Patru cutremure într-o singură zi, într-un sat din Galaţi



Patru cutremure s-au produs, marţi, în satul Izvoarele, din comuna Slobozia Conachi.

Cutremur de 4,2 grade Richter in Marea Neagra, luni noapte
Cutremur de 4,2 grade Richter în Marea Neagră, luni noapte
Foto: realitatea.net

Primarul comunei gălăţene Slobozia Conachi, Ion Neculau, a declarat, miercuri, că marţi, în jurul orei 13.30, în satul Izvoarele s-au produs două seisme cu o magnitudine de 3 grade pe scara Richter, însoţite de ”două bubuituri puternice”, iar ulterior, la orele 16.00 şi 18.00, au avut loc alte două cutremure de intensităţi mai mici, respectiv de 2 grade pe scara Richter, transmite corespondentul MEDIAFAX.ro.

”Seismele au fost resimţite de localnicii din satul Izvoarele şi de o parte din cei din satul Slobozia care sunt mai aproape de Izvoarele. Lumea s-a speriat, oamenii şi-au amintit de cutremurele din 2013. Cele două seisme de 3 grade s-au resimţit ca unele de 5 grade, pentru că epicentrul am înţeles că a fost la 5 kilometri. Curios este faptul că din nou se întâmplă în aceeaşi perioadă ca în 2013”, a spus primarul comunei Slobozia Conachi de care aparţine satul Izvoarele.

El a precizat că nu s-au înregistrat pagube materiale, dar a anunţat Prefectura Galaţi cu privire la seismele produse.

Etichete: cutremur, cutremur galati

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE