PDL Bucureşti: "Sorin Oprescu a devenit subordonatul politic al a lui Chiliman"



PDL il acuza pe Oprescu ca a devenit subordonat politic lui Chiliman (Foto romanialibera.ro)
PDL îl acuză pe Oprescu că a devenit subordonat politic lui Chiliman (Foto romanialibera.ro)

Luni, primarul Capitalei a anunţat că numărul de întrebări la referendum va fi redus la trei sau patru, faţă de şapte propuse de iniţiatorii reorganizării administrative a Bucureştiului.

"PDL Bucureşti consideră că demersul legislativ este prea important ca el să poată fi redus la doar una sau două întrebări, aşa cum doreşte USL. Cetăţenii Capitalei trebuie să fie informaţi asupra a ceea ce votează. Până acum, PSD şi PNL nu au făcut decât să blocheze acest demers de informare şi să încerce să manipuleze bucureştenii", motivează democrat-liberalii în comunicatul preluat de newsin.ro.

PDL Bucureşti şi-a exprimat intenţia ca, la următoarea şedinţă de Consiliu General, să se modifice data referendumului pentru 26 iunie, se mai arată în comunicat, cu o săptămână mai târziu faţă de cea vehiculată până în prezent. Democrat liberalii îl acuză pe Oprecu că blochează organizarea referendumului din mai multe motive. "Sorin Oprescu a devenit subordonatul direct, pe linie politică, al lui Andrei Chiliman la nivelul Capitalei. Este dovada clară că PNL şi PSD se folosesc în continuare de toate tertipurile pentru a anula referendumul, nedorind să se prezinte în faţa bucureştenilor, pentru a nu-şi pierde privilegiile şi controlul asupra feudelor proprii", a menţionat PDL în comunicat.

Forma finală a întrebărilor ar trebui să fie definitivată marţi, după întâlnirea primarului general cu primarii de sector şi apoi cu liderii grupurilor politice din Consiliul General. Dacă se va ajunge la un consens, miercuri CGMB s-ar putea reuni pentru a vota un nou proiect de hotărâre privind referendumul.

Costurile desfăşurării referendumului pe Legea Capitalei au fost estimate de autorităţi la aproximativ 5 milioane lei.

Etichete: Andrei Chiliman, întrebări, legea capitalei, pdl, referendum, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII
Horia
11 May 09:24
+0
VOTURI
-0

Cred ca Primarul General s-a "imunizat" de multa vreme la acest tip de atacuri:cand il acuza PDL-ul de subordonare fata de PNL,cand PNL il suspecteaza de blat cu Udrea!Slava Domnului ca Sorin Oprescu nu-si pierde timpul cu asemenea fleacuri!

Rusoiu Catalin
10 May 20:10
+0
VOTURI
-0

Da...asta este maxima!!Astia nu se mai satura de prostit lumea...Pai cum poti zice ca USL doreste intarzierea referendumului cand ei sunt primii care au propus sa se faca referendum!Ca nu sunt de acord cu actuala forma a asazisului referendum este alta treaba!Asta este un sondaj de opinie pe bani multi nu un referendum, ca PDL vrea doar sa ocoleasca subiectul legii capitalei...

Ioana Alexandra Ghinda
10 May 19:28
+0
VOTURI
-0

PDL are tupeul sa vorbeasca dupa ce au propus si votat un pamflet de referendum. Ei considera ca bucurestenii sunt prosti si isi pot bate joc de ei cum vor.

Cristian Apetrei
10 May 18:27
+0
VOTURI
-0

" ...Este dovada clară că PNL şi PSD se folosesc în continuare de toate tertipurile pentru a anula referendumul, nedorind să se prezinte în faţa bucureştenilor..." Si de ce ma rog ar boicota acest referendum , daca ei sunt initiatorii acestui proiect? Nu pot sa cred cata prostie zace in pedelisti...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE