Patronul Romprest, Florian Walter, ridicat de procurori



Actualul patron al Petrolul Ploiești, dar și al firmei Romprest, a fost ridicat de procurori cu un mandat de aducere, în cazul transferurilor frauduloase de la U Cluj.

Romania cere EXTRADAREA omului de afaceri Florian Walter
România cere EXTRĂDAREA omului de afaceri Florian Walter

Florian Walter a fost dus la Cluj pentru audieri. 

El este acuzat de procurorii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate că ar fi prejudiciat echipa Universitatea Cluj cu 11 milioane de euro, dar si de o recuperare ilegala de TVA.

Reamintim: firma lui Florian Walter, Romprest, a primit de la Primăria Sectorului 1, condusă de Andrei Chiliman, un contract pe 25 de ani, în valoare de peste jumătate de miliard de euro, pentru salubrizarea sectorului. Contractul a fost declarat ilegal de Curtea de Apel București, dar este în continuare în vigoare. Tot Primăria Sector 1 a dat contractul pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal, pe 10 ani, unei firme a fiilor lui Walter. 

Tranzacţia investigată de procurori se referă la transferul unor jucători de valoare de la Universitatea Cluj la Petrolul Ploieşti, la finalul anului competiţional 2011 / 2012, când finanţatorul echipei clujene, controversatul afaceri Florian Walter, fost Buşcă, a anunţat că pleacă la gruparea ploieşteană. "În perioada mai - septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare totală estimată la aproximativ 11.000.000 euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate", spun procurorii, într-un comunicat de presă. Chiar dacă acest comunicat nu menţionează numele lui Florian Walter, controversatul afacerist este eroul principal al acestui dosar.

"Salvatorul" Walter

Actual finanţator al echipei Petrolul Ploieşti, Florian Walter, a venit ca investitor la Universitatea Cluj în vara lui 2009. Echipa „studenţească" tocmai scăpase de la o retrogradare în liga a treia, iar venirea fostului acţionar de la Dinamo Bucureşti a fost privită ca o adevărată salvare a echipei, atât de către autorităţi, cât mai ales de suporteri. Omul de afaceri a plătit datoriile clubului, cifrate la peste un milion de euro, a adus numeroşi jucători la echipă, iar „U" a reuşit să promoveze în Liga I după numai un sezon. Florian Walter a profitat de relaţiile de prietenie pe care le avea cu cei de la Dinamo Bucureşti, dar mai ales de restanţele financiare pe care le mai avea de încasat de la oficialii din „Ştefan cel Mare" şi a creat din „U" Cluj o formaţie compusă din foarte mulţi ex-dinamovişti, în frunte cu Adrian Cristea, Gabriel Boştină sau Claudiu Niculescu. Odată cu arestarea ex-primarului din Cluj, Sorin Apostu, au apărut numeroase zvonuri conform cărora Walter ar părăsi Clujul pentru Petrolul Ploieşti. Omul de afaceri a decis într-adevăr să plece la Ploieşti. Acesta a luat cu el şi cei mai buni jucători ai clujenilor, chiar dacă nu toţi au venit la „U" în mandatul său, fără să lase nici un euro pentru ei în conturile Universităţii, după care a scos clubul „studenţesc" la vânzare. "Walter a plecat pentru că nu a primit contractele de salubritate şi deszăpezire pe care le spera", spun surse din Primăria Cluj-Napoca. Pentru că nu putea să fie acţionar majoritar la două cluburi de Liga I, Walter a cedat pachetul majoritar de acţiuni de la „U" Cluj lui Ioan Mărginean, mâna sa dreaptă din ultimii ani.

De la plecarea oficială a lui Walter la Ploieşti, a urmat instalarea Anamariei Prodan în funcţia de manager general. După ce fosta impresară a reuşit să încropească o echipă, atât cu jucători străini, cât şi cu români, a părăsit Clujul din cauza certurilor cu autorităţile locale şi, în special, cu suporterii. În acest moment, angajaţii şi actualii jucători de la „U" Cluj nu şi-au mai primit banii din vară, clubul are datorii de peste 1,5 milioane de euro şi nimeni nu pare interesat să cumpere echipa.

Florian Walter a mai avut probleme şi cu procurorii DNA, după ce a cerut returnarea TVA-ului în cuantum de 1,3 milioane de lei, după o tranzacţie suspectă, prin care Universitatea Cluj a vândut un milion de pixuri unei firme aflată în insolvenţă, din judeţul Olt. Tot el a fost nevoit să îşi schimbe numele din Buşcă în Walter din cauza petelor din cazier, care îl împiedicau să participe la o licitaţie organizată de armata americană, precum salubritatea bazei militare de pe aeroportul Kogălniceanu. Walter este cel care l-a scos din ţară pe Mihai Necolaiciuc, fostul şef al CFR, urmărit internaţional şi apoi condamnat pentru fapte de corupţie. Florian Walter este apropiat de fostul ministrul PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, care i-a botezat o fetiţă, însă a fost asociat şi cu deputatul PSD Mihai Sireteanu. Florian Walter-Buşcă a fost el însuşi consilier local PSD în Bucureşti, dar şi asociat în firma de pază Beretta cu Marian Măgureanu, fiul fostului director al SRI, Virgil Măgureanu. Însă trecutul tenebros al afaceristului ascunde şi o perioadă în care a trecut prin puşcăriile din Austria, în 1997, când a fost prins că transporta spre Italia oameni care munceau la negru.

Etichete: Chiliman, Florian Walter, Sectorul 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE