Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București, reținută de DNA



UPDATE: Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București a fost reținută, joi seara, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

O judecătoare de la Tribunalului București este acuzată că ar fi primit mită 220.000 euro pentru a da o soluție de achitare în dosarul Transferurilor. Cristi Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali au fost aduși și ei la DNA. 

Fost deputat, audiat la DNA- acuzatiii de instigare la abuz in serviciu
Fost deputat, audiat la DNA- acuzaţiii de instigare la abuz în serviciu
Foto: bestfm.ro

UPDATE: Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București a fost reținută, joi seara, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Potrivit surselor, magistratul nu a dorit să dea declarații în fața procurorilor în dosarul în care este suspectată că a luat mită pentru a da o soluție de achitare în dosarul transferurilor din fotbal.

Judecătoarea Geanina Terceanu  de la Secția Penală a TRibunalului București ar fi primit mită 220.000 de euro, în perioada 2009 - 2012, pentru a da o soluţie de achitare în dosarul Transferurilor, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

În biroul judecătoarei de la Tribunalul Bucureşti au loc percheziţii coordonate de procurorii DNA.

Totodată, la sediul DNA, au fost aduşi Cristi Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali pentru a fi audiaţi în acest dosar. Aceştia au fost aduşi din Arestul Poliţiei, unde au fost transferaţi, miercuri, din penitenciar, unde îşi execută pedepsele primite în dosarul transferurilor de judecători.

Geanina Terceanu a decis achitarea tuturor celor opt inculpaţi din dosar, în 3 aprilie 2012. Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu suspendare sau cu executare.

Ulterior, Înalta Curte a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la CAB, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Gheorghe Nețoiu şi Jean Pădureanu, la câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile.

Soțul ei activează tot ca judecător la Tribunalul București, anunță profit.ro.

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE