Patru ore de proteste în Piaţa Universităţii împotriva lui Ponta şi Băsescu



proteste_universitate (Foto realitatea.net)
proteste_universitate (Foto realitatea.net)

Protestatarii din Piaţa Victoriei s-au adunat în jurul orei 19.00, manifestaţia lor începând sub forma unei promenade în zona sediului Guvernului. În final, participanţii, printre care s-a aflat şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, au rămas pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, flancaţi de jandarmi.

Oamenii, aproximativ 200 la număr la ora 20.00, au adus la protest coli de hârtie pe care au fost imprimate mesaje ca "Ponta, demisia!", "Opriţi-vă!" şi "PONTA doctor în drept PENAL".

În jurul orei 21.00, unul dintre protestatari a fost ridicat şi dus la o maşină a Jandarmeriei. La fântâna de la Universitate, tot la ora 19.00, s-au adunat aproximativ 100 de persoane, în majoritate tineri, care au protestat cu scandări ca "PDL şi USL fură prin rotaţie" şi pancarte cu mesaje printre care "La proba de dictatură, Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu".

Alte mesaje scrise pe pancartele de la protestul de la Universitate sunt "Poporul prost nu mai vrea băieţi deştepţi", "Acelaşi scenariu, alţi actori" şi "Justiţie liberă". În jurul orei 21.00, numărul protestatarilor a scăzut la câteva zeci, odată cu plecarea unui grup de fani ai unor echipe de fotbal. Cei rămaşi au continuat să scandeze contra partidelor care au făcut rocada la guvernare. Câţiva protestatari, care spuneau că au fost la Universitate şi la manifestaţiile din ianuarie, au scandat contra şefului statului, de pe trotuarul dinspre Teatrul Naţional. Jandarmii au asigurat ordinea şi în Piaţa Universităţii.

Sursa: realitatea.net

Etichete: mesaje, Piaţa Universităţii, Piaţa Victoriei, proteste, Traian Băsescu, Victor Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE