Patru grădiniţe şi cinci afterchool-uri noi în sectoarele 2 şi 5 din Capitală. CUM VOR ARĂTA



Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va construi patru grădinițe și cinci after-school-uri noi în sectoarele 2 şi 5 din Capitală. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de euro, în total. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 14-16 luni.

"Avem pregătită documentația, așa încât, până la sfârșitul acestei luni, putem lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor la 4 grădinițe și 2 after-school-uri. Celelalte 3 clădiri after-school se află, în prezent, în stadiul de relocare a utilităților.

Indicatorii tehnico-economici sunt aprobați pentru toate cele 5 clădiri after-school și pentru cele 4 grădinițe, fiind estimată o valoare totală a investiției de 11 milioane de euro și un termen de execuție de 14 luni (pentru clădirile after-school) și de 16 luni de la data începerii lucrărilor (pentru grădinițe)", a precizat primarul general Gabriela Firea într-o postare pe pagina personală de facebook. 

Cele 6 obiective care vor fi lansate în achiziție până la sfârșitul lunii sunt următoarele:

Gradinita situată în str. Sportului nr. 21: va fi demolată actuala clădire, degradată și va fi edificată o grădiniță cu 8 grupe (imobil cu S+P+1E).

Noua cladire va avea 8 sali de clasa, sala multifunctionala, sala de mese, cabinet medical, grupuri sanitare, bucatarie, spatii tehnice. Se va realiza de asemenea un sistem de incalzire centralizat si se vor amenaja curtea si terenul aferent gradinitei.

Gradinita din str. Peris nr. 27: un nou imobil va fi construit în locul actualei clădiri, degradate, pentru a găzdui o gradinita cu program prelungit: 4 grupe de copii, sali de mese, bucatarii, spatii birouri pentru personalul administrativ, cabinet medical, adapost aparare civila, centrala termica etc.

Gradinita din str. Stiucii nr. 54: cladirea actuală, aflată în stare avansata de degradare, va fi demolată și va fi realizată o construcție nouă .

Gradinita va avea 7 grupe, sala de mese, bucatarie, spatii de birouri pentru personal administrativ, cabinet medical, adapost aparare civila, spatii tehnice etc.

Gradinita din str. Pescarusului nr. 124 (S+P+1E) va avea la subsol spații amenajate pentru bucătărie, sală de mese, spații de depozitare și tehnice, adăpost de apărare civilă, iar la parter și etaj 8 săli de clasă, cabinet medical, vestiare, birouri cancelarie și camere tehnice. Incinta se va amenaja cu alei, locuri de joacă și spații verzi.

After-school Școala Gimnazială nr. 103 – noua clădire va asigura spații pentru 96-120 de elevi: 8 săli de clasă, sală de mese, sală de activități, grupuri sanitare și spații tehnice și administrative.

After-school Școala Gimnazială nr. 134 – este propusă realizarea unei infrastructuri noi, care va gazdui 60-75 de elevi (5 grupe), precum și funcțiunile pentru sală de mese, sală de activități, grupuri sanitare și spații tehnice și administrative.

Etichete: afterschool sectorul 2, afterschool sectorul 5, gradinita noua, gradinita sectorul 2, gradinita sectorul 5, Sectorul 2, Sectorul 5

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h