PERCHEZIŢII DNA în Bucureşti şi alte două judeţe. Sunt vizate şi trei instituţii publice



Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează luni cinci percheziții în municipiile București, Galați și Brăila, dintre care trei vizează sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2014 - 2015.

PERCHEZITII in Bucuresti
PERCHEZIŢII în Bucureşti

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2014 — 2015.

În cursul zilei de 7 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile București, Galați și Brăila, din care trei reprezintă sediile unor instituții publice", se arată într-un comunicat al DNA .

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, dintre instituțiile publice unde au loc perchezițiile — două sunt în București și una în Brăila și vizează gestionarea fondurilor europene privind perfecționare pentru calificare inteligentă și bunăstare a romilor.

 

 

Etichete: Bucuresti perchezitii, DNA, percheziţii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE