Pensie de întreținere, plătită de copii pentru părinți și bunici, în caz contrar intră la închisoare



Copiii vor trebui să asigure părinților o pensie de întreținere, iar în cazul în care copii nu o pot asigura, pensia va cădea în sarcina nepoților prevede un proiect legislativ inițiat de PSD. În cazul neasigurării pensiei, copilul sau nepotul riscă și închisoarea, de la 3 luni până la 3 ani.

Pensie de intretinere, platita de copii pentru parinti si bunici, in caz contrar intra la inchisoare
Pensie de întreținere, plătită de copii pentru părinți și bunici, în caz contrar intră la închisoare

Inițiativa PSD vine concomitent cu adoptarea de către Guvern a Codului Administrativ, prin care partidele de la putere asigură pensii speciale aleșilor locali.

"Constatăm cu tristețe că, deși se recunosc gravele probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice din țara noastră, pe măsură ce se adoptă noi acte normative din domeniul familiei, se ignoră problemele acestora, sau se lasă la aprecierea unor instanțe de judecată să decidă, dacă este cazul să oblige copiii, sau nepoții, după caz, să participe la întreținerea bunicilor", arată inițiatorii.

Potrivit proiectului PSD, copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină și să-și îngrijească părinții inapți de muncă, aflați în dificultate, necesitând sprijin material. Dacă nu există un contract scris, ori testament. privind întreținerea părinților inapți de muncă, sau care se află în dificultate și necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreținere de către copiii majori se soluționează pe cale amiabilă între părți, apelarea la rezolvare pe cale judecătorească fiind ultima soluție de urmat.

Cuantumul pensiei de întreținere se stabilește de instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ținîndu-se cont de starea materială și familială a părinților și a copiilor, precum și de alte împrejurări relevante. În circumstanțe excepționale (boală gravă, handicap sever, mutilare sau altă dizabilitate a părintelui), copiii majori pot fi obligați de către instanța judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de starea în care se află părintele.

Nerespectarea acestor prevederi constituie infracțiune și se sancționează conform dispozițiilor art. 305 din Codul Penal, respectiv cu amendă sau închisoare de la 3 luni până la 3 ani, scrie profit.ro. 

 

Etichete: amendă, închisoare, pensie intretinere bunici, pensie intretinere parinti, pensie parinti, psd

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE