Penetraţia Ciurel - A1. Tribunalul București: Hotărârea privind aprobarea PUZ-ul, nelegal emisă



Joi, 6 noiembrie, Tribunalul București a dispus „anularea HCGMB privind aprobarea PUZ Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti Piteşti, ca nelegal emis”, conform unui comunicat remis B365.ro de Centrul de Resurse pentru participare publică.

Penetratia Ciurel - A1. Tribunalul Bucuresti: Hotararea privind aprobarea PUZ-ul, nelegal emisa
Penetraţia Ciurel - A1. Tribunalul București: Hotărârea privind aprobarea PUZ-ul, nelegal emisă
Foto: forum.metrouusor.com/Marian Andrei

Decizia nu este definitivă.

"Cetățenii din Grupul de Iniţiativă „Oponenţă Proiect Străpungere - Ciurel - A1" au obținut încă o victorie importantă împotriva Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti și Consiliului General al Municipiului Bucureşti: în data de 4 noiembrie 2011, Tribunalul București a dispus „anularea HCGMB nr. 131/30.08.2012 privind aprobarea PUZ Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti Piteşti, ca nelegal emis" (prin hotărârea 7136/2014 din 04.11.2014). Decizia nu este definitivă", conform unui comunicat al CeRe.

În toamna anului trecut, s-au reluat lucrările la Penetrația Splaiul Independenței - Ciurel. 

Lucrările la Penetrația Splaiul Independenței - Ciurel - A1, probabil unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură ale Primăriei Capitalei (alături de Diametrala Buzești - Berzei - Uranus), s-au reluat în luna noiembrie a anului trecut, la peste doi ani de la blocarea lucrărilor. Deși, în februarie 2013, Tribunalul București a suspendat Planul Urbanistic Zonal pentru această lucrare, Primăria Capitalei a decis să redeschidă șantierul. Reprezentanții Municipalității au precizat că, atâta timp cât există autorizații de construcție în vigoare, se poate lucra. Constructorii şi-au propus să termine podul hobanat de la Virtuții în aproximativ un an.

Penetraţia Splaiul Independenţei – Autostrada Bucureşti-Piteşti va avea o lungime de 8,3 kilometri, va începe la intersecţia Splaiul Independenţei cu Şos. Virtuţii şi se va termina pe A1, la Podul Ciorogârla. Noua arteră va avea câte trei benzi pe sens şi va fi mărginită în anumite zone de de străzi colectoare a traficului zonal. Pe parcursul lucrării vor fi construite trei pasaje supraterane: la intersecţia sos. Virtuţii cu Splaiul Independenţei, la intersecţia Penetraţia A1 – Bd. Uverturii şi la intersecţia cu Șoseaua de Centură şi în zona Pasajului CFR de la Ciorogârla. Contractul pentru realizarea lucrării a fost câştigat de asocierea de firme JV Bogl – Astaldi – Eurocontruct -Tehnologica şi Proiect Bucureşti.

CITEŞTE ŞI: Penetrația Splai-Ciurel-A1: Principalul pilon al podului hobanat Ciurel prinde contur. GALERIE FOTO

Etichete: Penetraţia Ciurel - A1, Tribunalul Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE