Pedepse mai mari pentru cei care ameninţă sau agresează cadrele didactice



Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice, iar amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva acestuia se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime - prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților.

Pedepse mai mari pentru cei care ameninta sau agreseaza cadrele didactice
Pedepse mai mari pentru cei care ameninţă sau agresează cadrele didactice

"Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului din învățământ. Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.

Personalul didactic se bucură de respect și considerație din partea beneficiarilor primari, secundari și terțiari ai educației, precum și din partea celorlalte cadre didactice.

El beneficiază de asemenea de autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare și beneficiază de dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ", se arată în proiectul de lege care a fost inițiat de senatorul PSD Liviu Pop, susținut de alți 47 de parlamentari, scrie Agerpres.

Potrivit inițiativei, în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic de predare, de îndrumare și control, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situației contrare.

"Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unei persoane care ocupă o funcție didactică de predare, de conducere sau de îndrumare și control aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sau în legătură cu exercitarea unor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime", arată un alt articol al proiectului de lege.

Tot cu o treime se majorează și limitele speciale ale pedepselor pentru săvârșirea unei infracțiuni împotriva cadrelor didactice sau a membrilor familiilor lor, în scop de intimidare sau răzbunare.

În cazul săvârșirii de infracțiuni împotriva cadrelor didactice, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice cale, că s-a săvârșit o infracțiune împotriva acestei categorii profesionale.

Proiectul de lege rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie, apoi va intra în procedura legislativă la Camera Deputaților.

Etichete: cadre didactice, pedepse, profesori agresati, profesori batuti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE