Vlad Voiculescu, propus de Cioloş pentru funcţia de ministru al Sănătății - surse



Vlad Voiculescu, actualul şef de cabinet al ministrului Finanţelor, ar putea fi noul ministru al Sănătăţii. Premierul Dacian Cioloș i-a propus lui Voiculescu să preia portofoliul de ministru al Sănătății, iar acesta a acceptat.

Vlad Voiculescu, în prezent şef de cabinet al ministrului Finanţelor, a acceptat propunerea premierului Dacian Cioloş de a fi nominalizat pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Premierul Dacian Cioloş urmează să-i transmită preşedintelui Klaus Iohannis nominalizarea acestuia. 

În decembrie 2015, Vlad Voiculescu a acceptat postul de şef de cabinei al ministrului Finanţelor, Anca Dragu. Era plecat din ţară din 2001, la Viena, unde a obţinut licenţa şi masterul la University of Economics and Business Administration, relatează Digi 24. Înainte să revină în ţară a ocupat funcţia de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură a Erste Group Bank AG.

Vlad Voiculescu este iniţiatorul MagiCAMP - tabere de vară pentru copiii bolnavi de cancer. În urmă cu câţiva ani, plecând de la o discuţie cu prietenii din România, a pus bazele unei reţele care a adus citostatice de ultimă generaţie pentru copiii cu probleme oncologice.



Etichete: ministrul Sănătăţii, premierul dacian ciolos, vlad voiculescu, Vlad Voiculescu ministrul sanatatii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE