toate fondurile EU catre Romania sa nu mai aiba nemernicii astia de unde fura ...
radu
13 dec 12:48
+0
VOTURI
-0
poate felcerul-sef se gandeste ca a lasat de izbeliste si Pasajul Mihai Bravu....
vlad
13 dec 12:33
+0
VOTURI
-0
Planul initial trebuia sa mute tramvaiul peste metrou, dar cum Oprescu a taiat toate finantarile in proiecte de infrastructura... s-a terminat cu ideea aia care chiar ar fi fluidizat traficul. Se putea desfinta si statia de tramvai de la Mieilor... Oare pt ce strange Oprescu banii?? nu cumva pt autostrada aia suspendata inutila???
Iulian
13 dec 12:19
+0
VOTURI
-0
Asadar,
se reface proiectul si se plateste mai mult (70%) ca sa ramana la fel. planul initial nu era sa se realizeze ca la Obor?
Dan
13 dec 11:54
+0
VOTURI
-0
Cine plateste pentru intarzierea finalizarii lucrarilor ?
Cine garanteaza lucrari executate la -5 grade Celsius ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE